Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: Transportoare BLINDATE şi lansatoare de rachete, pe străzile din Alba Iulia. Pregătiri pentru PARADA MILITARĂ din 1 Decembrie

Publicat

IMG_2942 Duminică după-amiaza, circulaţia rutieră a fost restricţionată în mai multe zone din Alba Iulia, pentru a permite cadrelor militare să desfăşoare repetiţii pentru parada militară de luni şi depunerile de coroane. Cei care au trecut prin cartierul Cetate au putut vedea în avanpremieră convoiul de camioane şi tehnică militară ce vor fi atracţia principală în cadrul paradei militare incluse în programul Festival de România de 1 Decembrie la Alba Iulia.

Zeci de camioane, transportoare blindate şi autospeciale militare, dar şi cadre ale Armatei, MAI, SRI, jandarmi şi ISU au „ocupat” Bulevardul Încoronării şi Bulevardul 1 Decembrie, duminică, în cartierul Cetate din Alba Iulia. Circulaţia a fost restricţionată temporar, iar formaţiunile au făcut repetiţii pentru parada organizată de Ziua Naţională. Acţiunea s-a desfăşurat între orele 13.00 şi 15.00.

Reamintim că defilarea forţelor militare este programată pentru luni, 1 Decembrie, începând cu ora 12.30, în zona pasaj a Bulevardului 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, eveniment la care şi-a anunţat prezenţa la tribuna oficială şi preşedintele ales, Klaus Iohannis.

Se anunţă a fi o paradă militară impresionantă, cu peste 800 de cadre militare, dintre care 537 cadre din MApN, 153 cadre din MAI, 60 de jandarmi, 29 echipamente aparținând MApN și 12 echipamente aparținând MAI și SRI, dar şi trei aeronave.

Cadrele aparţin Diviziei 4 Infaterie „Gemina”, Batalionului 136 Geniu „Apulum”, Bazei 71 Aeriene „General Emanoil Ionescu”, Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul”, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii Alba.

Printre autospecialele militare pe care le veţi putea vedea se află transportoare amfibii blindate (TAB-uri) B-33, transportoare amfibii blindate, cu aruncător calibru 82 mm, maşini de luptă din cadrul complexului de rachete antiaeriene OSA-AKM, instalaţii de aruncătoare proiectile reactive, calibru 122 mm, DAC 665 T care tractează tunurile antiaeriane de calibru 2x30mm, vehiculele Uro Vamtac care rulează Sistemul Integrat de Comunicaţii şi Informatică tip Batalion (SICIB), autospeciale din dotarea Batalionului 136 Geniu, autospeciala de intervenţie – EOD de tip Uro Vamtac, dar si autospeciale de intervenţie din dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Tot duminică, au fost repetiţii şi pentru depunerile de coroane de luni, cu cadre de la Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia şi ale Armatei, la statuile lui Iuliu Maniu şi I.I.C Brătianu din centrul oraşului.

Citește și ARMATA IV Transilvania trimisă la PARADA MILITARĂ de la Alba Iulia FĂRĂ COMBUSTIBIL. Se cere DEMISIA ministrului apărării »

Citește și GHIDUL VIZITATORULUI de 1 DECEMBRIE la Alba Iulia. PROGRAMUL și TOATE evenimentele, cazare, restaurante, transport »

Citește și Ziua Naţională a României: KLAUS IOHANNIS ajunge LUNI la Alba Iulia. Depune coroane şi asistă la parada militară PROGRAMUL »

Vă prezentăm imagini de la repetiţiile de duminică.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax