Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

FOTO: Pista de biciclete de pe Mamut, DESCHISĂ oficial. Ce urmează să se facă în cea mai nouă în zonă de agrement din Alba Iulia

Publicat

YouTube video

“Transalpina” de Mamut, pista de biciclete din zona Valea Popii – Dealul Mamut, la marginea oraşului Alba Iulia, a fost inaugurată, oficial, vineri, în prezenţa oficialităţilor locale. Proiectul început în 2011 este oficial finnalizat, iar albaiulienii şi turiştii amatori de plimbări pe două roţi au “undă verde” pentru drumeţii, sport şi relaxare în aer liber.

„Mă bucur că proiectul nu s-a făcut în zadar. Sunt oameni de toate vârstele care folosesc sau au descoperit de curând bicicleta. Ce mai trebuie, să învăţăm să respectăm pe cei din jur, de exemplu pietonul care  a greşit şi a intrat pe pista de biciclete sau să învăţăm că pedalăm printre oameni. Este un început şi vom învăţa.

Avem programe care arată că putem face multe lucruri cu bicicleta, avem centre de închiriat biciclete, continuăm.

(P)  Haine sport ciclism pe FashionSport.ro.  Peste 40.000 de articole sport pentru femei, bărbați și copii. Branduri : Nike, Adidas, Puma, Dunlop, Slazenger, Lee Cooper, Karrimor, Everlast etc. Reduceri mari în fiecare zi.

Este o zonă deosebită şi abia aştept să fie plin de oameni, care să vină în weekend, să poată sta şi la grătar. Sper să găsim o firmă să închiriem zona (în apropierea parcării, pentru restaurant – n.r.) şi să amenajăm totul pentru relaxare.

Alba Iulia, în interiorul oraşului, nu are parc (vorbim despre peste 4-5 hectare). Nu are pentru că nu le-au făcut cei care trebuiau să le facă, s-au gândit la altceva. Acum am legat oraşul câtmai mult de aceste zone de pădure.

Vom amenaja şi în pădure, cu trasee şi bănci, vom aduce şi apa aici, va fi încă o zonă civilizată pentrui oameni civilizaţi. Albaiulienii merită”, a declarat primarul Mircea Hava, la evenimentul de inaugurare a pisteide biciclete.

Primarul a precizat că se va face un proiect de hotărâre de Consiliu Local pentru scoaterea la licitaţie a zonei unde este prevăzută amenajarea unui restaurant şi că se fac demersuri şi pentru modernizarea străzii de acces, pe Valea Popii. De asemenea, pentru ieşirea spre Pâclişa, care nu este drum public, se încearcă amenajarea, după ce se va discuta cu proprietarii terenurilor din zonă.

 

YouTube video

La evenimentul de inaugurare au mai participat şi viceprimarul Paul Voicu şi consilieri locali.

La doar câţiva kilometri de centrul oraşului Alba Iulia, pe Dealul Mamut, mai sus de zona Valea Popii, pista de biciclete măsoară cu puţin peste 5 kilometri şi leagă, prin pădure, două dintre cartierele oraşului: Miceşti şi Pâclişa. Această pistă are o lăţime de 3 metri şi este însoţită de o alee pietonală lată de 2 metri, pe care cei dornici de promenade pot să se plimbe în voie şi să admire priveliştea.

Pe lângă zona pietonală şi pista de biciclete, mai există şi o bandă asfaltată, destinată circulaţiei cu autoturismul, însă aceasta doar pentru o parte din traseu (aproximativ un kilometru).

De-a lungul întregului traseu se găseşte şi un spațiu de agrement dotat cu un pavilion central de tip restaurant, două locuri pentru grătar, mese, 12 foișoare și o parcare unde vizitatorii își vor putea lăsa mașinile. De asemenea, mai există şi locuri special amenajate unde vizitatorii îşi pot lăsa bicicletele.

Dificultatea pistei este una de nivel mediu: traseu de urcare pe aproximativ 2 kilometri şi coborâre pe 3,5 kilometri.

Valoarea totală a acestui proiect este de aproximativ 11 milioane de lei, din care 5 milioane de lei provin din finanţări europene accesate de Primăria Alba Iulia, iar restul din suma totală a fost asigurată din bugetul administraţiei locale.

Numită de ciclişti “Transalpina de Mamut”, datorită tronsoanelor de urcare şi coborâre şi senzaţiilor de “altitudine” în zonă, pista de biciclete este semnalizată corespunzător şi are pe margine, la distanţe de 100 de metri, bănci de relaxare şi coşuri de gunoi.

Proiectul a fost aprobat în 2011, când Primăria Municipiului Alba Iulia a semnat contractul de finantare cu Agentia pentru Dezvoltare Regională Centru, pentru „Valorificarea resurselor turistice naturale în zona Mamut. Parcul Dendrologic „Dr. Ioan Vlad” – Valea Popii din Municipiul Alba Iulia”.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

8 Comentarii

8 Comentarii

  1. lupu sur

    vineri, 08.08.2014 at 16:04

    Daca trebuie sa merg 100 km de la o banca la alta,mai bine ma las pagubas.

    • moderatorul de serviciu

      vineri, 08.08.2014 at 16:47

      100 m, scuze. corectat

  2. mdda

    vineri, 08.08.2014 at 16:35

    Dar oare drumul dinspre Micesti pana in aceasta zona nu se si amenajeaz, ca pana ajungi acolo iti rupi masina sau bicicleta? Degeaba ii frumoasa zona daca drumul de acces ii rau de tot.

  3. Cristian P

    vineri, 08.08.2014 at 20:10

    Cu respect domnule primar, ati afirmat ca, citez: “Alba Iulia, în interiorul oraşului, nu are parc. Nu are pentru că nu s-au gândit alţii să le facă.”.
    Cine erau acei “altii”, ca dumneavoastra sunteti primar de 18 ani, aveati tot timpul sa faceti nenumarate parcuri in oras, insa, in aceasta perioada si acelea care exiatau cand ati venit primar, au fost distruse.

  4. asa e!

    sâmbătă, 09.08.2014 at 01:27

    Vai cate critici! Pai ce sunteti voi? Incuiati la minte?! Inca se mai fac lucrari (strada spre acces spre Valea Popii). Odata cu dezvoltarea orasului, apar si criticii. Daca nu vreti, stati acasa ca nu va obliga nimeni sa mergeti acolo. Ce aiuriti!…

  5. mihai

    sâmbătă, 09.08.2014 at 11:09

    Dar un strand pentru oamenii nevoiasi, somerii si pensionarii cu venituni mici ca sa nu zic indecente cand se va amenaja ca murim de caldura in blocuri, ca havele avem destule.

  6. Ciclist

    duminică, 10.08.2014 at 00:36

    Acum ca avem pista poate ar dori cineva sa organizeze ceva concursuri pentru biciclisti..

  7. AD

    duminică, 10.08.2014 at 21:27

    In sfarsit avem unde sa ne dam cu bicicleta . Pista din interiorul cetatii, din santuri este inutilizabila datorita cainilor puratti in lesa sau lasati liberi care pur si simplu sar pe tine sau iti intra la roata.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax