Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: Peste 150 de elevi şi preşcolari din Alba au primit sfaturi de la poliţişti, pentru siguranţă în şcoli

Publicat

Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, împreună cu reprezentanţii instituţiilor partenere au desfăşurat, marţi şi miercuri, acţiuni informative-preventive dedicate siguranţei copiilor. Peste 150 de şcolari şi preşcolari din municipiul Alba Iulia au primit sfaturi de la poliţişti.

În zilele de 21 şi 22 noiembrie, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba împreună cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane Alba Iulia şi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba, cu sprijinul cadrelor didactice, au continuat acţiunile informativ-preventive dedicate siguranței copiilor, transmite IPJ Alba.

Peste 150  de elevi şi preşcolari, de la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”, Şcoala Gimnazială “Vasile Goldiş”, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 2 şi Asociaţia „Izvorul Tămăduirii” au participat la activităţi în cadrul cărora poliţiştii au prezentat teme privind siguranţa în mediul on-line, prevenirea accidentelor rutiere, prevenirea hărţuirii în şcoli, prevenirea traficului de persoane şi a consumului şi traficului de droguri.

Copiii au avut ocazia să adreseze întrebări, să prezinte întâmplări şi experienţe proprii, să vizioneze filme educative, primind, totodată şi materiale de promovare a siguranţei în şcoli.

De asemenea, copiii de la grădiniţe s-au pregătit pentru această ocazie şi au confecţionat caschete de polițist din hârtie, pe care apoi le-au purtat cu mândrie.

Activităţile preventive vor continua în şcolile şi grădiniţele din judeţul Alba pe durata întregului an şcolar.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax