Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

UPDATE | FOTO: MAŞINĂ INCENDIATĂ în zona Gării CFR din Alba Iulia. Poliţia a identificat un suspect

Publicat

masina incendiata Pompierii şi poliţiştii din Alba Iulia au intervenit luni, la miezul nopţii, în cazul unui incendiu în zona Gării CFR – strada Iaşilor. O maşină Dacia 1300 a fost cuprinsă de flăcări. Din primele informaţii oferite de IPJ Alba, poliţiştii au identificat şi un principal supect, care ar fi incendiat autoturismul.

Acesta ar fi o persoană fără adăpost, primită temporar în aşezământul din zona Gării. Poliţiştii au demarat o anchetă, pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs incidentul. De asemenea, urmează să fie identificat proprietarul maşinii, aceasta fiind înmatriculată.

Potrivit unor surse de la faţa locului suspectul s-ar numi Covaci şi ar fi fost implicat într-un conflict, în urma căruia s-a enervat şi ar fi dat foc autoturismului, care a fost distrus de flăcări în totalitate.

UPDATE: IPJ Alba a confirmat că este vorba despre o persoană fără adăpost, un bărbat de 29 de ani. Acesta se afla sub influenţa alcoolului şi incendiul a izbucnit după ce a intrat în autoturismul abandonat, cu intenţia de a-şi aprinde o ţigară.

Potrivit IPJ Alba, la ora 23.55, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că pe strada Siretului din municipiului Alba Iulia un autoturism a luat foc.

Din primele cercetări efectuate de poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia a rezultat că B.C.C., de 29 de ani, o persoană a străzii cazată la un centru social din Alba Iulia, fiind sub influenţa alcoolului, a intrat în autoturismul ce era abandonat, pentru a se odihni şi a încercat să-şi aprindă o ţigară, împrejurare în care a provocat incendierea autoturismului.

Incendiul a fost stins de către pompieri, iar în urma acestuia autoturismul a fost avariat în proporţie de 90%.

Faţă de B.C.I. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere din culpă.

UPDATE1: Potrivit ISU Alba, Detașamentul de pompieri Alba Iulia a fost solicitat să intervină la ora 23.58, pe str. Siretului (zona Iaşilor – staţia CFR, n.r.), pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism, proprietatea lui B.I. Pompierii militari au intervenit cu o autospecială de stins incendii. Ca urmare a incendiului a ars autoturismul în totalitate.

FOTO: Daniel BLOSS

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax