Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Fenomen astronomic spectaculos pe cerul României, în 27 august. Conjuncţia planetelor Jupiter şi Venus

Publicat

venus si jupiter Românii vor putea admira un fenomen astronomic spectaculos: conjuncţia între planetele Venus şi Jupiter. Chiar dacă asemenea situaţii sunt destul de frecvente, este mai rar ca aceste două planete să pară atât de apropiate.

Pe 27 august, distanţa aparentă va fi de mai puţin de 0,54 grade, de aproape 30 de ori mai mică decât de obicei, după cum spun specialiştii.

Fenomenul va putea fi observat chiar şi cu ochiul liber, din emisfera nordică, inclusiv din România. Venus şi Jupiter se apropie de la începutul lunii şi vor continua procesul până în 27 august.

Conjuncţia planetelor luminoase se produce atunci când par că trec una peste alta, pe cer. Uneori par că se întâlnesc, chiar dacă, de fapt, sunt la milioane de kilometri depărtare.

O conjuncţie Venus-Jupiter apare o dată, într-o perioadă variabilă de 34 până la 449 de zile, în funcţie de poziţiile relative ale celor trei planete (inclusiv Terra).

Dacă în 20 august, distanţa dintre Venus şi Jupiter era de 7,5 grade, pe 27 august, aceasta ajunge la 0,54 grade.

Alte fenomene astronomice în 2016 vor fi eclipsa inelară de Soare din 1 septembrie (nu va fi vizibilă din România), Eclipsa de Lună prin penumbră din 16 septembrie 2016 (vizibilă din România). Pe 22 septembrie, este Echinocțiul de toamnă, în perioada 13 – 14 decembrie este maximul curentului de meteori Geminide (ZHR = 120), iar pe 21 decembrie, Solstițiul de iarnă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax