Connect with us
Publicitate

EDITORIAL

Editorial | Cel mai greu examen al ”Dreptei” : Mobilizarea hipsterilor și corporatiștilor

Publicat

Gata, s-au pupat! Dreapta şi-a revenit din pumnii încasați la alegerile europarlamentare, care au arătat, dacă mai era nevoie, că PSD este un fel de ”bătăuşul şcolii”, căruia ăştia mici din PNL şi PDL nu-i fac faţă şi predau de bună voie pacheţelul cu mâncare. Le-a luat cam mult să realizeze că trebuie să renunţe la mândrie şi la lideri orgolioşi pentru a-şi uni cât mai repede procentele anemice, dacă vor să mai existe.

Acum au bătut palma şi s-au pupat la un mega-congres comun. Îi uneşte frica şi ura faţă de un PSD care ştie lecţia înghiţirii României cu tot cu fulgi, fără a lăsa celorlalţi vreo firimitură. Aşa că au lăsat deoparte orice diferend din trecutul apropiat şi au dat-o pe unire.

Dar, unirea asta nu se poate face suficient de repede ca să intre în alegerile din toamnă ca un partid şi trebuie să se limiteze la o alianţă. Pentru că în toamnă se va juca nu doar cartea preşedinţiei României, ci şi soarta viitorului partid. Dacă alianţa nou formată (a cărei denumire nici nu contează, pentru că la prezidenţiale se votează omul şi nu partidul) câştigă preşedinţia, totul va fi ok. PNL prin Iohanis va lua Cotroceniul şi aripa PDL îl va pune aproape sigur pe Blaga în fruntea viitorului guvern, după o moţiune de cenzură care-l va trânti pe Ponta.

Problema apare în cazul în care neamţul nu reuşeşte să convingă Moldova şi Oltenia că merită să fie preşedintele României, pentru că în Transilvania nu va avea nici o problemă. Atunci vor apărea inevitabil ţapii ispăşitori, certurile şi vorbele grele care vor duce probabil la un avort al partidului nenăscut încă. Ar urma cel puţin 10 ani de PSD-ism până în cele mai neînsemnate structuri instituţionale din România.

În Alba, situaţia e puţin diferită. După ce Hava, Dumitrel, Atanasiu şi Roman au ” pupat toți piaţa endependenţi”, noul PNL va fi un mamut local.  Cu aproape 90% din primari, cu preşedinţia Consiliului Judeţean şi Primăria Municipiului Alba Iulia, PNL va defila în judeţ. Iar îndârjirea lor va fi cu atât mai mare cu cât europarlamentarele i-a cam ruşinat, demonstrând ca trendul naţional pe care s-a cocoţat Dîrzu fără să facă absolut nimic remarcabil pe plan local, poate fi periculos. Însă acum lucrurile vor sta cu totul altfel. O armată de penelişti noi şi vechi va răscoli judeţul în căutarea unui procent unic în România. Cred că, în Alba, Iohannis va scoate încă din primul tur peste 50% din voturi, iar în turul doi va merge la mai mult de 60%. Iar campania electorală începe de azi.

Şansa dreptei va fi un electorat care până acum nu a ieşit la vot. Cei aproape 50% din cetăţenii României cu drept de vot pe care până acum nu a reuşit nimeni să-i scoată la vot. Pentru că la PSD lucrurile sunt clare şi nimeni nu va reuşi să le ia electoratul dedicat şi taliban: vârstnici, nostalgici, tineri cu puţină şcoală şi babe care pupă microfoanele şi se închină în faţa reporterului care i-l pune în faţă. Iar ăstia merg la vot încolonaţi şi disciplinaţi.

Aşa că Noul şi Marele PNL va avea o sarcină dificilă: să scoată la vot orăşenii tineri, antreprenorii, hipsterii fără cauză, ecologiştii, intelectualii şi corporatiştii pe care trebuie să-i convingă să facă, poate pentru prima dată în viaţa lor, drumul până la secţia de votare. Iar pentru asta, ar face bine să le explice tuturor celor care cred că nu-i problema lor cine conduce ţara şi că lor le merge bine oricum la multinaţionale, că e posibil ca unii guvernanţi, care stau cu ochii în tavan şi îşi curăţă scamele de pe haine, pentru că nu au noţiuni elementare de macroeconomie, să facă nişte legi sau ordonanţe de urgenţă care să nu mai convină companiilor, iar ei să devină şomeri peste noapte, pentru că nişte chinezi le iau job-ul în urma relocării.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. piticul atomic

    miercuri, 27.08.2014 at 13:10

    Noul si Marele PNL! Ce gluma buna!!!!

  2. babadochia

    luni, 08.09.2014 at 18:17

    Din pacate nu este o gluma e o realitate si in sfarsit va exista un presedinte care nu cheama cu -escu si nu este un pui si un ginere de comunist ! Cat despre Alba ma bucur ca exista majoritate de dreapta ca pe stanga chiar nu exista persoane demne de incredere care pot conduce acest judet si una peste alta in 1989 am decis parca sa ne lepadam de comunism dar 25 de ani am trait cu nostalgie dupa acest regim , e cazul sa ne desteptam !!!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax