Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Dragnea: Guvernul Grindeanu va avea patru ministere în plus. Programul de guvernare este complex. Ce nume noi s-ar regăsi în viitorul Executiv

Publicat

liviu dragneaLiderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, a dezvăluit vineri seara că noul Guvern va cuprinde şi noi ministere. Dragnea a dat două exemple în acest sens şi a precizat că acest cabinet gândit pentru Sorin Grindeanu este diferit faţă de cel plănuit iniţial pentru Sevil Shhaideh.

„Nu este vorba de secretomanie. E vorba de decenţă, de pragmatism. Nu vreau să dau nume înainte da finaliza o construcţie guvernamentală. Programul de guvernare este cel mai complex de la Revoluţie încoace, dar şi cel mai greu de îndeplinit. Înţeleg dorinţa legitimă a presei de informare, dar e important rezultatul final. Vor fi nume destul de noi, foarte multe, oameni în care eu am încredere. N-o spun cu răutate, ci cu dorinţa fermă de însănătoşire a societăţii. Trebuie să separăm apele între Guvern şi servicii.

Cabinetul pentru Grindeanu va fi puţin diferit faţă de Sevil Shhaideh. La unele ministere vor fi modificări faţă de lista iniţială. Acei miniştri nu vor fi controlaţi de nimeni, nici de partid. Vor fi supravegheaţi. Nu ei au câştigat alegerile, ci partidul, cu acel program de guvernare care a dat încredere românilor. Parlamentul să fie reaşezat la locul lui firesc. Nu neapărat să controleze Guvernul. Nici partidul, nici Parlamentul nu vor mai fi anexe ale Guvernului.

Vor fi 4 ministere în plus. Sunt domenii care pot deveni motoare economice importante pentru România. Acum ele sunt departamente în ministere. Vă pot da un exemplu: Turismul. Vreau să fie un Minister al Turismului distinct. Va fi un minister distinct al IMM-urilor, al mediului de afaceri. Relaţia dintre stat şi mediul de afaceri va fi total schimbată. O relaţie fără frică. Oamenii de afaceri nu mai trebuie hăituţi de stat. Trebuie să aibă un minister al lor, în care să-şi spună ofurile lunar. Mai sunt 2-3 domenii care trebuie scoase în evidenţă.

Stabilim într-o întâlnire informală câte ministere vor merge către ALDE. Va fi relativ proporţional”, a afirmat Liviu Dragnea.

Preşedintele PSD a prezentat şi modelul economic gândit de noua guvrnare.

„Abordarea de tipul dacă pui acolo, de unde iei, este o abordare neeconomică. Am gândit un model economic care generează venituri de 98,4 miliarde de lei. Măsurile au impact negativ de 89 de miliarde de lei. Creşterea consumului va fi generată de relaxarea fiscală. Vor fi mai mulţi bani în buzunarele românilor.

Din partea mea nu se va iniţia niciodată vreun război sau vreun conflict inutil. Această ţară are o şansă, dacă e linişte, să se poate construi. Este nevoie de reciprocitate cu Preşedintele.

Mi-am asumat public răspunderea pentru acest Guvern. Răspunderea e a mea. Guvernul este trimis la muncă. Guvernul va comunica permanent măsurile pe care le implementează”, a precizat Dragnea la Realitatea TV.

Programul de guvernare este cel mai complex de la Revoluţie încoace, dar şi cel mai greu de îndeplinit„, a spus Liviu Dragnea într-o intervenţie telefonică directă, vineri seară, la Realitatea TV.

Vezi şi Calendarul propus pentru învestirea Guvernului Grindeanu. Dragnea: „Vom trimite o scrisoare preşedintelui să avem jurământul pe 4 ianuarie”

sorin grindeanu 1Premierul desemnat Sorin Grindeanu a subliniat vineri, intr-o conferinta de presa alaturi de liderii PSD Liviu Dragnea şi ALDE Călin Popescu Tariceanu, că Guvernul pe care îl va conduce va fi unul politic, şi nu tehnocrat. Întrebat cine va lua deciziile la Palatul Victoria dupa învestire, Grindeanu a afirmat că Liviu Dragnea e cel care merită să fie premier, având în vedere că a coordonat programul de guvernare propus de PSD şi că sub conducerea sa partidul a câştigat alegerile parlamentare cu un scor foarte bun şi că va avea o colaborare foarte strânsă cu preşedintele social-democrat.

Viitorul Guvern, ce va fi propus Parlamentului, va fi format din miniştri PSD şi ALDE. UDMR îşi va păstra secretarii de stat din ministere.

Care sunt numele vehiculate pentru ministerele din Guvernul Grindeanu:

Ministerul Dezvoltării si Administraţiei Publice: Sevil Shaiddeh / Lia Vasilescu / Vasile Dîncu

Ministerul Afacerilor Interne: Gabriel Vlase  / Mihai Fifor

Ministerul Apărării Naţionale: Georgian Pop

Ministerul Afacerilor Externe: Bogdan Aurescu / Ana Birchall

Ministerul Justiţiei: Florin Iordache (fostul șef al Camerei Deputaților) sau Robert Cazanciuc (fostul ministru al Justiției din Guvernul Ponta)

Ministerul Finanţelor Publice: Marius Nica sau Cristian Socol

Ministerul Sănătăţii: Florian Popa (fost rector UMF București) / Ionel Sinescu / Sorina Pintea

Ministerul Transporturilor: Mihai Fifor

Ministerul Economiei: Mihai Tudose sau Andrei Gerea (ALDE)

Ministerul Muncii: Lia Olguța Vasilescu (actualul primar al Craiovei, care a câștigat și un mandat de parlamentar)

Ministerul Comunicaţiilor: Georgian Pop (fost șef al Comisie de control a SRI)

Ministerul Tineretului și Sportului: Gabriel Petrea (lider tineret PSD)

Ministerul Apelor şi Pădurilor: Doina Pană

Ministerul Educaţiei: Sorin Cîmpeanu

Ministerul Mediului: Grațiela Gavrilescu sau Daniel Constantin (fost ministru al Agriculturii)

Ministerul Agriculturii: Daniel Botănoiu

Ministerul Energiei: Andrei Gerea (ALDE)

Ministerul Culturii: Daniel Barbu (fost ministru) sau Ionuţ Vulpescu

Ministerul pentru IMM: Florin Jianu

Ministerul pentru dialog social: Eugen Nicolicea (deputat)

Ministerul pentru relația cu Parlamentul: Steluţa Cataniciu / Graţiela Gavrilescu

surse: realitatea.net, hotnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax