Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

CRIMA din Lunca Mureşului. Principalul suspect în cazul uciderii fostului primar Ioan Rusu, ARESTAT. Inculpatul are antecedente penale

Publicat

IMG_9491Tribunalul Alba a admis luni solicitarea de arestare preventivă a principalului suspect în cazul crimei din Lunca Mureşului. Reamintim că acum două săptămâni fostul primar al localităţii, Ioan Rusu, a fost omorât cu opt lovituri de cuţit. Cercetat drept posibil autor al faptei este Barsony Gligor, de 58 de ani. Acesta are antecedente penale, având condamnări la închisoare executate pentru diferite fapte de violenţă. În faţa instanţei, bărbatul nu a dat vreo declaraţie şi nu şi-a recunoscut vina.

Reamintim că Barsony Gligor a fost reţinut duminică seară şi a fost prezentat instanţei luni, care a admis propunerea de arestare preventivă. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Alba Iulia.

Vezi şi FOTO-VIDEO: Suspect REŢINUT în cazul CRIMEI din Lunca Mureşului. Fostul primar, Ioan Rusu, ucis acum 14 zile cu mai multe lovituri de cuţit

Suspectul are antecedente penale. A mai fost condamnat pentru fapte cu violenţă, viol şi furt. A stat, în total, 25 de ani după gratii. A fost eliberat, cel  mai recent, în 2014.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, în data de 26 noiembrie, în jurul orei 18.00, inculpatul Barsony Gligor, în timp ce se afla pe raza comunei Lunca Mureşului, i-a aplicat victimei R. I., de 64 de ani, mai multe lovituri cu un cuţit, cauzându-i mai multe leziuni, situate la nivelul capului, gâtului, palmelor, abdomenului şi genunchiului stâng, care au condus la deces.

Reamintim că fostul primar din Lunca Mureşului, Ioan Rusu, ar fi fost ucis cu opt lovituri de cuţit, dintre care patru în zona gâtului. Acesta ar fi plecat de acasă în 26 noiembrie, după-amiază, pentru a-i duce bani unui cunoscut, dar nu s-ar fi întâlnit cu persoana respectivă. Soţia a fost cea care a anunţat poliţia, după ce a văzut că nu se mai întoarce la domiciliu. Corpul neînsufleţit a fost găsit duminică dimineaţa, 27 noiembrie, în jurul orei 4.00, în şezut, lângă maşina personală a fostului primar, o Dacia Duster. Ioan Rusu avea 64 de ani.

Asupra bărbatului a fost găsită suma de 1.000 de lei, iar motivaţia crimei pentru jaf a fost eliminată.

Potrivit unor surse, zona în care a fost găsit este un drum la marginea comunei, la mică depărtare de dispensarul din localitate, cale de acces către o moară, cu activitate doar vinerea, într-un câmp.

Ioan Rusu a fost primar al comunei în perioada 2012 – 2016. A fost inginer agronom, cu doctorat în domeniu şi a avut funcţia de preşedinte al Asociaţiei Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din Alba. Ca primar, a candidat şi a câştigat în 2012 din partea USL, el fiind la vremea respectivă membru PSD. În 2016, Ioan Rusu nu a mai candidat la funcţia de primar. El era consilier local din partea PSD.

Vezi şi Verdict, CRIMĂ: A fost stabilită oficial cauza morţii fostului primar din Lunca Mureşului, Ioan Rusu. Detalii din dosarul de omor

Vezi şi Fostul PRIMAR al comunei Lunca Mureşului, Ioan Rusu, găsit cu GÂTUL TĂIAT pe un câmp, lângă mașina personală

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax