Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO VIDEO: Absolvenţii promoţiei 2007 la Colegiul Naţional „HCC” din Alba Iulia, liceeni pentru încă o zi. Impresii de la întâlnirea de 10 ani

Publicat

IMG_0125 Absolvenţii promoţiei 2007 la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia au fost, vineri, liceeni pentru încă o zi. După 10 ani de la ultima zi de liceu, şi-au întâlnit din nou colegii, prietenii, profesorii.

Peste 200 de elevi din fostele clase A-G au răspuns „prezent”, când și-au auzit numele strigat de foştii diriginţi. Nu au „chiulit”, asta pentru că s-a ținut ora de dirigenție după 10 ani de la terminarea liceului. S-au reîntâlnit cu profesori, printre care: Sorin Schiau, Sorina Câtu, Pamfil Sicoe, Delia Pleşa, Ioan Pletea, Laura Mureşan, Carmen Palcu.

Emoţii, zâmbete şi bucurie au fost principalele “ingrediente” la revederea celor care le-au fost alături în anii de liceu. Au fost întâmpinaţi, în sala profesorală, de către directorul colegiului, profesor Valer Cerbu.

Și-au amintit cum a fost prima zi de școală, prima întâlnire cu diriginta sau dirigintele, prima notă proastă sau prima iubire, astfel și-au dat seama că „epoca” liceului a fost un început pentru multe lucruri care au rămas parte din viața lor.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax