Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Elevii din 100 de școli din țară ar putea beneficia de o masă caldă pe zi. Program-pilot, în dezbatere publică la Ministerul Educației

Publicat

school-dinnersa masa elevi copii scolari mancareMinisterul Educației a publicat în dezbatere publică hotărârea de guvern și proiectele necesare derulării unui program pilot, în care 100 de școli alese de inspectoratele teritoriale vor acorda elevilor și preșcolarilor o masă caldă pe zi. Dacă datele strânse ulterior, în cursul acestui an școlar, vor arăta că programul este corespunzător, se va propune extinderea lui la nivel național.

Potrivit documentelor publicate în dezbatere publică, în perioada desfășurării activității didactice, preșcolarilor și elevilor din 100 de unități de învățământ preuniversitar de stat, denumite în continuare unități-pilot, li se acordă, cu titlu gratuit, un suport alimentar, constând într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi, în limita unei valori zilnice de 7 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată.

Argumentele pe baza cărora au fost alese cele 100 de unități școlare țin de situația socială a elevilor din acele zone.

Suportul alimentar constă, după caz, într-o masă caldă sau într-un pachet alimentar, după cum urmează:

a) masă caldă, preparată în regim propriu, pentru unitățile de învățământ în care există cantină cu avize de funcționare, înregistrată sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, și spațiu adecvat de servire a mesei;

b) masă caldă, în regim catering, pentru unitățile de învățământ în care nu există cantină pentru prepararea în regim propriu, dar în care există un spațiu de servire a mesei sau un alt spațiu amenajabil în acest scop;

c) pachet alimentar, pentru unitățile de învățământ în care nu există nici cantină și nici spațiu amenajabil în scopul servirii mesei.

Unitățile administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile-pilot pot suplimenta, din veniturile proprii, numărul de preșcolari/elevi beneficiari din unitățile-pilot.

Dreptul de a primi zilnic, pe perioada cursurilor, conform structurii anului şcolar, suportul alimentar prevăzut îl au numai elevii prezenţi la cursuri. Suportul alimentar nu se acordă pe perioada vacanțelor sau a altor zile declarate prin lege ca zile nelucrătoare.

Variante orientative de meniu care includ sugestiile Institutului Național de Sănătate Publică:

  • Ciorbă de legume
  • Supă de pui cu legume
  • Ciorbă de văcuță cu legume
  • Legume cu piept de pui la grătar
  • Mâncare de mazăre cu piept de pui
  • Pilaf cu legume și ficăței de pui
  • Piure de morcov cu grătar de pui
  • Piure de cartofi cu piept de curcan
  • Mâncare de varză dulce cu friptură la cuptor
  • Ghiveci de legume cu pui
  • Orez cu legume și pui la tava
  • Sufleu de broccoli cu brânză
  • Cartofi gratinați cu piept de pui la grătar
  • Tocană de legume cu orez brun
  • Piure de cartofi cu sfeclă și chifteluțe de legume
  • Omletă cu legume (ardei, ciuperci, ceapă verde) și brânză telemea
  • Sufleu de conopidă, broccoli și brânză la cuptor
  • Dovlecel umplut cu brânză la cuptor
  • Ciuperci la cuptor umplute cu brânză (pentru copiii cu vârsta mai mare de 7 ani)
  • Macaroane cu brânză
  • Cartofi franțuzești (la cuptor cu brânzăşi ou)
  • Quinoa cu legume
  • Sandvici cu unt, şuncă, caşcaval şi legume (roşii, castravete, salată)
  • Sandvici cu piept de pui la grătar sau pulpă de pui dezosată la grătar cu legume crude (gogoșar, varză, morcov)
  • Salată de fructe (măr, pară, caisă, piersică, banană, portocală)

Programul-pilot se va desfășura pe durata anului școlar 2017-2018.

La închiderea programului-pilot, la finalul anului școlar 2017-2018, în urma analizei realizate de Ministerul Educației Naționale, pe baza rezultatelor obținute și interpretate lunar, pe parcursul derulării proiectului, la nivelul fiecărui inspectorat școlar județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București, prin hotărâre a Guvernului, se va decide asupra oportunității extinderii acestui program la nivel național, respectiv asupra modalității de implementare.

sursa: legestart.ro, edu.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax