Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Florin Roman, deputat de Alba: PNL cere condiții egale și nediscriminatorii la decontarea transportului pentru elevi. Exemplul de la Ocna Mureş

Publicat

florin roman

florin roman camera deputatilor Deputatul PNL de Alba Florin Roman a adresat o interpelare ministrului Educației Naționale, Pavel Năstase, în care a solicitat asigurarea unor condiții egale și nediscriminatorii pentru toți elevii cu privire la decontarea abonamentelor de transport. A dat ca exemplu situaţia elevilor din Ocna Mureş.

“Legile se bat cap în cap cu ordinele Ministerului Educației Naționale, iar elevii suferă, abonamentele de transport nefiind decontate pentru toți, în mod egal. Și exemplele nu sunt puține. Conform unei sesizări primite din partea Primăriei Ocna Mureș, județul Alba, toți elevii din localitățile aflate în vecinătatea orașului Ocna Mureș și care aparțin de UAT Ocna Mureș, nu beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport în același cuantum și în aceleași condiții ca și cele ale elevilor  care aparțin de celelalte UAT-uri din vecinătatea UAT Ocna Mureș, respectiv UAT Lunca Mureșului, UAT Noşlac, UAT Unirea”, transmite Roman, într-un comunicat de presă.

Potrivit deputatului, elevii din Ocna Mureş beneficiază doar de tarif redus cu 50%, în timp ce elevii aparținând celorlalte UAT-uri din vecinătate beneficiază de decontarea în întregime a contravalorii abonamentelor lor de transport.

De asemenea, în cazul elevilor care învață în liceele din Ocna Mureș și se deplasează din localitățile care aparțin de UAT Lunca Mureșului, UAT Noşlac, UAT Unirea, cheltuielile acestora sunt aprobate a se efectua din bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, prin unităţile de învăţământ la care sunt şcolarizaţi, în timp ce elevilor care aparțin de UAT Ocna Mureș – deși pentru a se deplasa din localitatea de domiciliu la Ocna Mureș parcurg același număr de km sau uneori chiar o distanță mai mare -, nu li se decontează aceste cheltuieli din bugetul  Ministerului Educaţiei Naţionale, mai susţine politicianul.

A mai amintit de a treia situaţie – cea a elevilor din cadrul UAT Ocna Mureș, care frecventează cursurile liceelor din orașul Ocna Mureș. Florin Roman susţine că aceştia nu au nicio unitate de învățământ  similară în localitatea de reședință și că nu li se decontează contravaloarea abonamentelor lunare cu transportul.

“Acestea sunt trei cazuri diferite care arată cât se poate de clar că elevii nu beneficiază de tratamente egale când vine vorba de decontarea cheltuielilor de transport, deoarece legislația e contradictorie și nu ține seama de interesele elevilor, așa cum ar fi normal într-un stat în care educația reprezintă o prioritate pentru govern”, declară Florin Roman.

Legea învățământului prevede, la art.84, alin 1 și 3, că elevii din învățământul obligatoriu, liceal și profesional beneficiază de tarif redus la transport, iar cei care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, prin unităţile de învăţământ la care sunt şcolarizaţi, pe bază de abonament, în limita a 50 km.

“Peste prevederile legii a venit însă Adresa nr.1055/DGBFRU/31 octombrie 2013, cu privire la aplicarea art. 84 alin (1) si (3) ,în care se precizează că: “prevederile art.84 (3) din Legea 1/2011 se referă la decontarea navetei elevilor efectuată între localitățile din unități administrativ teritoriale diferite. Nu face obiectul decontării navetei, facilitate prevazută la art.84 (3), transportul în cadrul aceleiași unități administrative teritoriale, aceasta fiind reglementat de art.84 (1)”.

Situația semnalată de primăria Ocna Mureș se repetă în multe alte primării din România, motiv pentru care am solicitat ministrului Educației Naționale să analizeze cu atenție aceste cazuri și să ia măsurile care se impun, astfel încât să se asigure condiții egale și nediscriminatorii pentru toți elevii cu privire la decontarea cuvenită a abonamentelor de transport”, a mai precizat Roman.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax