Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO-VIDEO: Cursul de formare SIMPLA, la Alba Iulia. Autorități locale din 14 orașe, susținute pentru planificarea planurilor de energie durabilă și celor de mobilitate

Publicat

IMG_6704 La Alba Iulia a început miercuri, 24 mai, prima sesiune a cursului de formare SIMPLA – Planificare Durabilă Integrată Multisectorial, adresat reprezentanțiilor municipiilor din România, în special celor responsabili cu planificarea energetică durabilă și cu planurile de mobilitate urbană. Proiectul sprijină autoritățile locale să își armonizeze Planurile de Acțiune pentru Energie Durabilă (PAED) cu Planurile pentru Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), în scopul maximizării rezultatelor care vizează în definitiv un mediu mai sănătos, creșterea competitivității economice și condiții de viață mai bune pentru locuitorii acestor municipii.

Cursul de formare (training) SIMPLA este organizat de Agenția Locală a Energiei Alba – ALEA împreună cu Consiliul Județean Alba, partenerii români ai proiectului SIMPLA (Planificare Durabilă Integrată Multisectorial), proiect finanțat prin Programul Orizont 2020.

Acest proiect are ca țintă municipalitățile de mărime mică și mijlocie cu o populație cuprinsă între 50.000 și 350.000 locuitori. Trainingul oferă participanților din municipii un total 50 de ore de formare în cadrul celor 3 sesiuni, accentul fiind pus pe formarea unor abilități practice de aplicare a activităților de armonizare între Planurile de Acțiune pentru Energie Durabila (PAED) și Planurile pentru Mobilitate Urbană Durabilă în fiecare din cele 14 orașe înscrise: Alba Iulia, Baia Mare, Bistrița, Botoșani, Brașov, București – sector 1, Cluj-Napoca, Cugir, Oradea, Ploiești, Sfântu Gheorghe, Sebeș, Târgu Mureș și Zalău.

YouTube video

„Sebeș și Cugir, pentru că nu se calificau individual, având sub 50.000 de locuitori, au făcut o asociație dedicată acestui proiect și atunci le tratăm împreună, având și ele interes deosebit în planurile de energie și mobilitate”, a explicat directorul ALEA, Florin Andronescu.

Cursul de formare SIMPLA este de maxim interes pentru reprezentanții municipiilor din România și în special pentru responsabilii cu planificarea energetică durabilă și cu planurile de mobilitate urbană, propunând pentru prima dată în România aplicarea unei metode eficiente pentru armonizarea realizării și implementării celor doua planuri; în acest fel se vor pune în valoare sinergiile dintre cele două planuri, putându-se corela analizele comune, dezvolta acțiuni conexe, urmări indicatori de performanță similari, în final maximizându-se rezultatele care vizează în definitiv un mediu mai sănătos, creșterea competitivității economice și condiții de viață mai bune pentru locuitorii acestor municipii.

„Obiectivele acestui proiect, prin rezultate, duc la reducerea emisiilor, reducerea impactului asupra mediului a acțiunii umane prin reducerea consumului energetic dar și prin mobilitate, creșterea competitivității în orice domeniu dar și creșterea calității vieții în aceste orașe. Sperăm noi ca încet încet și România să se alinieze la trendul european și să avem în câțiva ani ocazia să trăim în orașe curate, cu mobilitate decentă și în care oamenii știu ce să facă cu consumul energetic”, a explicat directorul ALEA, Florin Andronescu.

Potrivit lui Florin Andronescu, cursul se termină în luna iunie, însă proiectul va continua cu activitate practică.

„Activitatea în proiect continuă cu activitate practică, în care mai multe primării își vor lansa în municipii aceste activități de  armonizare. Își vor face un plan de armonizare, noi le vom consilia cu un consultant și în finalul proiectului, undeva în primăvara anului 2019 sperăm să fie primele planuri armonizate din România pentru anumite orașe. O să fie un exemplu pe care sperăm să îl urmeze și alte orașe”, a transmis Andronescu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax