Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

FOTO: Proiectul de punere în valoare a vestigiile romane din Piața Cetății: Construcție din oțel și sticlă peste comandamentul Legiunii XIII Gemina

Publicat

În luna mai a anului viitor, albaiulienii şi turiştii care ajung în Cetatea Alba Carolina s-ar putea bucura de un nou sit istoric amenajat. După ce în luna noiembrie reprezentanţii Primăriei au anunţat că lucrările la situl roman Principia sunt realizate în proporţie de 14%, arhitectul firmei care execută partea de proiectare a făcut publică o imagine cu ceea ce vor să realizeze în Piaţa Cetăţii.

După cum se poate vedea şi în imagine, Situl Roman Principia va fi protejat de o construcție realizată din sticlă şi oțel, în care va fi amplasat un sistem de climatizare care o să asigure permanent o temperatură potrivită. Tot pentru protejarea vestigiilor va fi amplasat un sistem de iluminat special, conform arhitectului Radu Lăncrănjan.

Potrivit directorului adjunct al Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, Constantin Inel, situl a fost identificat în anul 2011 şi are o formă tipică clădirii comandamentului legiunii romane din secolul al II-lea. Latura din spate a clădirii deservea drept loc de întâlnire pentru soldaţi. O altă latură este din perioada împăratului Hadrian, iar una din perioada împăratului Caracalla, în care au fost găsite şi monede şi alte obiecte.

Pe lângă ce vor vedea din exterior, cei care vor dori vor putea să facă o vizită şi în interiorul clădirii din sticlă. Accesul se va face controlat, nu se vor permite grupuri mai mari de 40 de oameni şi probabil vizita se va face cotracost. Cei care vor pătrunde în incinta clădirii vor putea să vadă proiecţii-documentar, dar şi elemente de decor roman.

Situl Roman Principia aparţine castrului Legiunii a XIII-a Gemina şi este amplasat în zona Pieţii Cetăţii, la limita de sud a străzii Nicolae Iorga. Până în prezent s-au efectuat lucrări de cercetare arheologică pe laturile de sud şi est ale amplasamentului, de trasare a construcţiei de protectie a vestigiilor arheologice, săpătura fundaţiei spre strada Nicolae Iorga, armarea fundației, lucrări specifice pentru amenajare lapidarium, respectiv reîntregirea elementelor sculpturale ce se execută în atelier.

„Există un proiect care este în curs de derulare, din interiorul Cetăţii, în Piaţa Cetăţii, este vorba despre Palatului Guvernatorului Castrului Roman Principia, va fi un lucru deosebit, pe care la anul pe vremea asta cei din Alba Iulia vor spune că lau văzut şi că este frumos”, a declarat primarul Mircea Hava la inaugurarea Laturii de Vest a Cetăţii Alba Carolina.

Situl Roman Principia face parte din proiectul de punere în valoare a vestigiilor alături de zidul medieval din zona clădirii Ierihon și drumul roman “Via Principalis” din zona străzii Mihai Viteazul.

Licitația a fost câștigată de patru firme asociate: “Lăncrănjan Franchini” SRL, “Corint” SRL, “General Game” SRL şi  “Grup Corint”, dintre care ultimele trei au acționari comuni. Valoarea estimată de către Primărie, înainte de licitaţie, a fost de 23.000.000 lei, iar valoarea contractului după licitaţie este de 16.507.213 lei ( aproximativ 3,5 milioane euro).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

6 Comentarii

6 Comentarii

  1. Lig Ya

    luni, 09.12.2013 at 22:44

    omg, ce kitch spectaculos!
    Dacă asa ceva se aprobă, ar trebui invitata neaparat Miley Cyrus 😀 sa sutina un concert in Piata Cetatii, impreuna cu ” the wrecking ball”!!
    Poate va aparea o alta varianta la videoclip alaturi de aceasta capodopera arhitecturala <3<3<3

    • Dandana escu

      sâmbătă, 18.01.2014 at 23:23

      Draga Lig Ya,
      si celorlalti care sunteti de aceeasi parere!
      am vazut o asemenea punere în valoare în sudul Frantei, si pot sa va spun ca este spectaculos! este vorba despre o vestigiile unei vile romane, care se întinde aproape un hectar: este vorba deci despre vila unui personaj de seama! si sincer!? mi-a placut teribil aceasta metoda, întrucât ai senzatia ca traiesti istoria! si-n plus de asta, voi preferati ca aceste vestigii sa fie distruse de intemperii? ar fi chiar pacat pentru oras! oamenii astia fac totul ca sa puna în evidenta valorile pe care le au, si hop, apar critici! pai nimeni si nimic nu va satisface! daca se face ceva, nu-i bine, daca nu se face, iar nu-i bine! pacat de conceptiile voastre!

  2. in ton cu cetatea

    miercuri, 11.12.2013 at 13:37

    Ligya, acest proiect a fost aprobat, nu ai citit bine? se va face si va fi o alta nuca in perete a marilor arhitecti albaiulieni. o nuca in valoare de 3,5 milioane de euro. Apoi bineinteles ca totul va fi inaugurat cu fast si cu apelative de genul „singurul” ” cel mai mare” ” cel mai impresionant” si alte „periaje” cu care ne-am obisnuit in kitschioasa noastra cetate. dar e cetatea a noastra si o iubim, hai macar noi sa fim pozitivi, ce zici? daca asta o sa creasca numarul de turisti, daca asta o sa aduca laude orasului, daca asta va fi in locul unor ruine acoperite, eu sunt multumit…mi-e dor de parc dar nu mai pot da timpul inapoi, tot ce sper este sa evoluam inspre bine si ce se face in cetate sa aduca beneficii orasului de acum incolo.

  3. Lig Ya

    miercuri, 11.12.2013 at 15:05

    pai, prefer sa nu creasca numarul de turisti „multumita” acestei constructii kitsch oase- fiindca populatia care vine sa isi faca poze cu maimuta aceasta arhitecturala nu va aprecia niciodata valoarea cetatii. Cei care vin pentru cultura, for fi alungati, scarbiti chiar de acest monstru! Scopul este de a face din Alba Iulia un oras cultural si educational, oamenii trebuie obisnuiti cu frumosul si educati. Nu imi doresc un disneyland in cetate, imi doresc in schimb ca oamnii sa fie sensibilizati de autentic si cultura, nevoia de intelegere a istoriei si intelegerea identitatii locale. In perioada Baroca, Alba Iulia era renumita pentru cultura. Noi trebuie sa restauram si aceasta reputatie, sa aspiram spre autenticitate…nu sa aspiram la ceva comercial ca sa atragem o anumita masa a populatiei. Aceasta atitudine isi va pierde sensul in timp. in fine…
    Orice lucru aprobat poate fi si anulat! eu inca sper! 😀

  4. dorinteodor

    miercuri, 11.12.2013 at 15:28

    mi-ar fi placut o reconstructie nu doar niste vestigii care nu spun mare lucru. ar avea si mai mult succes comercial….

  5. Consternata

    joi, 12.12.2013 at 19:01

    E grotesc acest viitor „edificiu” (impreuna cu de viitorul Monument al Unirii)! Nu stiu cum a fost aprobat, si as dori sa stiu daca are avizul Ministerului Culturii. Arhitectii au uitat valoarea estetica a simplitatii cand vine vorba de astfel de structuri. Aceasta constructie va face o mare defavoare vestigiilor pe care are rolul de a le proteja si pune in valoare. Refuz sa cred ca aceasta constructie va fi realizata!
    De asemenea refuz sa cred ca Monumentul unirii (chiar mai avem nevoie de un monument in forma de cruce???) va fi realizat!(h ttp://adevarul.ro/locale/alba-iulia/monument-unirii-alba-iulia-sculptura-piatra-realizata-mihai-buculei-22-metri-1_51c2dfd6c7b855ff56ad7636/index.html)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax