Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

FOTO: SENS GIRATORIU la intersecţia străzilor Tudor Vladimirescu şi Calea Moţilor din Alba Iulia. Când vor fi gata lucrările

Publicat

IMG_0013 Lucrările de modernizare a zonei străzii Tudor Vladimirescu avansează. Încă din acest weekend a început amenajarea carosabilului în vederea construcţiei sensului giratoriu de la intersecţia străzilor Calea Moţilor – Tudor Vladimirescu – Ardealului şi Avram Iancu. Anterior, au fost executate lucrări la reţeaua de apă.

Până la finalizarea construcţiei care va fi viitorul sens giratoriu, a fost amplasat unul temporar, din balize de semnalizare rutieră din plastic. Șoferii sunt atenționați prin indicatoare rutiere de prezența sensului și de faptul că în zonă se efectuează lucrări.

Muncitorii lucrează la decopertarea scuarelelor amplasate în intersecție și a zonei dintre sensurile de circulație de pe Calea Moților, iar pietonii sunt nevoiți să ocolească zonele în care se lucrează, pe lângă marcajele puse de către muncitori și mașini.

Din informaţiile reprezentanţilor Primăriei, sensul giratoriu temporar ar putea finalizat până la sfârşitul acestei săptămâni, având în vedere că mai trebuie realizate lucrări de montare de tubulatură de iluminat, şanţuri de canalizaţie şi trasare a geometriei spaţiului. Forma finală a sensului giratoriu ar urma să fie gata însă abia luna viitoare, când este posibil să se termine lucrările şi la zona de modernizare a străzii Tudor Vladimirescu.

Este al patrulea sens giratoriu construit în ultimii doi ani la Alba Iulia. Acesta face parte din proiectul mai amplu de reconfigurare a zonei Tudor Vladimirescu, făcut public încă de acum doi ani. În cealaltă intersecţie din zona străzii Tudor Vladimirescu, în dreptul sediului BCR, sensul giratoriu este deja funcţional.

Valoarea contractului încheiat în 31 iulie 2014 cu Elis Pavaje SRL este de 4,67 milioane lei şi lucrările sunt estimate să dureze 12 luni pentru modernizarea zonei.

Partea intens circulată din faţa sediilor BCR şi magazinului Unirea este înfrumuseţată şi modernizată, pentru a deveni atât funcţională, cât şi atractivă pentru locuitori şi vizitatori.

Având în vedere starea avansată de degradare a pietonalului de pe partea vestică a străzii Tudor Vladimirescu (tronson cuprins între magazinul Unirea şi BCR), precum şi traficul intens în orele de vârf  îngreunat de parcările amenajate în lungul străzii, ce blochează o bandă de circulaţie, s-a propus refucţionalizarea acestei zone situate la nivel central.

Potrivit proiectului, axul șoselei va fi mutat, pe latura vestică a străzii vor fi amenajate 94 parcări la 45 grade cu acces de pe o alee auto separată de stradă, prin mutarea trotuarului şi a zonei verzi înspre locuinţele colective. Accesul la parcaje se va face cu bariere.

Este în amenajare şi spaţiul din zona magazinului Unirea şi din faţa Băncii Comerciale Române. De asemenea, se va moderniza zona pietonală, se vor amenaja locuri de odihnă, zone verzi cu plantaţii joase şi înalte şi sistem irigaţii. Totodată s-a prevăzut montarea de mobilier urban nou. Suprastructura sistemelor rutiere va fi formată din beton asfaltic, piatră cubică, pavele din beton vibropresat compact şi tip grilă.

Valoarea contractului de lucrări încheiat în 31.07.2014 cu Elis Pavaje SRL Petreşti este de  4.678.047,51 lei şi durata este de 12 luni. AICI şi AICI alte detalii despre proiect.

Reamintim că din acest an au fost puse în funcţiune alte două sensuri giratorii, în zona intersecţiilor Vasile Goldiş cu Bulevardul Revoluţiei, respectiv Cloşca cu Bulevardul Revoluţiei. În ceea ce priveşte amenajarea altor trei, în zonele Revoluţiei cu Calea Moţilor (zona Stadion), Bulevardul Încoronării cu strada Octavian Goga (zona Cimitir) şi Încoronării cu Ferdinand I (zona Gară), lucrările ar putea fi amânate pe anul viitor, în funcţie de resursele financiare disponibile la bugetul oraşului.

Citeşte şi Cinci SENSURI GIRATORII noi în Alba Iulia, de 1,2 milioane lei, adjudecate pentru Elis Pavaje

Citește și FOTO VIDEO ŞTIREA TA pe ALBA24: Aglomerație în intersecţie, la Alba Iulia. Şoferii, încurcaţi de sens giratoriu şi semafoare pe strada Cloşca

Citește și FOTO: SENS GIRATORIU la intersecţia străzilor Goldiş şi Revoluţiei din Alba Iulia. Şantier într-una dintre cele mai aglomerate zone din Cetate

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. Adi

    miercuri, 20.05.2015 at 15:00

    Strazile din orasul asta arata deplorabil!!!
    Peste tot e plin de denivelari si „peticiri” atat in jurul canalelor cat si in jurul sensurilor giratorii.

  2. ionel

    miercuri, 20.05.2015 at 15:52

    @adi . ai dreptate . sunt varza strazile si ei se lauda cu cetatea renovata . masina mea nu umbla pe padelele lor , umbla pe asfaltu spart de pe strazile din oras . jenant domnule primar , bagati bani in alte parti unde chiar nu este necesar .

  3. Gheorghe

    miercuri, 20.05.2015 at 20:29

    Bine ca face`ti sensuri giratori, fara numar si nu reparati gropile si unde sunt canale.
    Exemplu: Banda 1 de la stadion catre dedeman… , banda 1 de la benzinaria mol pana la rekord…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax