|

FOTO: Măsurile luate de autoritățile din Cugir pentru combaterea evenimentelor neplăcute pe timp de iarnă. Nu există școli închise, iar pentru oamenii străzii s-a amenajat un adăpost de noapte

IMG_5496Comandamentul de iarnă de la nivelul orașului Cugir s-a întrunit luni dimineață începând cu ora 11, în ședință extraordinară, pentru a stabili măsurile care se impun a fi aplicate ca urmare a condițiilor meteorologice existente la această oră. Potrivit celor discutate, nu există probleme în ceea ce privește accesul copiilor la școli și grădinițe. Au fost raportate trei cazuri de peroane fără adăpost pentru care s-a amenajat, ca în fiecare iarnă, un centru de noapte.

Potrivit primarului Adrian Teban, președintele comandamentului de iarnă, în acest moment pe raza orașului Cugir, pe bulevardele și pe arterele din oraș se poate circula în condiții de iarnă.

” S-a făcut o evaluare a situației și putem spune că deocamdată nu există situații extreme la nivelul Cugirului. Au fost curățate de zăpadă și gheață toate arterele principale, inclusiv drumurile de pe Râul Mare şi Râul Mic. Cu implicarea directă a Asociaţiei Crescătorilor de Animale s-a început degajarea drumurilor către satele de munte, situaţia fiind mai dificilă către Goasele” a spus acesta.

Viceprimarul Călin Furdui, prezent luni la Comandamentul de iarnă a anunțat că nu sunt probleme la școlile din oraș.

IMG_5533Reprezentanții primăriei au verificat școlile, grădinițele și liceele din oraș și au precizat că nu sunt probleme care să ducă la suspendarea cursurilor.

„Nu sunt probleme în ceea ce priveşte asigurarea căldurii pentru elevi şi profesori. Chiar dacă există o avertizare de cod portocaliu, până în momentul de faţă nu se pune problema suspendării activităţii şcolare.”

Meteorologii anunță temperaturi scăzute pentru această perioadă ( -29 grade ), autoritățiile locale promit să ia toate măsurile necesare pentru ai salva pe nevoiași din calea gerului.

Astfel, reprezentanți din partea Primăriei Orașului Cugir, Serviciul Protecției și Asistență Socială (SPAS ) și ai Poliției Locale Cugir vor demara acțiuni de identificare, preluare și relocare a persoanelor fără adăpost, în spații care să le asigure confortul termic.

Potrivit șefului Serviciului Protecției și Asistență Socială (SPAS ) Cugir Știrb Nedel Viorica, în evidențele administrației „se află trei persoane care au fost sub supraveghere şi iarna trecută, dar care au refuzat atunci să se deplaseze la adăpostul amenajat de primărie în incinta grădiniţei de pe Râul Mic, unde ar fi primit adăpost pe timp de noapte şi hrană caldă”.

Dacă situaţia se repetă, Poliţia Locală este pregătită să-i ţină sub observaţie şi să le împartă alimente şi ceai cald oferite de Cantina Socială a Serviciului Public de Asistenţă Socială.

IMG_5541În ceea ce privește deszăpezirea, în cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cugir sunt pregătite să intervină trei grupe pentru degajarea drumurilor principale și a celor secundare.

Parcul auto ce va asigura deszăpezirea în orașul Cugir este compus din: un tractor cu dispozitiv de împrăştiere a materialului antiderapant, un buldo escavator cu lama pentru înlăturarea zăpezii, un autocamion unimog dotat cu lamă şi dispozitiv de împrăştiere. Lucrătorii din cadrul SVSU Cugir mai sunt pregătiți să intervină în caz de nevoie și cu generatoare electrice, fasonatoare mecanice necesare tăierii arborilor care ar putea cădea datorită fenomenelor meteo acolo unde situația se va impune.

Autoritatea locală face apel la toți cei responsabili (asociații de proprietari , agenți economici , persoane fizice și juridice ) să îşi asume obligaţia de a curăţa aleile şi trotuarele din faţa blocurilor sau a sediilor de firmă, precum şi să înlăture posibilii ţurțuri de gheaţă formaţi, care ar putea reprezenta un real pericol.

Autoritățiile locale fac apel și la conducătorii să fie înțelegători cu echipele și utilajele de deszăpezire să nu parcheze mașinile pe partea carosabilă pentru că blochează utilajele de deszăpezire să intervină eficient pentru îndepărtarea zăpezii .

Administrația Națională de Meteorologie a emis ,luni o avertizare de Cod portocaliu de ger persistent ,valabilă în 36 de județe ,prin care se află și județul Alba,precum și o avertizare de Cod galben de temperaturi scăzute pentru cinci județe,avertizări valabile pe durata zilelor de 9 și 10 ianuarie.
În Cugir astăzi s-a înregistrat o temperatură de – 11 º C iar la noapte temperatura în termometre va fi de – 16 º C.

Sorin Giurcă.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=542234



avatar Publicat de pe 9 ianuarie 2017 şi actualizat pe 9 ianuarie 2017.
Publicat în ACTUALITATE, ADMINISTRATIE.
Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!

Adaugă un comentariu

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Publicitate

Comentate recent

  • viorel: Vorbiti ca sa va aflati in treaba , lucrurile nu au fost chiar asa Filipescu ala e o **** ***** care il...
  • Carneala ilie: Sofer cat b caut de lucru
  • Ion: Ianuarie 39 lei. Februarie 56 lei. Martie 73 lei..Ori ei sunt batuti in cap ori noi ca ii lasam sa isi bata joc...
  • Pentru tinerii antrepernori: Proiectul trebuie sa îl ai deja făcut de mult ,nu acum când ai auzit de acești bani sa...
  • Alin: În parcare sus la Parcul dendrologic circula 2 vulpi printre mașini

Alba24 pe site-ul tau

HOROSCOPUL ZILEI