Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

FOTO: Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba a inaugurat heliportul, situat pe terenul de sport al Colegiului Militar „Mihai Viteazul”

Publicat

Vineri, în prezenţa oficialităţilor judeţene, a conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba, dar şi a reprezentanţilor Colegiului Militar Liceal „Mihai Viteazul”, a fost inaugurat heliportul unităţii medicale din Alba Iulia. De vineri, elicopterele SMURD care vor transporta pacienţi vor putea ateriza în noua locaţie, pe terenul de sport a instituţiei de învăţământ din vecinătate. De mai bine de doi ani, conducerea spitalului şi-a propus ca acest heliport să funcţioneze şi la Alba Iulia. Pe terenul de sport au fost montate balizele luminoase, folosite pe timp de noapte, iar drumul de la poarta liceului şi până la heliport, respectiv 500 de metri liniari, a fost asfaltat şi marcat.

Inaugurarea heliportului a început cu o slujbă religioasă oficiată de preotul Colegiului Militar „Mihai Viteazul” şi a apoi a continuat cu sfinţirea acestuia.

Situat pe terenul de sport al Colegiului Liceal Militar “Mihai Viteazul” din Alba Iulia, aflat în vecinătatea spitalului, heliportul a fost obiectul unui proiect de investiţii finanţat de Consiliul Judeţean Alba.

Valoarea estimată a contractului de lucrări a fost de 192. 918 lei, iar bugetul a fost alocat de Consiliul Județean Alba. Termenul de execuţie a fost de 30 de zile, din luna iunie.

Pentru realizarea acestui proiect, Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba a încheiat un parteneriat cu Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, care a asigurat terenul pentru acest obiectiv.

Locaţia pentru elicopterele medicale este o dotare de care Spitalul Județean de Urgență Alba are nevoie pentru obținerea unui punctaj cât mai mare la certificarea ISO.

La evenimentul de inaugurare au participat preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, vicepreşedintele CJ Alba, Alin Cucui, directorul DSP Alba, Horea Timiş, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba, Nicoleta Coşarcă, director îngrijiri Monica Oneţiu, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba, Dan Crainic, directorul UPU, Aurel Crişan, comandantul Colegiului Militar „Mihai Viteazul”, colonel Marcel Domşa.

„Putem face orice investiţii şi putem dota cu orice aparatură, cea mai mare bătălie pe care o avem de dus este bătălia cu mentalitatea, cu atitudinea, cu comportamentul. Poate nu suntem acolo unde am vrea să fim după un drum de aproape trei ani, dar eu zic că lucruri s-au întâmplat şi important este să le simtă pacienţii. Nu abdicăm de la obiectivul nostru. Ăsta este obiectivul, percepţia pacientului şi percepţia asupra serviciilor noastre de sănătate, este cea mai importantă pentru noi”, a spus managerul spitalului, Nicoleta Coşarcă.

În ceea ce priveşte heliportul, aceasta a spus că „iniţiativa este de aproape doi ani de zile, ne-am împotmolit puţin în birocraţie, în aprobări. Până la urmă elicopterul putea ateriza şi decola pe timp de zi, dar condiţiile de acces erau improprii şi a trebuit să reabilităm şi să amenajăm acest drum de 500 de metri liniari, 6.000 de mp şi instalaţiile de noapte, de balizaj. Asta înseamnă că de acum încolo conform protocolului pe care l-am încheiat fiecare ştie cum acţionează şi când acţionează, vom putea utiliza în orice condiţii heliportul. Asta înseamnă rapiditate şi reacţie corespunzătoare în transportul pacienţilor”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. sorin

    vineri, 20.09.2013 at 14:47

    Felicitari pentru modul de elaborare a stirei, am citit si in Unirea despre eveniment,dar aici sunt mai multe detalii, chiar si-n imagini.Nu este prima data cand se intampla acest lucru.

  2. Cosmin

    vineri, 20.09.2013 at 18:05

    Frumos heliport mai mare rusinea .
    Daca ploua ,ninge ..cine intra cu targa la elicopter ?targa are roti off road .. Ma mir ca nu a venit si ponta la inaugurare . 🙁

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax