Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: ACCIDENT pe DN74, lângă Ampoiţa. Un Mercedes a ajuns într-un stâlp de lemn, după ce şoferul a evitat impactul cu alt autoturism

Publicat

DSC_0020 Un accident rutier s-a produs joi dimineaţa, pe DN74, lângă Alba Iulia, în dreptul intersecţiei de intrare spre Ampoiţa. Un autoturism a ajuns într-un stâlp, după ce şoferul a evitat coliziunea cu altă maşină.

Din primele date, evenimentul rutier s-a produs din cauza neacordării de prioritate. Două femei, pasagere într-una dintre maşini, au fost transportate la spital.

Au fost implicate un autoturism Mercedes înmatriculat în Alba, cel care a ajuns în stâlp, şi un Matiz.

Mercedes-ul circula pe drumul principal, cu prioritate, dinspre Zlatna, iar şoferul autoturismului Matiz nu ar fi avut vizibilitate din cauza parapeţilor, la ieşirea dinspre Ampoiţa, potrivit unor martori.

Încercând să evite impactul, şoferul Mercedesului a ajuns în stâlpul porţii de lemn cu mesajul de „bun venit” în localitate. Cele două femei care au fost transportate la spital erau pasagere în acest autoturism. Din primele date, nu ar fi suferit răni grave.

UPDATE: Potrivit IPJ Alba, în jurul orei 8.15, pe DN 74, la intersecţia cu DC 68, la kilometrul 94, pe raza localităţii Ampoița, F.O., o femeie de 58 de ani, din Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism care circula regulamentar şi era condus de un bărbat de 60 de ani, din comuna Bistra, intrând în coliziune cu acesta. După impact, cel de-al doilea autoturism a intrat în coliziune cu un stâlp de susţinere a unei porţi decorative.

În urma accidentului, o femeie de 58 de ani şi una de 85 de ani, ambele pasagere în cel de-al doilea autoturism, au suferit leziuni corporale uşoare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Tara lui Papura Voda

    joi, 29.06.2017 at 11:33

    De ani de zile vizibilitatea e slaba, acolo, la iesirea in drumul principal, dar daca nu o mierleste cineva, de ce sa luam masuri ?

  2. A.D.

    joi, 29.06.2017 at 18:19

    Acolo depinde cum ai bulan cand iesi. In stanga nici nu are rost sa te uiti ca oricum nu vezi nimic

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax