Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

DN 67C trebuie administrat din nou de CNADNR. Ce spune premierul Victor Ponta despre TRANSALPINA

Publicat

transalpina-edit.jpg Premierul Victor Ponta a declarat joi, într-o vizită de lucru pe DN 66 Defileul Jiului, că trebuie găsită o soluție pentru ca DN 67 C Transalpina să treacă din administrarea firmei Romstrade în administrarea CNADNR.

El a afirmat că Ludovic Orban, fost ministru al Transporturilor, pe vremea căruia s-a semnat contractul cu Romstrade pentru modernizarea Transalpinei, ar trebui să fie tras la răspundere juridic. „La Transalpina o să trebuiască să găsim o soluție legală pentru că în acest moment drumul nu este al CNADNR, drumul este al companiei Romstrade, care este în faliment, și practic pe cine să sancționăm, pe domnul Iordache, care nu știu dacă e liber sau nu acum, dar important este că, din punct de vedere juridic, CNADNR nu a recepționat și nici nu avea cum să recepționeze și atunci trebuie să găsim soluția legală prin care să treacă din nou la CNADNR și să facă lucrările de protecție necesară pentru că e un drum foarte periculos. E și cel mai frumos drum din România, dar nefiind finalizat după acel contract îngrozitor semnat de ministrul Ludovic Orban, pentru care încă nu a răspuns juridic, deși ar trebui, ca de obicei o să reparăm noi ce au stricat alții”, a afirmat premierul.

Potrivit ultimei informări din iulie 2014 a reprezentanților CNADNR, pe drumul național DN 67C Transalpina, sectorul Bengești — Sebeș (km 0+000 — km 148+414), circulația rutieră este deschisă doar între localitățile Bengești — Rânca (km 0+000—km 34+500).

Citește și Ion Ţiriac, dezamăgit de starea drumului pe TRANSALPINA. Primarul din Şugag spune că se circulă în condiţii de şantier

Sectorul de drum național DN 67C Transalpina, cuprins între km 34+500 (localitatea Rânca, județul Gorj) și km 148+414 (localitatea Sebeș, județul Alba) este închis circulației publice pe toată perioada anului, din cauza nefinalizării lucrărilor de construcție și a imposibilității asigurării condițiilor de siguranță a traficului rutier, interdicția fiind semnalizată prin indicatoare specifice, încă de la începutul
lucrărilor (2008).
Conform CNADNR, Ordinul de Începere a execuției lucrărilor a fost emis în data de 22.09.2008. Antreprenorul SC ROMSTRADE SRL nu a respectat termenul contractual de 18 luni prevăzut. Pe parcursul derulării contractului, Antreprenorul nu a demonstrat că are capacitatea tehnică de a finaliza lucrările de modernizare în termenele stabilite.

În data de 05.10.2012 CNANDR SA a suspendat lucrările. În vederea rezilierii contractului de lucrări, CNADNR SA se află în proces de evaluare a lucrărilor executate din punct de vedere cantitativ și calitativ. Astfel, CNADNR SA a angajat experți pentru realizarea unui raport prin care să se stabilească eventualul prejudiciu cauzat de Antreprenorul SC ROMSTRADE SRL, acest raport urmând a fi opozabil în acțiunea în instanță care va fi demarată de către CNADNR.

„Având în vedere faptul că lucrările au fost abandonate de constructorul SC ROMSTRADE SRL, neasigurându-se în tot acest timp și conservarea lucrărilor, în prezent se înregistrează degradări ale structurii de rezistență a drumului, provocate de scurgerea necontrolată a apei provenite din precipitații și din topirea zăpezilor. Aceste degradări pot constitui un potențial pericol de cedare a drumului sub acțiunea traficului.

Menționăm, de asemenea, că sectorul de drum nu a fost echipat de către constructorul SC ROMSTRADE SRL cu elementele de siguranță obligatorii (parapeți de siguranță, semnalizare verticală, marcaj rutier). Astfel, în cazul unor condiții dificile meteo-rutiere, acest sector de drum prezintă un grad sporit de risc pentru toți participanții la trafic”, mai preciza CNADNR.

sursa: agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Nuta.

    sâmbătă, 04.10.2014 at 15:33

    DUPA 4 ANNI DE LA ABANDONAREA TRANSALPINEI DE CATRE ROMSTRADE, vine premierul Romaniei si spune:”La Transalpina o să trebuiască să găsim o soluție legală …”. Rasul curcilor!!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax