Contacteaza-ne si pe
Publicitate

EVENIMENT

DNA: Acuzații GRAVE pentru Liviu Dragnea. „Suspectul a inițiat un grup infracțional organizat”

avatar

Publicat

Liviu Dragnea s-a prezentat luni la DNA. Președintele PSD, Liviu Dragnea, este acuzat, pentru fapte comise pe vremea când conducea CJ Teleorman, de constituirea unui grup infracțional organizat, două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul. În același dosar, sunt urmăriți penal doi apropiați ai lui Dragnea, Marian Fișcuci și Petre Pitiș. Despre primul, anchetatorii spun că este „acționar majoritar (scriptic) al Tel Drum SA” și îl acuză de constituirea unui grup infracțional organizat.

Tot în acest dosar penal sunt implicați Florea Neda, reprezentant Tel Drum SA, Florian Ion, reprezentant al unei societăți comerciale, Mugur Bățăuș, Victor Piperea și Marin Predescu, funcționari în cadrul Consiliului Județean Teleorman, la data faptelor și Daniel Neagoe, asociat și administrator al unor societăți comerciale.

Dosarul a fost deschis de DNA pe baza unei sesizări a OLAF (Oficiul european antifraudă), transmisă la data de 30 septembrie 2016.

„Suspectul Liviu Nicolae Dragnea, președinte al Consiliului Județean Teleorman, a inițiat un grup infracțional organizat care acționează și în prezent și din care au făcut și fac parte funcționari ai instituțiilor din administrația publică și persoane din mediul de afaceri. Grupul inițiat în anul 2001 are ca principal scop obținerea, în mod fraudulos, a unor sume importante din contractele finanțate din fonduri publice (naționale și europene), prin comiterea unor infracțiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații”, arată DNA, într-un comunicat de presă.

Potrivit anchetatorilor, grupul infracțional organizat a fost constituit inițial de către:

  • Liviu Nicolae Dragnea, președintele Consiliului Județean Teleorman,
  • Fișcuci Marian, apropiat al lui Liviu Nicolae Dragnea și persoană care a devenit scriptic acționar majoritar al Tel Drum SA și care a acționat și ca un interpus al lui Liviu Nicolae Dragnea în administrarea societății comerciale,
  • Mugur Bățăuș și Victor Piperea, funcționari în cadrul Consiliului Județean Teleorman care au participat inițial la privatizarea Tel Drum SA, iar ulterior s-au ocupat de proiectele finanțate din fonduri publice și asigurarea cadrului necesar câștigării acestor proiecte de către Tel Drum SA,
  • Neda Florea, la momentul inițial persoană cu funcție de conducere în Tel Drum SA, care a facilitat privatizarea societății, iar ulterior acționar al societății Tel Drum SA, director al acestei societăți și, în prezent, director adjunct al Tel Drum SA.

„În vederea asigurării pe termen lung a beneficiilor pentru membrii grupului infracțional organizat, activitatea infracțională a fost concepută în etape, în funcție de structura unității administrativ teritoriale, a societăților controlate de membrii grupului infracțional organizat și de funcțiile și influența pe care aceștia le-au dobândit”, arată DNA.

Procurorii susțin că activitatea de pregătire și modul de acțiune al grupului organizat a impus, în principal, următoarele etape:

  • Privatizarea Tel Drum SA și transferarea acestei persoane juridice din proprietatea Consiliului Județean Teleorman în sfera de influență și control a suspectului Liviu Nicolae Dragnea, prin persoane interpuse
  • Achiziționarea, în patrimoniul Consiliului Județean Teleorman, atât din fonduri ale acestei unități administrative teritoriale cât și prin obținerea unui credit bancar, a unui utilaj (tren reciclator – stabilizator la rece in situ) de o valoare foarte mare (30 miliarde ROL) care apoi a fost închiriat și ulterior înstrăinat către Tel Drum SA, ulterior privatizării acestei societăți comerciale
  • Acordarea, în perioada 2002-2005, a lucrărilor de reabilitare și întreținere a structurii rutiere aflate în administrarea Consiliului Județean Teleorman, către Tel Drum SA, fără a exista o procedură concurențială de atribuire, deși societatea comercială devenise persoană juridică cu capital privat
  • Crearea și implicarea în activitatea infracțională a unui număr mare de societăți comerciale controlate de membrii grupului infracțional organizat, astfel încât acestea să poată fi interpuse în procedurile de atribuire a contractelor publice, să fie utilizate pentru crearea de circuite comerciale și financiare și să fie asigurat transferul beneficiilor materiale către membrii grupului infracțional organizat
  • Asigurarea câștigării de către Tel Drum SA a contractelor de lucrări finanțate din fonduri publice, în special în cazul Consiliului Județean Teleorman, prin folosirea influenței de care se bucurau membrii grupului infracțional organizat și de funcțiile ocupate de unii dintre aceștia, prin furnizarea informațiilor confidențiale privind licitațiile publice înainte de momentul publicării anunțurilor și prin inserarea condițiilor restrictive în caietele de sarcini (utilajul pe care Consiliul Județean Teleorman l-a înstrăinat către Tel Drum SA era unul dintre criteriile de calificare în cazul lucrărilor de reabilitare a drumurilor județene)
  • Obținerea în mod preferențial și fraudulos de finanțări din bugetul național, prin intermediul suspectului Liviu Dragnea Nicolae și obținerea în mod nelegal de fonduri din bugetul Uniunii Europene prin furnizarea de documente false și inexacte, atât în cazul în care beneficiarul fondurilor era într-o primă etapă unitatea administrativ teritorială (care ulterior direcționa fondurile către Tel Drum SA) cât și în cazul în care beneficiarul fondurilor era în mod direct una dintre societățile comerciale controlate de membrii grupului infracțional organizat
  • Facilitarea și intermedierea numirilor unor persoane fizice în funcții din cadrul administrației centrale, prin intermediul membrilor grupului infracțional organizat care administra Tel Drum SA,
  • Furnizarea de fonduri pentru formațiunea politică din care Liviu Nicolae Dragnea face parte, prin donații ale membrilor grupului infracțional organizat și ale societăților controlate de aceștia
  • Prin prisma influenței pe care Liviu Nicolae Dragnea o avea la nivelul administrației centrale și în sfera politică, asigurarea accesului la informații confidențiale din cadrul instituțiilor administrației centrale și furnizarea de documente cu caracter confidențial către membrii grupului infracțional organizat din mediul privat.
  • Obținerea de beneficii patrimoniale de către membrii grupului infracțional organizat, provenite din activitatea infracțională și din utilizarea frauduloasă a fondurilor publice (beneficii cărora membrii grupului infracțional organizat le dau o aparență legală prin scoaterea lor din patrimoniul societății în special cu titlu de dividende, prin plata unor remunerații cu titlu de salariu, prin simularea unor operațiuni comerciale sau civile de transfer de drepturi de proprietate sau drept de folosință, prin încheierea unor contracte de prestări servicii sau livrare bunuri între societățile controlate de aceștia).

DNA mai arată că, pe durata activității infracționale, „în funcție de modificările intervenite în structura grupului infracțional organizat la acesta, au aderat noi membri precum:

  • Pitiș Petre, fost consilier în cadrul Consiliului Județean Teleorman, care a preluat activitatea de administrare a Tel Drum SA, având aceleași activități în cadrul grupului ca Marian Fișcuci.
  • Neagoe Daniel care a facilitat utilizarea unei societăți în activitatea ilicită de obținere a fondurilor publice și care administra această societate, activitatea acestuia fiind de natură să faciliteze și transferul beneficiilor patrimoniale către membrii grupului.
  • Ion Florian care a facilitat utilizarea unei alte societăți în activitatea ilicită de obținere a fondurilor publice și care administrează această societate”.

În cursul anului 2008, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Teleorman, Liviu Nicolae Dragnea, cu ajutorul lui Mugur Bățăuș și Victor Piperea (care ar fi asigurat falsificarea și înlocuirea documentelor), ar fi folosit la organismul intermediar ADR Sud Muntenia documente false și inexacte, astfel încât firma Tel Drum SA să câștige un contract de reabilitare a 55 km de drum județean DJ 701 (limita – Dâmbovița Gratia – Poeni – Siliștea – Scurtu Mare – Slăvești – Ciolănești – Zabreasca – Dobrotești), în valoare de 114.263.011 lei, dintre care suma de 13.772.603 euro provenea din fonduri europene.

Ar fi fost falsificate și înlocuite date din proiectul tehnic ( memoriu tehnic, estimare cantitativă, verificări de structură), documentele fiind denaturate prin falsificarea semnăturii unui proiectant pe estimările cantitative și inserarea în cuprinsul proiectului (după predarea de către proiectant beneficiarului Consiliu Județean Teleorman) a cerinței ca metoda obligatorie de stabilizare a balastului să fie varianta la rece in situ, condiție care îi asigura firmei Tel Drum câștigarea licitației.

În legătură cu același proiect de reabilitare a drumului județean DJ 701, Dragnea ar fi emis hotărâri de contractare a unui credit intern și dispoziții privind demararea procedurilor de achiziții publice și numirea comisiilor de evaluare a ofertelor. Prin furnizarea de informații confidențiale și prin modificarea proiectului tehnic și depunerea acestuia în vederea avizării și obținerii finanțării, Liviu Dragnea și Mugur Bățăuș și-ar fi încălcat atribuțiile legale și ar fi determinat membrii comisiei de întocmire a documentației pentru licitația lucrărilor de construcții și membrii comisiei de evaluare a ofertelor să încalce, fără vinovăție, dispozițiile OUG 34/2006 prin inserarea unor condiții restrictive și încălcarea principiului tratamentului egal, desemnând câștigător al licitației publice firma Tel Drum SA.

„Prejudiciul creat în dauna bugetului public este de 25.600.927 lei (diferența dintre prețul ofertat de Tel Drum SA și prețul cel mai mic ofertat), această sumă constituind un beneficiu necuvenit pentru firma câștigătoare”, se arată în comunicatul DNA.

Apoi, în cursul anului 2009, Liviu Nicolae Dragnea, cu ajutorul lui Mugur Bățăuș și Marin Predescu (care ar fi asigurat falsificarea și înlocuirea documentelor), ar fi folosit la organismul intermediar ADR Sud Muntenia documente false și inexacte, astfel încât firma Tel Drum SA să câștige un contract de reabilitare a peste 50 km din DJ 506 Cervenia Vitănești Băbăița, în valoare de 62.482.442 lei lei, dintre care suma de 6.930.138 euro provenea din fonduri europene.

Potrivit anchetatorilor, ar fi fost falsificate și înlocuite date din proiectul tehnic (planșele desenate pentru profil transversal tip I, memoriul tehnic, design tehnic și plan de execuție, caiete de sarcini, devizele ), documentele fiind denaturate prin falsificarea semnăturii și ștampilei verificatorului de proiect, prin modificarea elementelor cantitative, prin inserarea cerinței (ulterior predării acestuia de către proiectant beneficiarului Consiliu Județean Teleorman) ca metoda obligatorie de stabilizare a balastului să fie varianta la rece in situ, condiție care îi asigura firmei Tel Drum câștigarea licitației.

De asemenea, s-ar fi majorat artificial devizul până la suma de 14.132.923 euro, cu consecința creșterii valorii contractului finanțat din bani publici obținut de Tel Drum SA.

„În legătură cu același proiect de reabilitare a drumului județean DJ 506, suspectul Liviu Nicolae Dragnea, prin încălcarea dispozițiilor legale privind exercitarea funcției, a emis hotărâri de contractare a unui credit intern și dispoziții privind demararea procedurilor de achiziții publice și numirea comisiilor de evaluare a ofertelor. Prin furnizarea de informații confidențiale, prin modificarea proiectului tehnic și depunerea acestuia în vederea avizării și obținerii finanțării, Liviu Nicolae Dragnea și Mugur Bățăuș, cu intenție, în scopul obținerii unui folos necuvenit pentru Tel Drum SA și implicit pentru membrii grupului infracțional organizat, și-au încălcat atribuțiile legale și au determinat membrii comisiei de întocmire a documentației pentru licitația lucrărilor de construcții și membrii comisiei de evaluare a ofertelor să încalce, fără vinovăție, dispozițiile OUG 34/2006 prin inserarea unor condiții restrictive și încălcarea principiului tratamentului egal, desemnând câștigător al licitației publice firma Tel Drum SA”, mai arată procurorii DNA.

Ca urmare a acestei acțiuni, bugetul ar fi fost prejudiciat cu 5.742.872 (diferența dintre devizul real prevăzut în proiect și devizul modificat).

„Pentru a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, suspectul Petre Pitiș, în calitate de reprezentant al Tel Drum SA, a simulat operațiuni de achiziție pe teritoriul național (purtătoare de TVA) pe care le-a înregistrat în documentele contabile, utilizând societăți comerciale cu comportament de tip fantomă. Astfel, în perioada 2010 -2012, acesta a sustras de la plata către bugetul de stat suma de 774.790,32 lei reprezentând taxă pe valoare adăugată aferentă operațiunilor comerciale. În aceeași perioadă, sumele aferente operațiunilor evidențiate cu societățile cu comportament de tip fantomă au fost transferate din conturile bancare ale Tel Drum SA în conturile bancare ale societăților cu comportament de tip fantomă, fiind retrase în numerar la scurt timp după transfer și restituite (fără comisionul pentru intermediere) persoanelor care le-au virat inițial”, se mai arată în comunicatul DNA.

Anchetatorii susțin și că, pe perioada de derulare a activității, membrii grupului infracțional organizat ar fi beneficiat de informații nepublice din cadrul instituțiilor de la nivel local și central, cum ar fi: note de fundamentare și caiete de sarcini pentru licitații viitoare ce se aflau în procedură de avizare internă (cum este cazul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale), corespondență între unitățile administrativ teritoriale și Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (în cadrul obiectivelor ce se doreau a fi finanțate din PNDL), liste privind proiectele depuse pentru finanțare, documente solicitate de autoritățile judiciare de la instituțiile publice în cursul urmăririi penale (cum este cazul ANCPI). Astfel de documente au fost identificate cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate.

În plus, conform înscrisurilor ridicate cu ocazia acelorași percheziții, membrii grupului infracțional organizat ar fi propus și faciliat numirea în funcții publice a persoanelor cu care aveau relații apropiate (au fost ridicate însemnări olografe în care, fie erau indicate persoane care ar fi fost potrivite pentru ocuparea unui post de conducere în cadrul administrației centrale și care au fost numite ulterior în aceste posturi, fie erau indicate detalii cu privire la dorința unor persoane publice de a pune în funcție o persoană apropiată).

Care au fost beneficiile șefului PSD

Anchetatorii arată că Liviu Dragnea, în mod direct sau prin persoane apropiate lui (fiul, fosta soție), ar fi obținut sume de bani sau bunuri mobile și imobile pe care le utilizează, precum și diverse servicii în interes personal, al familiei și al formațiunii politice din care face parte.

Nu în ultimul rând, Dragnea ar fi beneficiat de donații de la membrii grupului infracțional organizat și de la societățile controlate de aceștia: circa 2,5 milioane de lei în anul 2009.

De asemenea, șeful PSD ar fi beneficiat de transferul părților sociale din mai multe societăți controlate de membrii grupului infracțional organizat către fiul său, dividende și sume periodice către fiul său cu titlu de salariu de la firme din grup, sume periodice cu titlu de chirie (încasate personal de el și de fosta soție de la o altă societate din grup).

Anchetatorii vorbesc și de bani obținuți de către Liviu Dragnea din vânzarea unor bunuri imobile la valori supraevaluate către societățile controlate de membrii grupului infracțional organizat, folosirea de bunuri mobile de către fiul său (autoturismul deținut de o societate din grup și a cărui îmbunătățire tehnică a fost achitată de Tel Drum SA) sau folosirea de bunuri imobile tot de către acesta (imobilul din Turnu Măgurele proprietate a Tel Drum SA).

Foto, sursa: digi24.ro

ȘTIREA TA - Evenimentele nu se întâmplă doar în fața reporterilor profesioniști. Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite să vadă și alții ceea ce tu ai trait "live". Poți trimite prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

loading...
loading...
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

Publicitate

BLAJ

COD GALBEN de furtună în zona Blajului. Averse care vor cumula 25-30 l/mp, descărcări electrice și grindină

avatar

Publicat

Județul Alba nu scapă de ploi. O nouă atenționare de COD GALBEN de ploi a fost emisă de meteorologi. Aceasta este valabilă pentru miercuri la ora 22.30.  Se vor semnala averse care vor cumula 25-30 l/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină de dimensiuni mici.

Localitățile afectate sunt: Jidvei, Șona, Valea Lungă, Cetatea de Baltă;

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

21 iunie, cea mai lungă zi din an. Tradiţii şi supertiţii pentru solstițiu de vara 2018

avatar

Publicat

soare

Pe 21 iunie, este solstiţiul de vară în emisfera nordică, adică este cea mai lungă zi din an. Tot atunci, este Ziua Mondială a Soarelui. Solstiţiul de vară a fost, din cele mai vechi timpuri, prilej de bucurie și sărbătoare, fiind legat de momentul strângerii recoltei. La început, serbarea coincidea cu data solstițiului, adică 21 iunie. Mai târziu, ceremonialul, fiind considerat de către biserică drept păgân, a fost mutat pe 24 iunie — ziua dedicată Sfântului Ioan Botezătorul.

Denumirea de solstiţiu provine din limba latină şi înseamnă „soarele oprit”, iar evenimentul care ar loc în fiecare an a provocat numeroase mituri şi superstiţii, de-a lungul timpului. În credinţa populară se spune că solstiţiul de vară este favorabil unor magii puternice, care îşi pot pune amprenta pozitivă asupra unor schimbări în dragoste, prosperitate sau sănătate.

Legende şi superstiţii

Energia solstiţiului de vară este considerată a fi o energie a pasiunii, vitalităţii, creativităţii şi belşugului.

Solstiţiul de vară era în vechime şi un prilej de găsire şi folosire a apei magice. Îmbăierea în lacuri sau râuri avea un efect curativ, dar constituia şi un ritual de renaştere. În unele regiuni, spălatul cu roua adunată în ajunul solstiţiului reprezenta o practică magică de frumuseţe, iar în altele, îmbăierea în apa cu ierburi din noaptea solstiţiului reprezenta o cură de refacere a sănătăţii şi vigorii.

 

foto: Ionuț Văidean

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Proiect de Lege: Firmele cu mai mult de 50 de angajați pot avea un expert în egalitatea de șanse

avatar

Publicat

barbat feemie afaceri
flickr.com

Companiile cu peste 50 de angajaţi pot angaja sau desemna din rândul salariaţilor un expert în egalitate de şanse. Unul dintre cele mai importante atribute a exepertului va fi implementarea de programe și proiecte în domeniul egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați. Propunerea legislativă a fost adoptată cu 212 voturi “pentru” şi urmează să ajungă la Preşedintele României spre promulgare.

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi stabileşte că instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, civile şi militare cu un număr de peste 50 de angajați, precum și companiile private cu un număr de peste 50 de angajați, pot:

-să identifice un angajat căruia să-i repartizeze, prin fișa postului, atribuții în domeniul egalității de șanse şi de tratament între femei și bărbați;
-să opteze pentru angajarea unui expert/tehnician în egalitate de şanse, în limita bugetului existent pentru cheltuieli salariale.

La nivelul instituţiei/companiei, din perspectiva domeniului specific al fiecărei entități în care își desfășoară activitatea, expertul/tehnicianul în egalitatea de șanse sau persoana desemnată cu atribuții în domeniul egalității de șanse şi de tratament între femei și bărbați, au următoarele atribuții principale:

-analizează contextul de apariție și evoluție a fenomenului de discriminare de gen, precum și nerespectarea principiului egalității de șanse între femei și bărbați și recomandă soluţii în vederea respectării acestui principiu, conform legii;
-formulează recomandări/observaţii/propuneri în vederea prevenirii/gestionării/ remedierii contextului de risc care ar putea conduce la încălcarea principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, cu respectarea principiului confidențialității;
-propune măsuri privind asigurarea egalității de șanse şi de tratament între femei și bărbați, evaluează impactul acestora asupra femeilor și bărbaţilor;
-elaborează planuri de acțiune privind implementarea principiului egalității de șanse între femei și bărbați în care să fie cuprinse cel puțin: măsuri active de promovare a egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și eliminarea discriminării directe și indirecte după criteriul de gen, măsuri privind prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă, măsuri privind egalitatea de tratament în ceea ce privește politica de remunerare, promovare în funcții și ocuparea funcțiilor de decizie;
-elaborează, fundamentează, evaluează și implementează programe și proiecte în domeniul egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați;
acordă consultanță de specialitate pentru aplicarea prevederilor legislației naționale și comunitare în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați.

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Samsung se pregăteşte să scoată pe piaţă primul telefon inteligent pliabil. Cât va costa

avatar

Publicat

samsung

Samsung se pregăteşte să scoată pe piaţă primul telefon inteligent pliabil. Iar preţul va fi unul pe măsură – aproape două mii de dolari, dublu faţă de cât costă acum cele mai scumpe modele de pe piaţă, vârfurile de gamă ale celor de la Samsung şi Apple.

Viitorul smartphone a fost deja prezentat de Samsung în privat și sub protecția unui acord de nepublicare câtorva jurnaliști la ediția din acest an a Consumer Electronics Show.

Noul model ar urma să poarte numele nu tocmai original de… Galaxy X. Cam te trimite cu gândul la principalul rival – Apple. Surse citate de presa de specialitate susţin că producția va începe în luna noiembrie, ceea ce înseamnă că lansarea pe piață va avea loc în prima parte a anului viitor.

În urmă cu câteva luni se zvonea că lansarea ar putea avea loc chiar anul acesta. Dacă sud-coreenii scot pe piaţă primul telefon pliabil, acest produs ar reprezenta un moment de cotitură pe piaţa smartphone-urilor, în condiţiile în care de ani buni nu au existat schimbări majore de design. Se vorbeşte mult că viitorul este al telefoanelor pliabile. Iar viitorul ăsta pare acum foarte aproape.

 

sursa: digi24.ro

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO VIDEO: PROTEST la Alba Iulia împotriva PSD -ALDE și a modificărilor din Codul de Procedură Penală

avatar

Publicat

protest alba iulia

Circa patruzeci de persoane s-au adunat în fața Prefecturii județului Alba pentru a protesta împotriva PSD-ALDE. Membri mișcării #Rezist Alba, au organizat un protest împotriva coaliției conduse de Dragnea și Tăriceanu și a unei posibile acțiuni de suspendare a președintelui țării și revocare a procurorului șef DNA. Protestul a vizat și ultimele modificări făcute de parlamentarii Puterii la Codul de Procedură Penală, multe dintre aceste fiind considerate un atac la siguranța cetățeanului. ”PSD-ALDE au făcut din România un rai al infractorilor, numai pentru a scăpa câțiva politicieni de pușcărie” spun protestatarii din grupul #REZIST.

protest

În urma ultimelor evenimente politice membri mișcării #Rezist Alba au organizat un protest în data de 20 iunie în fața Prefecturii județului Alba pentru a manifesta împotriva PSD și a schimbărilor pe care acesta le aduce justiției din România, a unei posibile acțiuni de suspendare a lui Klaus Iohannis și revocării Laurei Codruța Kovesi.

protest

„Am intrat în etapa finală a bătăliei pentru viitorul României. Avem de ales între un stat de drept și un stat banditesc. Cereți demisia Guvernului, cereți demisia lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților, cereți majorității parlamentare să oprească schimbarea codurilor penale. Iar dacă îl suspendă pe Președinte, spuneți-le că ei oricum nu scapă. Spuneți-le că viitorul copiilor noștri și al țării nu trebuie să depindă de interesul penal al unui borfaș.

protest alba iulia

Gangsterii au capturat România. Au furat la fiecare contract din bani publici, au furat de la Guvern, au furat de la Parlament, au furat de la consiliul județean, au furat de la primărie, ne-au jefuit pe fiecare dintre noi. Iar când au început să ajungă la închisoare, au început să fure instituții și legi. Au transformat codurile penale în codurile penalilor, distrug instituții independente și le pun sub cizmă politică, fură democrația cu totul. România devine Koruptistan, iar democrația se transformă în cleptocrație.”,  au transmis organizatorii protestului.

Miercuri, începând de la ora 18,00 au fost organizate proteste în mai multe oraşe din ţară, după ce Camera Deputaţilor a adoptat luni seară proiectul de modificare a Codului de Procedură Penală.

Astfel, sunt anunţate proteste la Suceava (în faţa prefecturii), la Iaşi (Piaţa Unirii), la Galaţi (prefectură), la Sibiu (Piaţa Mare), la Baia Mare (prefectură), la Satu Mare (prefectură), la Braşov (prefectură), la Brăila (prefectură), la Ploieşti (prefectură), la Alba Iulia (prefectură), Constanţa (prefectură), Miercurea Ciuc (prefectură), Călăraşi (prefectură), Focşani (Piaţa Unirii), Piatra Neamţ (prefectură), Tulcea (Piaţa Civică), Craiova (prefectură), Piteşti (prefectură), Buzău (prefectură), Târgu Jiu (prefectură), Oradea (prefectură), Botoşani (prefectură), Bacău (prefectură), Vaslui, Târgovişte (prefectură), Arad (prefectură) şi Timişoara (Piaţa Victoriei).

Peste trei mii de oameni au protestat marţi seară, la Cluj-Napoca, faţă de modificările la Codul de procedură penală adoptate de Parlament. Oamenii au scandat “Libertate”, “Hoţii”, “Demisia”, “Fără penali”, ”Jos Guvernul”, “Anticipate” sau ”PSD, ciuma roşie”.

Proiectul PSD-ALDE-UDMR de modificare a Codului de procedură penală a fost votat, luni seară, de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, după mai multe ore de dezbateri. PNL şi USR au anunţat că vor ataca legea la Curtea Constituţională. Manifestanții #REZIS susțin că multe dintre modificările din Codul de Procedură Penală care au ca scop ieșirea de sub incidența penalui a mai multor politicieni, va afecta derularea unor acțiuni penale asupra unor infractori periculoși și îi va face pe cetățenii mai vulnerabili.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate