Connect with us
Publicitate

POLITICA

GALERIE FOTO: Edilii locali au depus coroane si jerbe la statuile din Alba Iulia

Publicat

Primele ore ale dimineţii i-au surprins pe edilii municipiului Alba Iulia, în stradă. În ciuda vremii capricioase şi a ploii care nu a iertat nici Ziua Naţională a României, aceştia au depus coroane şi jerbe la statuile lui Ion I.C. Brătianu, Iuliu Maniu şi la busturile Regelui Ferdinand şi al Reginei Maria.

Reprezentanţii Primăriei Alba Iulia, conducerea Instituţiei Prefectului Alba, Consiliului Judeţean şi liderii formaţiunilor politice, membri din Senat şi Guvern şi-au prezentat onorurile la monumentele din centrul civic al municipiului Alba Iulia şi s-au îndreptat apoi, pe Dealul Cetăţii, spre Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. La ora 10.30, au avut loc depuneri de coroane şi la statuia lui Mihai Viteazul şi la busturile Făuritorilor Unirii.

Coloana oficială a fost însoţită de grupuri de oameni pregătiţi cu steaguri şi fulare, pentru a sărbători încă o dată, în capitala spirituală a românilor, Marea Unire.

De remarcat este faptul că acesta este primul an în care, de 1 Decembrie, reprezentanţii partidelor politice nu şi-au etalat coloratura. Singurele accesorii pe care aceştia le-au afişat, cu ocazia deschiderii manifestărilor, au fost fularele în tradiţionalele culori ale drapelului românesc.

[nggallery id=25]

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax