Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

EURO 2016: România-Elveția. Meci decisiv pentru selecţionata pregătită de Anghel Iordănescu

Publicat

switzerland_vs_romania_euro2016_h2h_prediction_14june_13285600 Meciul dintre naționalele de fotbal ale României și Elveției, care va avea loc miercuri, la EURO 2016, este unul decisiv pentru tricolori în perspectiva calificării în optimile de finală ale competiției găzduite de Franța. România vine după un eșec dramatic și nemeritat în fața Franței (1-2), în meciul de deschidere, în timp ce Elveția a învins Albania cu 1-0 și are trei puncte în clasament.

Tricolorii nu au voie să piardă meciul de miercuri, pentru că altfel ar rămâne cu șanse pur teoretice de calificare, în timp ce o remiză i-ar menține în cursa pentru optimi, verdictul urmând să fie dat de meciul dintre România și Albania (19 iunie).

României a învins Elveția în ultimul lor meci direct, pe 30 mai 2012, în deplasare, cu scorul de 1-0. Unicul gol al partidei amicale de la Lucerna a fost înscris de Gicu Grozav.

În cele 12 partide desfășurate până în prezent între cele două echipe, tricolorii au câștigat de cinci ori, au pierdut în patru rânduri, iar trei întâlniri s-au încheiat nedecis, golaverajul fiind favorabil echipei din Țara Cantoanelor, cu 19-15.

România și Elveția se vor înfrunta miercuri 15 iunie, pe stadionul Parc des Princes din Paris, de la ora 19,00 (ora României).

Rusul Serghei Karasev va arbitra meciul de miercuri. Arbitri asistenți vor fi compatrioții săi Nikolai Golubev și Tihon Kalughin, arbitri asistenți adiționali au fost nominalizați alți doi ruși, Serghei Lapocikin și Serghei Ivanov, în timp ce arbitru de rezervă a fost desemnat belarusul Alexei Kulbakov.

Karasev, care duminică a împlinit 37 de ani, este arbitru FIFA din 2010. El a arbitrat naționala României o singură dată până acum, pe 2 septembrie 2011, în victoria cu 2-0 în deplasare cu Luxemburg, în preliminariile EURO 2012.

De asemenea, Karasev a oficiat la centru la un meci al Elveției, terminat la egalitate cu Islanda, scor 4-4, pe teren propriu, în data de 6 septembrie 2013, în preliminariile CM 2014.

La meciul de pe Parc des Princes (47.294 locuri) sunt așteptați peste 10.000 de spectatori români.

Echipele probabile:
România: Ciprian Tătărușanu — Cristian Săpunaru, Vlad Chiricheș (căpitan), Dragoș Grigore, Răzvan Raț — Ovidiu Hoban, Mihai Pintilii — Gabriel Torje, Bogdan Stancu (Nicolae Stanciu), Alexandru Chipciu (Bogdan Stancu) — Claudiu Keșeru (Denis Alibec). Selecționer: Anghel Iordănescu.
Elveția: Yann Sommer — Stephan Lichtsteiner (căpitan), Fabian Schaer, Johan Djourou, Ricardo Rodriguez — Valon Behrami, Granit Xhaka — Xherdan Shaqiri, Blerim Dzemaili, Admir Mehmedi — Haris Seferovic. Selecționer: Vladimir Petkovic.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax