Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

FOTO: Liceeni pentru încă o zi. Absolvenții promoției 2004 de la HCC Alba Iulia s-au revăzut după zece ani

Publicat

Cu inima plină de bucurie și de emoție, în jur de 150 de absolvenți ai Colegiului Național „Horea Cloșca și Crișan” din Alba Iulia s-au reîntâlnit după 10 ani. Vineri, promoția 2000-2004 a spus prezent încă o dată la strigarea catalogului. Cu un bagaj de cunoștințe și de amintiri, revederea cu foștii colegi, profesori și diriginți a fost una plină de emoție.

În urmă cu 14 ani, se întâlneau pentru prima dată în această formulă. Au petrecut împreună patru ani pe băncile școlii, s-au bucurat de notele de la teze și au trecut împreună prin emoțiile bacalaureatului. Acum, după 10 ani de când și-au dat testul de maturitate s-au revăzut, „oameni mari”, cu responsabilități și griji zilnice.

Foștii diriginți, printre care Carmen Busuioc, Ironim Munteanu, Aida Muntean, Ioana Goția, dar și directorul colegiului, Valer Cerbu și o mulțime de alți profesori, s-au reîntâlnit cu foştii elevi ai celor opt clase care au promovat în anul 2004.

Aproximativ 150 de foști elevi de la HCC s-au prezentat la reuniunea pe care probabil au planificat-o în seara balului de clasa a XII-a.

Au cântat împreună Gaudeamus, în cancelarie, după care s-au retras în clasele lor pentru a-și povesti trăirile din anii în care nu s-au văzut. Unii s-au mândrit cu o frumoasă și numeroasă familie, alții poate cu o carieră de succes, dar cert este că fiecare din ei a ieșit din cotidian și s-a resimțit încă odată elev.

Printre marile surprize de care aceștia au avut parte a fost prezența foștilor profesori care astăzi nu mai sunt cadre didactice ale colegiului.

După cum declară chiar ei, fosta lor profesoară de sport, Maria Rodean, a fost „sarea și piperul” evenimentului. Generația lor a fost ultima la care a avut șansa să le predea înainte de a se pensiona.

Așa cum s-a terminat și clasa a XII-a, cu un banchet, așa se va încheia și această întâlnire.

Vineri seara de la ora 19.00, foștii elevi ai Colegiului Național „Horea Cloșca și Crișan” se vor bucura de o petrecere organizată în cinstea celor 10 ani care au trecut de când au terminat liceul.

FOTO: Alex HADA & Cătălin CRĂCIUN

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax