Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: ADR Centru intermediază întâlniri între oameni de afaceri români şi germani, în Transilvania. Evenimente la Cluj, Alba Iulia şi Sibiu

Publicat

discutii afaceri Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru derulează, în această săptămână, activități de brokeraj și întâlniri ale oamenilor de afaceri români și germani, în cadrul misiunii economice coordonată de organizația Germany Trade and Invest, agenția germană afiliată Ministerului Federal al Economiei, care este implicată în atragerea și dezvoltarea investițiilor în Germania.

Membrii delegației germane reprezintă companii şi organizaţii din trei landuri din zona de Est a Germaniei: Landul Brandenburg, Landul Turingia și Landul Saxonia-Anhalt. Misiunea economică este organizată sub egida rețelei europene Enterprise Europe Network, prin organizaţiile sale din Regiunea Centru (ADR Centru) şi Landul Brandenburg (ZAB).

Prin acest eveniment se urmărește realizarea de contacte și stabilirea de parteneriate de afaceri între companiile străine participante și firme din Transilvania, dar şi realizarea de schimburi de experienţă cu organizaţii din domenii similare.

Vizita delegației germane în Transilvania a debutat la Cluj-Napoca, în data de 19 mai, unde au participat circa 70 de persoane.

La întâlnirile B2B desfășurate la Alba Iulia au participat peste 50 de oameni de afaceri, dar și jurnaliști precum și reprezentanți ai administrației publice locale.

bplen În cadrul vizitei acestei delegaţii economice, organizația Germany Trade & Invest (GTaI), cu sprijinul ADR Centru și al Reprezentanței Landului Brandenburg în Regiunea Centru, a coordonat organizarea de evenimente de tip Bursa Investitorilor şi Oamenilor de Afaceri, în Alba Iulia la Hotel Mercur, în data de 20 mai, când a avut loc și o vizită la câteva proiecte din județul Alba, finanțate prin fonduri structurale.

Citeşte şi FOTO: Bursa Investitorilor şi a Oamenilor de Afaceri germani şi români la Alba Iulia. Companii din estul Germaniei, interesate de colaborare cu firme din Transilvania

Și la Sibiu, la Hotel Golden Tulip, este organizat un eveniment similar, în data de 21 mai, când se estimează o largă participare a oamenilor de afaceri din acest județ, dar și din Brașov, Hunedoara și alte județe.

România, prin Regiunea Centru şi Germania, în special Landul Brandenburg, dar și celelalte regiuni germane, sunt de mulţi ani parteneri economici şi comerciali de succes. Misiunea economică din acest an a fost dezvoltată ca urmare a preocupărilor Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru de impulsionare a dezvoltării mediului de afaceri din județele Alba, Brașov, Covasna Harghita, Mureș și Sibiu.

discutii pe profil firma În contextul dezvoltării relațiilor de afaceri ale firmelor românești, în special din domeniul clusterelor din industria lemnului, ADR Centru a organizat, la începutul lunii mai, o importantă misiune economică a firmelor românești în Germania. Astfel, 30 de reprezentanți ai companiilor românești din industria lemnului, dar și din clusterele PROWOOD și REGIOFA, coordonați de conducerea ADR Centru, au vizitat locații de producție din Renania de Nord-Westfalia – Germania, din apropierea orașului Köln. Pe de altă parte, ADR Centru a organizat și o misiune economică românească la cel mai mare târg din Europa destinat industriei lemnului – târgul LIGNA de la Hanovra. La acest eveniment, reprezentanții companiilor românești au avut peste 90 de întâlniri de lucru directe cu potențiali parteneri de afaceri germani.

a vizita ipec În completarea acestor acțiuni, în cadrul evenimentelor organizate în România, la evenimentele de tip Bursa Oamenilor de Afaceri români și germani, domeniile de activitate pe care s-au axat întâlnirile dintre companii au fost: construcţiile civile şi industriale, construcţiile de case din lemn, furnizarea de produse din lemn, producţia de articole de mobilier, fabricarea de articole de îmbrăcăminte și formarea profesională. Ca potenţială piaţă de afaceri, Germania de Est este interesantă datorită infrastructurii sale foarte bine dezvoltate, datorită poziţiei sale strategice în inima Europei, datorită ofertei sale în domeniul forţei de muncă înalt calificate, dar şi datorită productivităţii sale aflate în continuă creştere.

 

simion cretu ”Aspectele discutate la Alba Iulia cu oamenii de afaceri fac parte din gama acțiunilor noastre orientate spre dezvoltarea economică a județelor din Regiunea Centru. În cadrul acestor întâlniri, specialiştii participanţi au prezentat modul în care firmele românești pot profita de o investiţie realizată într-unul din Landuri Federale din estul Germaniei. Județele Alba și Sibiu sunt foarte apreciate de către investitorii germani, acesta fiind motivul pentru care în aceste județe s-au mai organizat misiuni economice germane, atât sub coordonarea GTaI, cât și a Landului Brandenburg. De altfel, domnul director executiv Peter Alltschekow, de la GTaI, este unul dintre cei mai vechi colaboratori ai cooperării cu Regiunea Centru, deoarece a lucrat cu noi încă din anul 2002, când au fost demarate Convențiile de Twinning, pentru pregătirea instituțională a regiunilor românești, în vederea integrării europene. Dânsul a și remarcat cât de mult s-a dezvoltat întreaga Transilvanie și a precizat că aceste contacte de afaceri se vor concretiza cât mai curând în colaborări dintre firmele germane și românești. Vorbind despre întâlnirile cu firmele la care au participat oameni de afaceri din toate județele regiunii, dar și din Iași sau București, considerăm că, prin aceste activități, mediul de afaceri din Regiunea Centru a devenit mai informat și mai bine pregătit pentru interacțiunea pe piețele internaționale și, poate, prin contactele de afaceri stabilite și mai competitiv”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

Aflați la Cluj-Napoca, în prima zi a vizitei lor în Transilvania, investitorii germani au apreciat că această zonă are un potențial deosebit de dezvoltare economică. La evenimentul de la Cluj-Napoca invitații au fost primiți de conducerea ADR Nord-Vest, precum și de reprezentanții administrației publice locale: prefectul județului, Gheorghe Ioan Vușcan, primarul municipiului Cluj Napoca, Emil Boc și consilierul președintelui Consiliului Județean Cluj, Kerekes Sandor.

La evenimentul de la Alba Iulia au participat și au adresat un cuvânt de salut invitaților reprezentanții administrației publice locale: Ion Dumitrel, președintele CJ Alba și Nicolaie Moldovan, city-managerul municipiului, dar și Stefan Wacker, directorul SC Star Transmission SRL.

Pentru întâlnirile de la Sibiu și-au confirmat prezența președintele Consiliului Județean Sibiu, Ioan Cindrea, care este și președintele Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru, prefectul județului, Ovidiu Ioan Sitterli, precum şi Astrid Fodor, în calitate de primar desemnat al municipiului Sibiu, dar și Aurel Gheorghe Aldea, președintele CCI Sibiu.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax