Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO-VIDEO: De anul acesta, tinerii vor putea învăța o meserie la „Centrul de formare profesională Dialuk” din Drâmbar. Va avea o capacitate de 100 de locuri

Publicat

IMG_1570 Tinerii din Alba Iulia care vor vrea să facă o meserie vor avea, începând cu anul școlar 2016-2017, un „Centru de formare profesională” în care se vor învăța ca la carte meseriile de zidar, dulgher, instalator, fierar dar și altele. Proiectul centrului a fost finalizat de curând, terenul a fost cumpărat și urmează construcția și înscrierea doritorilor.

„Prin acest centru de formare profesională vreau să aduc pe piața muncii tot ce s-a pierdut în domeniul construcțiilor și nu numai. Mai avem și alte proiecte care sunt puse la sertar. Eu vreau să readuc pe piață zidari, fierari, sudor, nu mai găsesc un sudor bun. Tocmai din lipsa personalului calificat mi-a venit această idee în anul 2013. În anul 2014 am împărtășit ideea, în 2015 a devenit proiect și iată că în 2016 începem ridicarea centrului de formare profesională” a declarat Călin Pădurean, inițiatorul acestui proiect.

Acesta a explicat cum va fi organizat centrul, după modelul unei astfel de unități din Austria. Fiecare grup va avea atelierul de muncă în funcție de meseria aleasă. Se vor face lucruri practice prin care atât tinerii cât și cei care vor să aibă o nouă calificare să iasă după aceste cursuri cu o meserie bine învățată.

IMG_1568 Centrul de Formare Dialuk va fi amplasat în Drâmbar, acolo unde deja a fost concesionat un teren. Călin Pădureanu a precizat că sălile unde se vor ține cursurile teoretice vor fi realizate pentru aproximativ 25 de elevi, iar capacitatea totală a centrului va fi de 100 de elevi.

Un aspect foarte important este că nu doar tinerii din liceu vor putea urma cursurile de formare profesională, ci orice persoană interesată să se califice într-o meserie, singura condiție fiind ca doritorii să aibă peste 16 ani.

Călin Pădurean a explicat că majoritatea formatorilor vor veni din partea Dialuk Construct.

„Noi o să îi învățăm proba teoretică, noi o să îi învățăm proba practică, noi să îi ducem pe adevăratele șantiere și tot noi o să le găsim un loc de muncă pentru o perioadă nedeterminată.

dialuk Practica ce se va face în cadrul unității, pe baza unui contract cu școlile profesionale din județ sau din țară, este gratuită, iar pe lângă posibilitatea tinerilor de a fi pregătiți profesional, la terminarea practicii în cadrul unității, aceștia ar putea să-și găsească, mai ușor, un loc de muncă în domeniul pentru care s-au pregătit.

În primă fază, la centru se  vor face cursuri pentru zidar, fierar, dulgher, zugrav, mozaicar-faianțar ori instalații sanitare și electrice. Primii care vor beneficia de serviciile acestui centru vor fi elevii de la Colegiul Tehnic Dorin Pavel care de anul viitor vor face practica la Centrul de Formare Dialuk.

 

 

 

YouTube video

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax