Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: „Pianul călător” al virtuozului Horia Mihail, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. A interpretat compoziţii ale lui Brahms, Liszt şi Schumann

Publicat

horia mihail, pianul calator Miercuri seara, sala Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia a răsunat de muzica lui Brahms, Liszt şi Schumann. Unul dintre cei mai reputați artiști români Horia Mihail a ajuns la Alba Iulia în cadrul turneului internaţional „Pianul călător”. Albaiulienii au avut parte de un moment de excepţie, muzică de calitate din compoziţiile lui Johannes Brahms, continuate cu ale lui Franz Liszt şi Robert Schumann.

De la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, pianistul Horia Mihail a dat startul unui recital de excepţie, care face parte din turneul internaţional „Pianul călător”.

Albaiulienii au avut ocazia să asculte cele şase Klavierstücke op. 118 de Johannes Brahms,  Après une lecture de Dante, de Franz Liszt. Pianistul Horia Mihail şi-a încheiat momentul de la Alba Iulia cu Carnaval Op. 9 „Scènes mignonnes sur quatre notes” de Robert Schumann.

Artistul a parcurs mai mulţi „ani de pelerinaj” şi a trecut prin lumea temelor cu variaţiuni, a lui Beethoven şi a lui Mozart, pentru a plonja în 2015 în cel mai profund şi incontestabil romantism, cu Brahms, Liszt, Schumann şi Rachmaninov.

Povestea turneului este inspirată de exemplul lui Franz Liszt. Marele compozitor şi pianist a realizat un turneu de concerte în ţările române în anii 1846 şi 1847. Concertele oferite de Franz Liszt unor comunităţi în care astfel de evenimente erau extrem de rare au fost primite de public cu mult entuziasm.

Citeşte şi CALENDARUL EVENIMENTELOR la ALBA IULIA în 2015. Spectacole şi festivaluri organizate de primărie pentru albaiulieni şi turişti

Însăşi sosirea lui Liszt în oraşe precum Timişoara, Arad, Cluj, Iaşi sau Bucureşti a reprezentat un eveniment în sine. La Timişoara, de exemplu, pe un arc de triumf construit special în piaţa din faţa catedralei, se putea citi: „Bine ai venit, Franz Liszt”. Ferestrele clădirilor erau luminate, balcoanele pline de flori.

Evenimentul este susţinut de Radio România și a fost organizat la Alba Iulia de Centrul Cultural Media Radio România, Radio România Cultural, Fundația Accendo și Primăria municipiului Alba Iulia.

Pianistul Horia Mihail a debutat în orasul său natal Brașov interpretând Concertul în Re major de J. Haydn la vârsta de 10 ani. De atunci a concertat de peste 1000 de ori cu marea majoritate a orchestrelor simfonice din România, inclusiv cu Filarmonica “George Enescu” din Bucureşti si cu Orchestra Naţională Radio.

De atunci a concertat de peste 1000 de ori cu marea majoritate a orchestrelor simfonice din România. În afara scenelor din România, în ultimii ani, muzicianul a sustinut recitaluri si concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Shanghai, în Danemarca şi Germania, în Argentina, dar şi în Bulgaria sau Republica Moldova.

FOTO: Daniel BLOSS

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax