Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

DSP Alba: Un nou vaccin gratuit, introdus de minister în schema naţională. La ce ajută “Prevenar”

Publicat

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba transmite că un nou vaccin gratuit – Prevenar – a fost introdus de Ministerul Sănătății în schema națională de vaccinare, care va fi administrat copiilor în primul an de viață.

Prevenar ajută la protecția bebelușilor pentru boli cum sunt meningita, pneumonia, otita și alte infecții produse de pneumococ. Vaccinarea se va derula prin cabinetele medicilor de familie, asociindu-se cu vaccinul hexavalent administrat la aceleași grupe de vârste.

Campania de vaccinare cu Prevenar a început de la 1 octombrie pentru toți bebelușii născuți în luna august.

Asociația Medicilor de familie Asclepios și DSP Alba au organizat, miercuri, un simpozion în care s-a discutat despre vaccinare, în special despre noul vaccin gratuit introdus de Ministerul Sănătății.

La simpozion au participat medici de familie, medici școlari și cadre medicale, fiind prezentate mai multe teme de interes precum: vaccinarea ROR, aspecte clinice ale varicelei, vaccinarea HPV, reacțiile adverse post-vaccinale și, desigur, ultimele recomandări ale Ministerului Sănătății legate de vaccinarea antigripală. În total, au fost prezente peste 70 de cadre medicale.

De asemenea, DSP Alba, precizează că prima tranșă de vaccinuri antigripale a fost repartizată. Instituţia a primit 382 de doze și a început distribuirea lor. La recomandarea Ministerului Sănătății, acestea vor fi administrate personalului medico-sanitar din secțiile ATI, de neonatologie și Serviciului de Ambulanță.

Următoarele tranșe vor fi distribuite în partea a doua a lunii noiembrie, când va începe vaccinarea prin medicii de familie a tuturor persoanelor cu risc de îmbolnăvire, pentru care s-a solicitat vaccinul.

Cele mai frecvente cazuri de gripă s-au înregistrat în lunile ianuarie și februarie, iar astfel vaccinul antigripal administrat în luna noiembrie devine un factor de protecție pentru persoanele din grupele de risc, potrivit sursei citate.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax