Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

DSP ALBA: Campanie de limitare a extinderii epidemiei de rujeolă, în perioada 8 decembrie – 18 ianuarie. Vor fi înregistraţi copiii nevaccinaţi, pentru imunizare

Publicat

dsp directia de sanatate publica Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba derulează în lunile decembrie și ianuarie o campanie de limitare a extinderii epidemiei de rujeolă, în contextul în care Ministerul Sănătății a anunțat că numărul cazurilor confirmate, în acest an, este foarte mare, comparativ cu anul trecut.

Potrivit planului de acțiune, în perioada 5-11 decembrie, toți medicii de familie vor catagrafia copiii cu vârste între 9 luni și 9 ani fără nicio doză RRO, precum și copiii cu vârste între 5 și 9 ani care au o singură doză RRO, transmite DSP Alba, într-un comunicat de presă.

În perioada 12 – 20 decembrie, medicii de familie împreună cu asistenții comunitari vor verifica toate catagrafiile și le vor transmite către DSP Alba.

În perioada 22-30 decembrie se va realiza distribuirea vaccinului RRO în teritoriu către medicii de familie. Începând cu 3 ianuarie se va desfășura activitatea de vaccinare.

Până la data de 18 ianuarie, medicii de familie vor raporta DSP Alba realizările la vaccinare.

Campania de promovare a vaccinării, în județul Alba, se derulează în perioada 8 decembrie – 18 ianuarie.

”Raportându-ne la situația de la nivel național, județul Alba a înregistrat puține cazuri de rujeolă și vrem să ținem în continuare situația sub control. Astfel, facem apel și la părinți să conștientizeze importanța vaccinării, iar noi am elaborat un plan concret de acțiune, care va fi respectat cu strictețe”, a declarat directorul DSP Alba, ec. Alexandru Sinea.

Copiii născuți în anii 2007 și 2008, vaccinați prin campanii de vaccinare școlară, vor fi catagrafiați corespunzător evidențelor primare existente la cabinetul medicului de familie. În situația în care aceste evidențe lipsesc, medicii de familie și asistenții comunitari sau mediatorii sanitari vor informa despre necesitatea obținerii adeverințelor de la nivelul școlilor, mai transmite DSP.

Doza de vaccin RRO efectuată la copii din grupa de vârstă 9-11 luni nu se consideră doză valabilă în istoricul vaccinal al copiilor, iar aceștia trebuie obligatoriu să fie vaccinați ulterior cu două doze RRO conform calendarului național, (respectiv, la vârstele de 12 luni și 5 ani), cu menținerea unui interval minim de 28 zile între dozele de RRO, potrivit sursei citate.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax