Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: A început cel mai fain târg din Ardeal, la Alba Iulia. Tradiţii autentice şi preparate gustoase, la „Produs de Cluj”. PROGRAMUL

Publicat

IMG_0053 Vineri, la Alba Iulia, a început târgul „Produs de Cluj”, un eveniment menit să aducă în atenţia publicului prezent valorile şi tradiţiile autentice. Sunt prezentate preparate gustoase din carne şi lapte, dulceţuri, sucuri naturale, uleiuri presate la rece din localităţile clujene Luna şi Turda, miere de albine şi alte produse apicole, dulciuri de casă, precum şi produse realizate din lavandă.

Standurile se află în apropierea Bazinului Olimpic din Alba Iulia, iar în fiecare zi a evenimentului vor fi şi spectacole folclorice.

De asemenea, standuri pot fi admirate costume populare din toate zonele folclorice ale Transilvaniei, obiecte din lemn, bijuterii lucrate de mână, icoane, păpuşi, produse din piele, obiecte autentice realizate de către renumiţi meşteri populari clujeni.

Totodată, în cele trei zile în care caravana Asociaţiei ,,Produs de Cluj” se va afla la Alba Iulia, iubitorii de folclor vor putea să ia parte la spectacolele susţinute de renumite ansambluri folclorice şi de valoroşi artişti din judeţele Cluj şi Alba care vor încânta audienţa cu vocea şi cu cântecele lor.

PROGRAM produs de cluj 2017 Printre aceştia, Ansamblul Folcloric al judeţului Alba, alături de interpreţii Cătălin Haşa, Roxana Rechem, Nicolae Plută, Maria Filimon, Floricica Moga, Dorina Nariţa, Nicolae Tuhuţ, Grupul Folcloric Clubul Vedetelor ,,Muguri de folclor”, Lucia Potra, Raul Oltean, Oana-Bozga Pintea, Marius Ciprian Pop. În cea de-a doua zi de manifestări vor fi prezente pe scenă Ansamblul folcloric ,,Tradiţii Uiorene” din Ocna Mureş, ,,Floare de colţ” din Galda de Jos, precum şi îndrăgiţii interpreţi Alina Ploae şi Aurel Tămaş.

Duminică, 7 mai 2017, va avea loc un spectacol susţinut de Şcoala de Arte ,,Tudor Jarda”, instituţie de cultură subordonată Consiliului Judeţean Cluj şi, în acelaşi timp o susţinătoare activă a Asociaţiei Produs de Cluj. Astfel Şcoala de Arte clujeană va fi reprezentată de Fanfara judeţului Cluj, cursanţii claselor de canto muzică populară de la secţiile Cluj, Gherla şi Dej ale şcolii, de Ansamblul folcloric ,,Vatră de dor”, precum şi de interpreţii Denisa Bonţe, Claudiu Ciotleuş, Ana Strîmturean, Felix Gălan şi Ioan Dordoi.

Din programul manifestărilor nu vor lipsi nici activităţile dedicate celor mici care sunt aşteptaţi, în număr cât mai mare, să ia parte la ateliere de sculptură în fructe şi legume, spectacole de magie, precum şi la activităţile derulate în parcul de distracţii.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax