Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Dosarul „Prostituate pentru VIP-uri”, sentinţă definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia: 60 de ani de închisoare pentru 14 inculpaţi

Publicat

prostituate vipDupă şase ani de judecată, instanţa a dat decizia finală în dosarul ”Prostituate pentru VIP-uri”. 14 inculpaţi au primit un total de 60 de ani de închisoare, majoritatea pentru constituire grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism, şantaj. Printre cei condamnaţi se află şi interlopul Raul Rus, zis Pricu, dat în urmărire internaţională.

Prima decizie a fost dată în acest dosar în 9 octombrie 2015, de Tribunalul Alba şi a fost contestată la Curtea de Apel.

Curtea de Apel Alba Iulia a admis, joi, 23 februarie, apelurile declarate de DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia şi inculpaţii Muntean Nicolae Viorel, Lupu Gheorghe, Decean Nicolae, Vulpe Vasile Claudiu, Cîmpean Darius Mihail, Hancheş Gianina Viorela, Cernea Ștefan, Suciu (fost Roșca) Ioan, Șchiop Teodor Victor, Hancheş Raul Nicolae, Bakai Gabriel Antoniu, Şerpu Petru și Cîndea Sergiu Andrei împotriva sentinţei penale nr. 192/09.10.2015 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. 1377/107/2011 pe care a desfiinţat-o în parte.

Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă.

Pricu a primit 5 ani şi 6 luni de închisoare, mai puţin cu 1.027 zile de închisoare dintr-o pedeapsă anterioară, comparativ cu ce a decis Tribunalul. Patru inculpaţi au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare condiţionată. Printre aceştia este şi fostul ofiţer al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), Claudiu Vulpe, zis Fox, condamnat la închisoare cu suspendare.

Beneficiarii serviciilor de proxenetism şi prostituţie au fost oameni de afaceri, aleşi locali, lideri politici, medici, funcţionari ale căror nume nu au fost dezvăluite de anchetatori şi nu au apărut nici în categoria martorilor la proces.

Condamnările definitive pronunţate la Curtea de Apel Alba Iulia:

Şchiop Teodor Victor, zis ”Puşcărie” (liderul grupării) – 7 ani de închisoare

Cîndea Sergiu Andrei – 7 ani de închisoare

Suciu (fost Roşca) Ioan Nicolae – 7 ani de închisoare

Bakai Gabriel Antoniu – 7 ani de închisoare

Raul Rus, zis Pricu – 5 ani şi 6 luni de închisoare

Lupu Gheorghe – 5 ani de închisoare

Decean Ioan Nicolae – 4 ani de închisoare

Pîrvu Mihai Dorin zis ”Puşcărie Mic” – 4 ani şi 8 luni închisoare plus un rest de pedeapsă de 1.054 de zile

Vulpe Vasile Claudiu – 3 ani cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de 8 ani

Şerpu Petru – 3 ani de închisoare cu suspendare pe o perioadă de 5 ani

Hancheş Gianina Viorela – 2 ani de închisoare cu suspendare pe o perioadă de 4 ani

Câmpean Darius Mihail – 1 an de închisoare cu suspendare condiţionată pe un termen de 3 ani

Cernea Ştefan – 1 an de închisoare cu suspendare condiţionată pe un termen de 3 ani

Saviato Luigi – 1 an de închisoare cu suspendare condiţionată pe un termen de 3 ani şi 500 de lei amendă administrativă

Muntean Nicolae Viorel – încetat procesul penal ca urmare a decesului

Însumând toate pedepsele, rezultă aproximativ 60 de ani de închisoare.

Vezi şi Rechizitoriul „Prostituate pentru VIP-uri”

dosar vipuri„Inculpaţii au constituit la începutul anului 2010 o grupare infracţională specializată în infracţiuni de trafic de persoane, proxenetism şi recuperări în urma unor şantaje la comandă, prin violenţă. Membrii grupării au colaborat la plasarea fetelor şi au colaborat şi cu persoane care au săvârşit independent infracţiuni de trafic de persoane şi proxenetism“, se arată în rechizitoriul procurorilor DIICOT.

Vezi şi Prima decizie în instanţă în dosarul „Prostituate pentru VIP-uri”: 15 inculpați au adunat pedepse de zeci de ani de închisoare

Raul Rus, care a fost condamnat pentru proxenetism, complicitate la şantaj, trafic de persoane şi pornografie infantilă prin sisteme informatice, este căutat cu mandat internaţional de arestare din 2011. În privinţa acestuia, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că s-a sustras de la urmărirea penală şi judecată, iar prin încheierea nr. 28/20.11.2010 acesta a fost arestat preventiv în lipsă, fiind emis în prezent mandat european de arestare preventivă şi mandat de urmărire internaţională. Pricu se plimbă, însă, nestingherit prin străinătate, având o activitate susţinută pe reţele de socializare unde postează fotografii şi afirmaţii din diferite oraşe ale Europei. Fosta soţie a acestuia, Hancheş Gianina, a fost condamnată pentru proxenetism, fiind achitată pentru prostituţie, infracţiune ce a fost dezincriminată.

Potrivit procurorilor, Pricu a primit de la soţia acestuia, Hancheş Gianina, din activităţile de prostituţie şi proxenetism din străinătate, 3.900 de euro şi 8.170 de dolari, bani care au fost confiscaţi de instanţă. De asemenea, judecătorul a decis confiscarea de la inculpaţi a banilor rezultaţi din activitatea de şantaj (13.500 de lei). Intimidarea persoanelor vizate de şantaj se făcea cu metode specifice. Este vorba despre cocteiluri „Molotov“ (sticle umplute cu benzină), care erau aruncate în curţile caselor persoanelor care aveau datorii la cei care îi angajau pe recuperatori. Judecătorul a mai dispus ca şapte inculpaţi să plătească despăgubiri materiale şi daune morale de circa 46.000 de lei către trei părţi civile, victime ale infracţiunilor de şantaj. De asemenea, inculpatul Dura George Virgil Alin (judecat pe latura civilă) trebuie să plătească câte 3.000 euro daune morale în favoarea a două părţi civile, tinere victime ale traficului de persoane.

Dosarul a avut iniţial un număr de 21 de inculpaţi trimişi în judecată, dar, în 2011, înainte de începerea judecării pe fond, 6 dintre aceştia au recunoscut faptele. Este vorba despre inculpaţii Trifa Adrian, Bălan Adrian, Dura George Alin, Anversa Luca, Răşinariu Ioan şi Toma Viorel. Dintre aceştia doar Bălan Adrian, zis ”Bălănel” şi Dura George Alin au primt condamnări cu executare, de 2 ani, respectiv 5 ani de închisoare. Printre inculpaţi s-au aflat şi doi oameni de afaceri italieni. Este vorba despre Luca Anversa, patronul firmei de construcţii Pomponio SA Alba Iulia şi Luigi Saviato, partener de afaceri cu Anversa la un hotel din comuna Gârbova. Cei doi au fost acuzaţi de instigare la şantaj şi şantaj. Anversa a recunoscut fapta şi a primit 1 an de închisoare cu suspendare condiţionată.

Procurorii şi poliţiştii care au anchetat dosarul au descoperit peste 20 de fete care practicau prostituţia, dintre care cel puţin 10 erau minore. Surse judiciare afirmă că patru fete minore au fost transportate cu documente de identitate false în Germania, tot pentru a practica prostituţia. Aceleaşi surse afirmă că cele mai multe dintre fetele care se prostituau erau drogate înainte de de fi transportate la clienţi. Liderul grupării, Teodor Şchiop, zis Puşcărie, se prezenta clienţilor, conform înregistrărilor telefonice de la dosar, ca şi recuperator de meserie şi dezvăluia şi ţările în care acţiona: România, Spania, Italia, Belgia, Franţa, Olanda, Germania. Acesta este acuzat şi de lipsire de libertate, tâlhărie, distrugere şi şantaj în formă continuată. Membrii grupării infracţionale au ajuns chiar să îşi vândă fetele între ei. Un astfel de episod este menţionat de judecător că a avut loc între Teodor Şchiop şi Adrian Trifa. Fostul ofiţer SRI şi SIE, Claudiu Vulpe (Fox), este acuzat că s-a folosit de această calitate în timpul activităţii infracţionale: „a pus la îndemâna inculpaţilor o listă cu numele şi adresele datornicilor unei firme şi totodată i-a atenţionat pe inculpaţi când s-au început actele de urmărire penală de către Serviciul DIICOT în prezentul dosar“. Proxeneţii alegeau în special fete cu o situaţie social precară, de care puteau profita foarte uşor. „Pericolul concret al lăsării în libertate a inculpaţilor este conturat de circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor; modul violent de comitere; modul profesionist de organizare: filaj, liste cu datornici, limbaj codificat, ameninţări, şantaj, incendieri, sechestrări, de caracterul continuu şi scopul josnic al faptelor în dauna unor victime cu situaţie materială precară, minore, profitând de naivitatea şi sărăcia acestora“, astfel justifică magistratul decizia privind arestarea preventivă a membrilor grupării în anul 2011. 12 dintre inculpaţi au fost menţinuţi în arest perioade cuprinse între câteva luni şi peste un an în perioada 2010 – 2011.

Citeşte şi Sentință definitivă la ÎCCJ pentru trei dintre inculpații dintr-o cauză disjunsă din Dosarul „Prostituate pentru VIP-uri”

Citeşte şi „Prostituate pentru VIP-uri”: Adrian Bălan, prins de oamenii legii. A fost depus în Penitenciarul Aiud unde va petrece următorii 2 ani

Citeşte şi Motivarea Tribunalului Alba: Vezi de ce a fost condamnat patronul „Pomponio”, Luca Anversa, la 1 an de închisoare cu suspendare

Vezi şi Tribunalul Alba: Motivele punerii în libertate a inculpaţilor din Dosarul „Prostituate pentru VIP-uri”

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax