Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: Campania „Şcoala în siguranţă”. Mii de copii din judeţul Alba au fost învăţaţi de poliţişti cum să se ferească de pericole

Publicat

DSC_0307 La început de an şcolar, mii de copii din judeţul Alba au fost învăţaţi de poliţişti, cum să se ferească de pericole. Campania “Școala în siguranţă”, derulată de IPJ Alba, a ajuns la final, dar activităţile dedicate siguranţei copiilor vor continua pe perioada întregului an şcolar.

Cel mai important eveniment al lunii septembrie pentru elevi rămâne, fără îndoială, începerea anului şcolar. Pentru asigurarea unui climat propice procesului educaţional, în cadrul căruia copiii să poată desluşi netulburaţi tainele învăţăturii, Poliţia Română a derulat, la nivel naţional, Campania”Şcoala în siguranţă”.

Zi de zi, au fost organizate activităţi de informare în unităţile de învăţământ astfel încât elevii să înţeleagă importanţa adoptării unei conduite corecte pe drumurile publice, să fie toleranţi şi să manifeste respect reciproc în relaţiile cu colegii şi cadrele didactice şi, de asemenea, să aibă o atitudine non-violentă în cazul apariţiei unor conflicte.

Aceștia au învăţat că orice neînţelegere trebuie rezolvată prin dialog, iar în cazul în care acest mod de abordare nu dă roade, iar situaţia se agravează, să apeleze cu încredere la Poliţie.

Activitățile s-au adresat tuturor copiilor, atât celor din mediul urban cât şi celor din rural, iar temele au fost susţinute împreună cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane Alba Iulia şi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba, parteneri tradiţionali ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba în activităţile preventive. Doar în ultimele două zile, peste 400 de elevi din localităţile Blaj, Galda de Jos, Vinţu de Jos, Oiejdea şi Benic s-au întâlnit cu poliţiştii şi au primit sfaturi şi materiale preventive şi au demonstrat că ştiu să se ferească de pericole şi să circule corect.

“Mulţumim celor care ne-au fost alături în cadrul Campaniei”Şcoala în siguranţ㔺i le dorim tuturor elevilor şi cadrelor didactice, un an şcolar cât mai bun, încununat cu succese şi realizări!

Siguranţa copiilor rămâne prioritatea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, iar activităţile informativ – preventive vor continua pe perioada întregului an şcolar, prin poliţişti de prevenire şi proximitate, care vor fi sprijiniţi în activităţi şi de poliţişti din cadrul altor structuri”, transmite IPJ Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax