Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

DISTRACŢIA de WEEKEND în Alba: Târgul de turism în Apuseni, Mamut Bike Race la Alba Iulia, delicii gastronomice şi sărbători câmpeneşti

Publicat

alba iulia, cetate

Alba Iulia, latura de vest, Cetate, santuri Încă un weekend plin de posibilităţi de relaxare şi bună dispoziţie în judeţul Alba. Sunteţi invitaţi să cunoaşteţi destinaţiile turistice şi deliciile gastronomice, în Apuseni şi la Alba Iulia, să vă bucuraţi de mişcare la o competiţie de ciclism montan sau să vă distraţi alături de localnici din mai multe sate, la sărbători câmpeneşti. Pentru cei care preferă fotbalul, sâmbătă se desfăşoară mai multe meciuri, pe stadioanele din Alba Iulia, Cugir şi Galda de Jos.

Vă prezentăm variante de petrecere a unui sejur reuşit în Alba, la începutul toamnei:

 

Târgul Naţional de Turism Rural Albac (Apuseni), 1-3 septembrie (de vineri până duminică)

stand traditionale albac Staţiunea turistică Albac din Munţii Apuseni găzduieşte, vineri, sâmbătă şi duminică, 1 – 3 septembrie 2017, Târgul Naţional de Turism Rural – cel mai important târg de turism rural din România. Evenimentul este cel mai longeviv şi cel mai mare târg de promovare a turismului rural din România reunind reprezentanţii din turism la nivel regional şi naţional: agenţii de turism, unităţi de cazare, firme prestatoare de servicii turistice dar şi reprezentanţi ai unor judeţe şi localităţi cu potenţial în ceea ce priveşte turismul rural.

În acest an Târgul naţional de Turism Rural de la Albac este organizat într-un nou concept pe parcursul a trei zile şi se bucură de o prezenţă numeroasă a zonelor rurale cu potenţial turistic din România dar şi a agenţiilor de turism.

Participanţii sunt invitaţi să vadă oferta zonelor turistice prezente la târg, dar şi ateliere de meşteşuguri populare şi de gastronomie tradiţională amenajate special în zona expoziţională. Vor mai fi demonstraţii gastronomice, demonstraţii de măiestrie meşteşugărească realizate de meşteri populari, o paradă a portului popular autentic şi un spectacol de folclor, dar şi concursul „Vânătoare fără arme”, organizat în premieră.

Vezi şi 1 – 3 septembrie: Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac. Staţiunea turistică din Munţii Apuseni devine capitala turismului rural românesc. Vezi PROGRAMUL

Sâmbătă, 2 septembrie: Mamut Bike Race, lângă Alba Iulia

start mamut bike raceÎn weekend, se dă startul Mamut Bike Race, a treia ediţie a concursului de mountain-bike cross-country de la Alba Iulia. Competiţia este destinată în principal sportivilor amatori (începători, intermediari și avansați), precum și sportivilor legitimați la cluburi sportive.

Evenimentul, programat pentru data de 2 septembrie 2017, este o competiție outdoor desfășurată în mare parte prin pădurea din apropierea municipiului Alba Iulia. Traseele propuse în acest an vor include zone de asfalt (pista de biciclete și șosea), pământ, pietriș, bolovăniș și iarbă (drumuri secundare, drumuri forestiere și poteci turistice). Parcurgând traseele vei ajunge în zone de belvedere asupra orașului, cât și pe vârful Mamut (altitudine 765m), cu o excelentă panoramă înspre Pietrele Ampoiței și Piatra Craivii. Traseul scurt propus în acest an este mai provocator, trece prin cătune izolate, ambele trasee ajungând pe Dealul Stânii (altitudine 920m). În zilele senine de toamnă se deschid privirii perspective de neuitat înspre Valea Mureșului și Carpații Meridionali. Desfășurarea evenimentului are loc cu plecare de la baza de agrement din zona Mamut, construită pentru a oferi albaiulienilor şi turiştilor un spaţiu amenajat pentru picnic şi recreere.

Vedeţi detalii despre înscrieri pe ultima sută de metri şi trasee

Mamut Bike Race 2017. Noutăţi în programul competiţiei de ciclism din acest an, de la Alba Iulia

Street Food Festival – Cetatea Alba Carolina – de joi până duminică

street food De joi, 31 august, până duminică, 3 septembrie, la Alba Iulia chefi renumiți, rețete deosebite din toată lumea, artiști naționali și internaționali, activități diverse și oameni de calitate de toate vârstele se întâlnesc la Street Food Festival. Pe Latura de Vest a Cetăţii Alba Carolina, sunteţi invitaţi să gustaţi delicii culinare şi să vă relaxaţi cu muzică bună.

Programul este joi şi vineri între orele 12.00 şi 22.00, iar sâmbătă şi duminică, între orele 10.00 şi 22.00.

Festival Stage

Joi, 31 august: 17:30 Pely Barna, 19:00 Soul Serenade, 20:30 Pemecz Matyas Organ Trio

Vineri, 1 septembrie: 17:30 Straight From the Bottle, 19:00 Amalia Gaiță, 20:30 Otherside

Sâmbătă, 2 septembrie: 17:30 Rubie, 19:00 Cuantune, 20:30 Jazzbois

Duminică, 3 septembrie: 17:30 Essential notes, 19:00 JazzyBIT, 20:30 Cuibul

Outdoor Cinema: Joi, 31 august: Burnt; Vineri, 1 septembrie: The Hundred-Foot Journey; Sâmbătă, 2 septembrie: Chef; Duminică, 3 septembrie: Big Night

Meciuri de fotbal

cupa romaniei fotbal judeteana Sâmbătă, 2 septembrie, de la ora 17.00, e timpul pentru fotbal. Pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia are loc partida de fotbal din cadrul Ligii a-III-a, dintre echipele A.C.S. Performanţa Ighiu – Gaz Metan Mediaș 2, organizat de ACS Performanța Ighiu.

De la aceeaşi oră, pe stadionul C.S.O. Cugir, începe meciul de Liga a-III-a, dintre echipele A.F.C. Metalurgistul Cugir 1939 – C.S. Iernut, organizat de A.F.C. Metalurgistul Cugir 1939.

Tot sâmbătă de la cinci după amiaza, pe stadionul din Galda de Jos, se vor întâlni echipele A.C.S. Industria Galda – Sănătatea Cluj.

 

Duminică, 3 septembrie: sărbători câmpeneşti

traditii Mai multe sate din judeţul Alba îşi sărbătoresc locuitorii şi invită pe cei care vor să le descopere tradiţiile şi preparatele gastronomice delicioase, să se distreze alături de ei. Invitaţiile sunt pentru duminică, 3 septembrie. la Limba (la aproximativ 7 kilometri distanţă de Alba Iulia, comuna Ciugud), Lunca (comuna Valea Lungă), Trâmpoiele (Zlatna), Lunca Mureşului şi Roşia Montană (Ziua Minerului), după următorul program:

De la ora 9.00 Fiii satului Limba (comuna Ciugud, lângă Alba Iulia)

Ora 14.00: Fiii satului Trâmpoiele (lângă Zlatna, pe DN74, drumul spre Abrud)

Ora 15.00: Fiii satului Lunca (comuna Valea Lungă) – puteţi ajunge pe drumul de la Teiuş la Mediaş (DN1 – DN14 B, prin Blaj, aproape de limita cu judeţul Sibiu).

Ora 16.00: Fiii satului Lunca Mureșului (pe DJ 107F, între Unirea, Războieni-Cetate şi limita cu judeţul Cluj)

Ora 16.00: Roșia Montană, ,,Ziua Minerului”

În acest weekend, în judeţul Alba se anunţă vreme frumoasă, cu temperaturi încă de vară, chiar dacă sunt primele zile de septembrie. Astfel că vă mai puteţi bucura de ieşiri în aer liber, dar şi de distracţie la piscinele din judeţ. Mai jos, detalii.

Vezi PISCINELE din județul Alba în care te poţi răcori în această vară. Cât costă o zi la ştrand, program de funcţionare şi servicii

Citeşte şi Locuri de o frumusețe rară care merită văzute în judeţul Alba. Peisaje spectaculoase, istorie, mister, arhitectură şi tradiții

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax