Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: Tineri din Spania, Franța, Portugalia și Ungaria au propus idei de punere în valoare a Şanțurilor Cetății Alba Carolina. Proiectul „Transforming Your City”

Publicat

IMG_0038 Mai mulți tineri voluntari din Spania, Franța, Ungaria și Portugalia au vizitat în aceste zile Alba Iulia, în cadrul proiectului Transforming Your City. Alături de voluntari ai Primăriei municipiului Alba Iulia, aceștia au propus idei pentru animarea șanțurilor Cetății Alba Carolina, dar și pentru eventuale colaborări între instituții.

Marți, în fața Muzeului Principia din Cetatea Alba Carolina a avut loc conferința de presă a proiectului Transforming Your City. La eveniment a participat și viceprimarul Gabriel Pleșa, care a apreciat implicarea și dăruirea tuturor participanților.

„E un exercițiu prin care vrem să vedem cum putem implica tinerii în dezvoltarea locală. Ei vor să fie implicați, au energie, au timp liber, dar trebuie să le dăm ocazia”, a transmis Sebastian Băeșan, expert local.

„E o onoare pentru noi și pentru comunitatea Alba Iulia să vă primim. Ne pare rău că stați așa puțin dar sunt convins că veți reveni cu plăcere la Alba Iulia. Am înțeles că ați făcut o muncă frumoasă chiar dacă ați stat atât de puțin în orașul nostru. Ați legat prietenii care sunt foarte greu de uitat. Ați făcut o muncă importantă pentru promovarea orașului. Sper în continuare ca proiectul dumneavostră să se dezvolte la fel de bine ca și până acum și să duceți salutul nostru acasă, în Spania, Franța, Portugalia și Ungaria”, a spus viceprimarul Gabriel Pleșa.

Opt tineri din Soria – Spania, Saint Omer – Franța, Heviz – Ungaria și Tores Vedras – Portugalia au ajuns duminică la Alba Iulia. Aceștia au luat parte luni, 10 aprilie, la un Treasure Hunt în care au putut să descopere singuri frumusețea Cetății Alba Carolina, iar mai apoi au luat parte la un tur profesionist, care le-a conturat ideile.

În cadrul atelierului desfășurat la Muzeul Principia din Alba Iulia, tinerii din străinătate împreună cu un grup de tineri din Alba Iulia au avut ca temă de lucru „idei de reanimare a șanțurilor Cetății”, respectiv să gândească din punct de vedere economic, cultural, din punct de vedere al tinerilor și mai ales cum pot fi acestea promovate. După ce au pregătit ideile pe flipchart-uri, acestea au fost prezentate și dezbătute alături de masteranzi de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Printre ideile tinerilor se numără crearea unui website cu toate evenimentele, hoteluri și restaurante din oraș, dezvoltarea de noi vizite tematice, mai multe evenimente pentru promovarea orașului, fotografii și înregistrări video pentru a promova orașul, promovarea ideilor personale ale turiștilor sau includerea orașului pe harta orașelor verzi. De asemenea, voluntarii au propus realizarea unui schimb de experiență cu orașe din Portugalia și Spania care au cetăți asemănătoare, de tip Vauban, și promovarea reciprocă a acesora.

Participarea în cadrul proiectului Transforming Your City, Erasmus+ vine ca un răspuns la provocarea Primăriei Municipiului Alba Iulia de implicare proactivă a tinerilor în procesul dezvoltării comunitare.

Pe lângă cei opt tineri din străinătate (câte doi din fiecare țară), la activitățile din cadrul proiectului au participat aproximativ 10 tineri din Alba Iulia. Aceștia sunt voluntari ai Primăriei Alba Iulia, pe care reprezentanții administrației locale încearcă să îi pregătească pentru a deveni facilitatori comunitari. Astfel, tinerii albaiulieni vor fi cei care mobilizează oamenii, resursele din anumite zone, fie că este vorba despre un cartier al municipiului, liceu sau școală.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax