Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

FILMARE AERIANĂ: Cum arată din avion lotul nefinalizat al autostrăzii Orăștie-Sibiu. Lucrările ar trebui să fie gata până în toamnă

Publicat

YouTube video

Un nou videoclip aerian a fost publicat în acest weekend pe internet, reprezentând stadiul lucrărilor la lotul nefinalizat de pe autostrada Orăștie-Sibiu. Este vorba despre lotul 3, ce se întinde de la limita județelor Alba și Sibiu – localitatea Cunța, până în comuna Săliște din județul Sibiu. Conducerea CNADNR a anunțat că lucrările la acest lot vor fi finalizate anul acesta și că în toamnă vom putea parcurge întreaga distanță dintre Orăștie și Sibiu, pe autostradă, însă situația din teren nu este tocmai convingătoare în acest sens. Videoclipul a fost realizat de Inter-Fly.

Lotul 3 al Autostrăzii Orăştie-Sibiu, în lungime totală de 22,1 kilometri, este singurul care a rămas nefinalizat și pe care circulația este încă închisă. Motivul pentru care tronsonul a rămas neterminat este dat de apariția unor probleme în teren, însă conducerea CNADNR asigură că acesta va fi inaugurat în acest an.

Potrivit unui comunicat transmis în februarie de Narcis Neaga, directorul general al CNADNR, ”deschiderea traficului pentru lotul 3, km 43+855 – km 65+965 , se estimează a avea loc în luna septembrie 2014”.

YouTube video

Acum, pentru a ajunge din Sebeș la Sibiu, se circulă pe autostradă până la Cunța, după care se revine pe drumul național până la Săliște, iar de acolo se intră din nou pe autostradă până la Sibiu. În toamnă vom putea parcurge, în viteză, toată lungimea până la ieșire din Sibiu spre Râmnicu Vâlcea.

În data de 19 decembrie, au fost inaugurate loturile I, II și IV ale autostrăzii Orăștie-Sibiu. Pentru localnicii din Sebeș, evenimentul a fost o mare bucurie, scăpându-i, după mai bine de 10 ani, de coșmarul traficului de zeci de mii de mașini care traversau orașul în fiecare zi.

Lotul I Orăştie-Sibiu, km 0+000 – km 24+110: lungime totală de 24,110 kilometri. Valoarea totală a contractului 551.041.792,37 lei fără TVA, din care a fost decontat în anul 2013 un procent de 35,42%.

Lotul II Orăştie-Sibiu, km 24+110 – km 43+855: lungime totală de 19,745 km. Valoarea totală a contractului 377.780.208,81 lei fără TVA, din care a fost decontat în anul 2013 un procent de 43,69%.

Lotul IV Orăştie-Sibiu, km 65+965 – km 80+070: lungime totală de 16,610 km. Valoarea totală a contractului 530.780.773,26 lei fără TVA, din care a fost decontat în anul 2013 un procent de 40.03%.

Citiți și: FOTO: Gata, avem AUTOSTRADĂ! Sebeșul a scăpat de traficul infernal. Loturile din Alba, inaugurate fără Victor Ponta şi Dan Şova

Chef de chef” cu artificii la Sebeș. Localnicii sărbătoresc în stradă că au scăpat de traficul infernal din centrul orașului

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Pool

    luni, 24.03.2014 at 14:22

    Alunecari de teren ? Am inteles dar pe tott tronsonul sunt alunecari de teren ? Dc nu s a executat restul ? Nu e facut nici 30 la suta.
    Welcome to Romania.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax