Contacteaza-ne si pe

EVENIMENT

FOTO-VIDEO: Au fost aduse moaştele Sfintei Filofteia la Catedrala Încoronării din Alba Iulia

Publicat

În acest weekend, Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia este în sărbătoare, odată cu pomenirea de peste an a Sfinților Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie și a Sfântului Mucenic Oprea. Totodată, la Catedrala Încoronării au fost aduse, de la Curtea de Argeș, moaștele Sfintei Filofteia, patroana spirituală a copiilor, a tinerilor și a mamelor, ocrotitoarea celor săraci, tămăduitoarea celor bolnavi.

Delegația a fost primită, vineri după-amiaza, de ÎPS Irineu şi un sobor de preoţi. S-au închinat la moaştele sfintei, iar apoi, cu acestea, au înconjurat catedrala, alături de credincioşi. Sfintele moaşte vor rămâne, spre închinare, până luni dimineaţa.

Sfânta Muceniţă Filofteia şi-a încredinţat sufletul Domnului, la o vârstă fragedă, doar 12 ani. A trăit în secolul al XIII-lea, în sudul Dunării. Numele său se traduce prin „iubitoare de Dumnezeu”.

A fost martirizată de tatăl sau, la doar 12 ani. Una din îndatoririle Filofteiei era aceea de a-i duce mâncare tatălui ei, care muncea la câmp. Însă, Filofteia întâlnea în drum mulţime de săraci şi, fiind milostivă împărţea din ea săracilor, atrăgând nemulţumirea şi reproşul părintelui. Într-una din zile, tatăl descoperă fapta ei şi orbit de furie scoate barda pe care o avea la el şi o loveşte pe faţă. Tânăra Filofteia a fost grav rănită la un picior şi a murit.

Istoria arată că moaştele Sfintei Filofteia au fost duse iniţial la Târnovo, unde au rămas până în anul 1393. În acel an, Ţaratul bulgar a fost ocupat de turci, care au şi ars oraşul. Pentru a le feri de profanare, moaştele au fost duse la Vidin, unde au stat puţin timp, probabil până în 1396. După înfrângerea armatelor creştine la Nikopole, crescând ameninţarea turcă, moaştele au fost oferite domnitorului Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân (1386-1418). Acesta le-a aşezat în vechea ctitorie domnească, cu hramul „Sf. Nicolae”, de la Curtea de Argeş, pe atunci catedrala mitropolitană.

Sfânta este pomenită de Biserica Ortodoxă pe 7 decembrie (imediat după ziua hramului). După construirea noii biserici de către Neagoe Basarab, sfinţită la 15 august 1517, moaştele au fost aşezate aici a două zi, când s-a făcut şi proclamarea canonizării Sf. Ierarh Nifon al Constantinopolului (prima canonizare la noi), scrie crestinortodox.ro.

Moaştele au rămas la Curtea de Argeş până în 1893, când, din cauza stării avansate de degradare a bisericii, au fost mutate în bisericile „Sf. Gheorghe” şi „Adormirea Maicii Domnului” – Olari, din aceeaşi localitate. În timpul primului război mondial, datorită mutării frontului în apropierea acestei localităţi, moaştele au fost duse în paraclisul Mănăstirii Antim din Bucureşti. După terminarea războiului, au fost readuse la Curtea de Argeş, iar din 1949 se află în paraclisul acestei mănăstiri.

Moaştele Sfintei Filofteia sunt întregi, într-o raclă de argint aurit. Există un blestem prin care sunt blestemaţi cei care ar îndrăzni să înstrăineze fragmente din Sfintele Moaşte.

Sfânta Filofteia este considerată ocrotitoarea copiilor şi a tinerilor, şi în special a fetelor, pe care le ajută să se căsătorească şi să aibă o viaţă liniştită. În tradiţie, Sfânta Filofteia este o sora îndepărtată a Sfântului Ilie. Astfel, ea mai este numită şi „aducătoarea de ploi”. Istoria consemnează mai multe procesiuni cu moaştele Sfintei pe timp de seceta, iar tradiţia spune că prin mijlocirea ei în faţă lui Dumnezeu a plouat, iar roadele au fost bogate.

Programul manifestărilor prilejuite de sărbătoarea  Sfinţilor Mărturisitori Ardeleni (20-22 octombrie 2017) – la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia:

Vineri, 20 octombrie

Ora 16.30 – Primirea delegației ce va însoți racla cu moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, în fața clopotniței Catedralei arhiepiscopale

Ora 16.45 – Procesiune cu sfintele moaște în jurul Ansamblului Catedralei arhiepiscopale

Ora 17.00 – slujba Privegherii (Vecernia mare cu Litie și Utrenia cu Ceasul I) și Acatistul Sfintei Mucenițe Filofteia

Sâmbătă, 21 octombrie

Ora 8.30 – Acatistul Sfinților Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie și a Sfântului Mucenic Oprea

Ora 9.30 – Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, în sobor arhieresc, pe esplanada din faţa Catedralei arhiepiscopale

Ora 18.00 – Vecernia mare cu Litie şi Acatistul Sfintei Muceniţe Filofteia

Duminică, 22 octombrie

Ora 8.30 – Utrenia

Ora 9.30 – Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie

Ora 18.00 – Vecernia mare cu Litie şi Acatistul Sfintei Muceniţe Filofteia.

ȘTIREA TA - Evenimentele nu se întâmplă doar în fața reporterilor profesioniști. Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite să vadă și alții ceea ce tu ai trait "live". Poți trimite prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate

ACTUALITATE

Computerul tău poate produce monedă virtuală fără acordul tău. Cum poți afla dacă faci bani pentru alții

Publicat

Unele dinre site-urile pe care le accesaţi vă pot afecta piesele calculatorului sau chiar mări factura la electricitate. Este vorba de portaluri care folosesc resursele calculatorului pentru producerea unor monede virtuale. Doar în câteva zile, în România au fost descoperite zeci de astfel de adrese web care erau folosite pentru a produce bani.

Un astfel de site pune pune stăpânire pe procesorul calculatorului şi îl face să ruleze la capacitate maximă. Prin urmare, gradul de uzură crește de 2 sau 3 ori. De asemenea, dacă folosiți resursele intens pentru generare de monedă virtuală, practic consumați mai mult curent electric.

Vestea bună este că ne putem da seama imediat dacă cineva ne folosește calculatorul ca să-şi producă monele virtuale: pc-ul, calculatorul, telefonul mobil va începe să funcționeze mai greu.

Trebuie să verificaţi toate paginile deschise şi să le închideţi pe rând, până o identificaţi pe cea nocivă. Zilnic, în România sunt descoperite 30 de astfel de site-uri.

Potrivit Digi24, între 100 și 200, 250 de site-uri minau criptomonede în acest fel. Printre ele se numără şi site-ul unor instituţii publice, cât şi pagina aeroportului din Craiova. De cele mai multe ori, utilizatorii habar n-au că se fac bani buni de pe urma lor.

 

Într-o lună, un singur calculator care minează monede poate să producă până la 400 de dolari. În momentul de faţă, nu există o lege care să-i pedepsească pe cei care folosesc astfel de sisteme.

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

VIDEO ȘTIREA TA: Cum se face deszăpezirea, la Vingard. Șoferul unui utilaj simulează că aruncă antiderapant

Publicat

Un șofer care circula într-un autoturism în spatele unui utilaj de deszăpezire a descoperit că de fapt acesta nu lăsa nici o urmă de antiderapant în urma sa. Cum s-ar zice, simula că aruncă soluția salvatoare. Așa că omul s-a gândit să filmeze. Imaginile au fost suprinse miercuri, prin comuna Vingard. Ar fi interesant de văzut dacă firma care prestează serviciile de deszăpezire va deconta și „simularea”. 

Citește mai departe
Publicitate

EDITORIAL

Rânjetul balcanic al lui Iohannis și Guvernul Viorica. A dat o șansă PSD-ului, a luat o șansă României

Publicat

Sistemul a rânjit astăzi la români. Ultimul personaj care putea să arate cu degetul nerușinarea de a instala o slugă perfectă, docilă și în același timp necalificată în funcția de prim-ministru al României, de a-și ridica vocea în numele principiilor și al bunului simț, și-a desfăcut paltonul și ne-a arătat cicatricele morale.

Ne-a arătat că și salamul său săsesc este parte a unei paradigme morale din care probabil că nu (mai) avem scăpare. Ne-a arătat și nouă, dar și celor mai tineri, că în România contează calculele politice și nu principiile, că la vârful statului e nevoie de ”neconflictuali” ascultători și nu de oameni cu anvergură și bine pregătiți.

Președintele ne-a spus astăzi, indirect, că asta e țara unde modelul de succes este cocul monoglot, fandoseala miorlăită, supușenia absolută. Astea ar fi ingredientele necesare unui bun prim-ministru. Munca? Pentru fraieri! Carieră politică ireproșabilă? O chestiune pur teoretică! Anvergura intelectuală?  O boală grea! Studiul și instruirea? Decât posibile piedici!

Ne-a arătat că slugărnicia afișată triumfal este un atuu frecventabil, acceptabil.

În acest context, explicațiile sale au fost de un penibil rar. Tonul său, de o falsitate rușinoasă. În timp ce ”mai dădea o șansă PSD-ului”, mai lua o șansă României.

Ni s-a explicat că, de fapt, ce a făcut mamutul din fruntea statului a fost foarte abil. Cică ar vrea ca social-democrații să se împiedece în Guvernul Viorica și să își rupă picioarele. De aia a zis ”da” din prima la cununia cu această Viorica.

Așa, el ar avea prima șansă la alegerile viitoare. De parcă ăsta ar fi vreun proiect de țară de care noi ne agățăm cu toate puterile. Să mai ”iasă” el o dată. La așa explicații, noi ar trebui să închidem complice un ochi: ”Aaaaa, al dracului neamțu! Deștept, ce mai… os de teuton! Cum s-a gândit el în viitor, e un vizionar!”

Păi nu? Teoria binelui mai mare, în varianta pentru retardați!

De fapt, doream să spun un lucru simplu, dar m-am luat cu vorba. De astăzi, președintele Iohannis nu mai reprezintă, simbolic, nimic. Prin el, sistemul a rânjit la români în cel mai pur stil balcanic.

 

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

WhatsApp își va avertiza utilizatorii când sunt victime ale unei campanii de dezinformare

Publicat

WhatsApp îşi va avertiza utilizatorii când sunt victime ale unei campanii de dezinformare desfăşurate în masă. Inginerii WhatsApp testează în prezent un sistem de detectare şi avertizare a utilizatorilor cu privire la mesajele de tip spam, care conţin informaţii de natură să creeze panică.

Mesajele de tipul „dă mai departe să afle şi alţii” nu sunt o noutate în mediul digital. Însă, răspândirea unor informaţii false prin intermediul unei baze enorme de utilizatori, cum este cazul WhatsApp, poate avea consecinţe grave.

Drept urmare, cei ce la WhatsApp încearcă să limiteze impactul acestui tip de mesaje răspândite în cadrul propriei reţele. Utilizatorii vor fi avertizaţi când sunt pe cale să devină victimele unei astfel de campanii.

Astfel, conform notificărilor observate deja de un număr limitat de utilizatori, când primesc sau sunt pe cale să trimită mai departe un mesaj care a circulat deja pe la un număr semnificativ de persoane, utilizatorii WhatsApp vor fi atenţionaţi. Deşi pot părea inofensive şi uşor de depistat, acest gen de mesaje au arătat deja cât de periculoase pot fi.

Şapte persoane au murit în luna mai a anului trecut în India, după ce un astfel de mesaj propagat prin WhatsApp a creat isterie în rândul populaţiei cu privire la presupuşi răpitori de copii.

Facebook, care deţine WhatsApp, nu este la prima încercare de a limita impactul ştirilor false trimise prin intermediul WhatsApp. Anul trecut, compania americană a cumpărat reclame în ziare, atât în India, cât şi în Europa, pentru învăţa oamenii cum să identifica ştirile false.

Funcţia este deocamdată testată, neexistând informaţii cu privire la implementarea oficială.

sursa: digi24.ro

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Alba, pe locul 7 în top judeţe cu rată mare a criminalităţii. Peste 200 persoane condamnate, într-un an

Publicat

Judeţul Alba este pe locul 7 în clasamentul naţional privind rata criminalităţii. Aceasta reprezintă numărul persoanelor condamnate definitiv raportat la 100.000 de locuitori. Alba a mai coborât două locuri faţă de anii trecuţi, semn că rata este în scădere.

Rata criminalităţii în judeţul Alba a început să crească din anul 2010. Până atunci, judeţul era pe la jumătatea clasamentului naţional, ca acest capitol, însă acum opt ani, rata criminalităţii a crescut considerabil. În 2016, însă, a ajuns să ocupe locul 7, de la permanenta prezenţă în top 5. Acum doi ani, erau 219 persoane condamnate, la 100.000 de locuitori, în judeţul Alba.

Citeşte şi Condamnaţii anului 2017. Dosare grele, sentinţe pe măsură, la instanţele de judecată din Alba

Citeşte şi CONDAMNAŢII anului 2016. Decizii la instanţele din ALBA în dosare de corupţie, înşelăciuni, crime şi alte cauze penale

Datele se regăsesc într-o analiză realizată de cotidianul.ro, pornind de la informațiile furnizate de Institutului Național de Statistică (INS).

 

Potrivit sursei citate, în ultimii 20 de ani, rata criminalității s-a redus la mai bine de jumătate din valoarea maximă înregistrată la sfârșitul anilor ‘90. Factorii socio-economici au influențat puternic evoluția ratei criminalității din România. O treime din județele României au cunoscut o evoluție sinuoasă a ratei criminalității, cu un ecart foarte mare între valoarea minimă și valoarea maximă înregistrate într-un interval de timp redus.

Dacă în 1998 lider în topul criminalității era județul Mehedinți, în 2016 primul loc a fost ocupat de Tulcea.

În județul Bihor, de exemplu, rata criminalității aproape s-a dublat pe parcursul unui an, atingând nivelul maxim înregistrat la nivel național. Dacă în anul 2003 erau înregistrate 452 de condamnări la 100.000 de locuitori, în anul următor numărul condamnărilor la suta de mii de locuitori a ajuns la 743.

sursa: cotidianul.ro

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate