Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: Reprezentanţii Batalionului 136 Geniu „Apulum” s-au antrenat cu militari din străinătate, la exercițiul multinațional „IEL MILU 2016” din Croația

Publicat

IMG_7780 În perioada 24 – 30 aprilie, militari din Batalionul 136 Geniu „Apulum” au participat la exercițiul multinațional „IEL MILU 2016” organizat cu sprijinul Centrului de Simulare din cadrul Academiei Militare din Zagreb, Croația.

În cadrul exercițiului, militarii croați, georgieni, bulgari și români au avut ocazia să se antreneze în comun în organizarea, planificarea și executarea misiunilor privind sprijinul genistic pentru infrastructura de logistică, conform unui scenariu propus.

La final, directorul exercițiului a adus mulțumiri întregului personal participant pentru profesionalismul de care a dat dovadă, a înmânat diplome de apreciere pentru efortul depus de către militari și totodată a scos în evidență modul exemplar de conducere și executare a sarcinilor încredințate, transmit reprezentanţii unităţii militare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax