Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Doi membri ai grupării „bătăușilor din Cugir” au ajuns în arest. Au încălcat cu rea credință obligațiile impuse de instanță

Publicat

Doi inculpați în „dosarul bătăușilor din Cugir” au ajuns după gratii. Aceștia au fost depistați și reținuți de polițiști în cursul zilei de miercuri, 9 iulie, în Alba Iulia și Cugir, după ce au încălcat cu rea credință obligațiile impuse de instanță.

Potrivit unui comunicat transmis de IPJ Alba, în data de 9 iulie 2014, poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale l-au reţinut, pe raza municipiului Alba Iulia, pe B.A.M., de 34 de ani, din Alba Iulia, care este posesorul unui mandat de arestare preventivă.

Mandatul a fost emis la data de 9 iulie de Curtea de Apel Alba Iulia, pentru încălcarea cu rea credinţă de către Badea Alexandru Marian a obligaţiilor impuse de instanţă, acesta pătrunzând într-un local public, existând şi suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune.

Inculpatul a fost depus în Centrul de Reținere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.

În aceeaşi zi, poliţiştii de investigaţii criminale din Cugir l-au depistat şi reţinut pe C.M.A., de 33 de ani, din Cugir, împotriva căruia Curtea de Apel Alba Iulia a înlocuit măsura arestului la domiciliu luată prin încheierea din data de 13.05.2014, cu măsura arestării preventive, întrucât a încălcat cu rea credinţă obligaţiile impuse de instanţă.

Mircea Cristea a fost depus în Centrul de Reținere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.

Dosarul a fost trimis în judecată în august 2011. Un număr de 28 de inculpaţi sunt acuzaţi de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi tentativă de omor, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Este una dintre cele mai mari grupări criminale destructurate de poliţişti şi procurori în ultimii ani, în Alba. Membrii grupării au fost implicaţi într-o bătaie ce avut loc în 25 aprilie 2011 la o discoteca Wake Up din Cugir. Doi oameni de ordine, din Orăştie, au fost bătuţi pentru că nu i-au lăsat pe unii dintre membrii grupării să intre în local. Doi dintre membrii grupării (Vaşarhelean Graţian Ioan, Ponivescu Anton Flaviu zis Mami) sunt căutaţi în continuare cu mandat de arest în lipsă.

Condamnările decise de Tribunalul Alba:

Bacrău Lucian Sergiu zis Şobolanu – 9 ani
Bacrău Dorin Florin zis Gheza – 11 ani
Vaşarhelean Graţian Ioan – 9 ani
Chiaburu Florin Sebastian – 11 ani
Ponivescu Anton Flaviu zis Mami – 9 ani
Nistor Florin zis Ţonţo – 9 ani
Coca Dorin Ilie – 8 ani
Roznovăţ Gabriel Alin – 8 ani şi 6 luni
Pienar Cosmin Gabriel Junior Zis Pie – 8 ani
Vîjdea Traian Cosmin – 8 ani şi 6 luni
Pienar Cosmin Gabriel Senior Zis Pie – 8 ani şi 6 luni
Cheţa Călin Andrei – 8 ani şi 6 luni
Badea Ciprian Constantin – 11 ani
Cristea Mircea – 9 ani
Sibişan Viorel Zis Relucu – 10 ani
Sibişan Constantin zis Tică – 9 ani
Sibişan Viorel Zis Siba – 12 ani
Sabău Vasile zis Bursucul – 11 ani
Coca Robert Adrian – 8 ani
Moldovan Mihai zis Cîrnu – 8 ani şi 6 luni
Badea Alexandru Marin – 10 ani
Niţu Cristian Gheorghe zis Livosu – 9 ani
Cristea Gabriel zis Cazacu – 9 ani
Cucu Alexandru Gabriel zis Bibanu – 9 ani şi 6 luni
Lascu Nicolae zis Bebe – 11 ani
Lascu Gheorghe zis Românu – 10 ani şi 6 luni

Coca Dorin, Matei Cristian Vasile au fost achitaţi. Coca Dorin este judecat doar pentru asociere la săvârşirea de infracţiuni, în timp ce Matei Cristian Vasile a fost trimis în judecată pentru trei infracţiuni: ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, tentativă de omor calificat şi deosebit de grav, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Dacă Dorin Coca a stat în arest preventiv doar o zi, Cristian Matei a petrecut după gratii aproape un an de zile, în perioada iunie 2011 – mai 2012.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. marian

    joi, 10.07.2014 at 23:13

    Astia nici in arest nu se lasa . Sunt niste persoane de neoprit. Poate ca judecarea mai rapida ii va linisti ca pedepsele sunt mari in acest dosar , desi multi sunt nevinovati .

  2. stefan

    joi, 10.07.2014 at 23:25

    Condamnările decise de Tribunalul Alba SUNT OARE CU SUSPENDARE ???

  3. cugir

    miercuri, 23.07.2014 at 22:44

    Lasa sa bage puscarie ca prea au facut ei legea in judet

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax