Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

FOTO-VIDEO: Folclorul a fost mai melodic decât orice melodie în prima zi a Festivalului Naţional „Strugurele de Aur” 2015, la Alba Iulia

Publicat

IMG_5708 Prima seară a Festivalului Naţional „Strugurele de Aur”, ediția a XV-a, a debutat joi pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, începând cu ora 18.30. În concurs, 23 de concurenţi au încercat să impresioneze membrii juriului și să cucerească unul din premiile puse în joc. Pe scenă au urmat artiştii consacraţi, iar spectacolul s-a întins spre miezul nopţii. Publicul, prezent în număr mare, a gustat din plin atmosfera și recitalurile, într-o seară în care cântecul popular a avut descântecul său.

Cu emoţii în glas, participanţii la concurs au încercat să interpreteze cât mai bine piesele cu care s-au înscris în concurs, iar misiunea juraţilor nu va fi una uşoară, mai ales că toţi cei prezenţi în prima seară au arătat că folclorul e mai melodic decât orice melodie.

Vezi și FOTO-VIDEO: Trofeul „Strugurele de Aur” 2015 a fost câştigat de Andreea Ghițiu, reprezentanta Țării Lăpușului. Vezi lista laureaţilor

Vezi și FOTO-VIDEO: Muzică, joc și voie bună la Alba Iulia, în cea de-a doua zi a concursului „Strugurele de Aur” 2015. Sâmbătă, „Gala Laureaţilor”

Concurenții care au pășit pe scenă în prima seară a Festivalului Național „Strugurele de Aur”, ediția a XV-a, au fost: Ioana Stan (Câmpeni, Alba), Mihaela Balașcă (sat Adjudeni, Neamț), Ionuț Popescu (comuna Mozăceni, Argeș), Silvia Timiș (Borșa, Maramureș), Costică Badiu (Prundu – Bârgăului, Bistrița Năsăud), Simona Mazăre (sat Draxini, Botoșani), Alexandru Bărăștean (sat Magină, Aiud, Alba), Cristina Bugnar (comuna Tiha Bârgăului, Bistrița Năsăud), Paul Frăticiu (sat Alțâna, Sibiu),  Ionuț Candrea (Vatra Dornei, Suceava), Daliana Lazoc (comuna Marca, Sălaj), Michael Cetean (Petrești, Sebeș, Alba), Ionuț Trif (sat Șard, Ighiu, Alba), Daria Gâdea (comuna Groși, Maramureș), Sebastian Rămneanțu (Buziaș, Timiș), Ioana Bogdan (sat Ruja, Agnita, Sibiu), Ionuț Cocoș (comuna Vlădeni, Ialomița), Amalia Căpruci (Brezoi, Vâlcea), Camelia Cherecheș (Zalău, Sălaj), Florin Mihalache (București), Simona Alexandru (comuna Didești, Teleorman), Marian Gogan (Gura Humorului, Suceava), Lavinius Nicolajevic (sat Straja, jud. Vârșeț, Serbia).

YouTube video

YouTube video

Concursul a început la ora 18.30 și s-a terminat la ora 21.00. După pauza care a marcat încheierea primei seri de concurs, a urmat seria recitalurilor.

În continuare au urcat pe scena Casei de Cultură a sindicatelor din Alba Iulia, Orchestra Jidvei România, Ansamblul Artistic Jidvei, invitați ai Ansamblului Artistic Jidvei (Mădălina Candrea, Ancuța Cozma, Lucreția Goagea, Daniel Pop, Ionuț Bledea, Grigore Gherman), laureați ai festivalului (Nicolae Cioancă, Viorica Macovei, Daniel Rosalim, Aurelian Suciu, Maria Rotaru, Ciprian Istrate, Loredana Streche) precum și artiști consacrați, Marinela Baba, Alina Pinca, Mariana și Adriana Anghel, Ioan Bocşa şi Sergiu Cipariu, Gavriil Prunoiu şi „Doruri Muscelene”, Elena Jurjescu, Nineta Popa și Niculina Stoican. Cu toții au întreținut atmosfera până târziu în noapte, bucurând sutele de iubitori de muzică populară, folclor și tradiții prezenți în sală.

Spectacolul a fost prezentat de Cezar Firu şi Alina Vigoniuc. Festivalul va continua şi vineri, 11 septembrie, cu a doua zi de concurs, dar şi cu recitaluri oferite de interpreţi consacraţi în lumea folclorului.

Programul de vineri, 11 septembrie

Alba Iulia – Casa de Cultură a Sindicatelor

Orele 18.30 – 21.00 – Concurs – transmisiune directă TVR 3, înregistrare TVR 1 – “Tezaur Folcloric”, transmisiune directă Radio Antena Satelor

Ora 21.15 – Recitaluri:

– Orchestra Jidvei România – suită instrumentală II

– Ansamblul Artistic Jidvei – Grupaj folcloric “Din Ardeal până-n Banat”

– Colaboratori ai Orchestrei Jidvei România (Bogdan Cioranu, Codruța Rodean, Robert Târnăveanu, Olguța Berbec)

– Laureați ai Festivalului Seria II (Roxana Reche, Ancuţa Matei, Sebastian Stan, Paul Ananie, Marian Medregoniu, Emilia Dorobanţu Cătălin Buşecan, Radu Nechifor)

– Anghelina Timiş

– Laura Lavric

– Nicolae Furdui Iancu

– Soliştii Ansamblului „Augustin Bena” împreună cu Leontina Fărcaş şi „Muguri de tezaur”

– Artiștii din Jidvei (Adina Popa, Iulia Șchiau, Nicușor Balu și Denisa Balu)

– Grupul bărbătesc din Sâncel

– Grup folcloric din Cetatea de Baltă

– Grup folcloric bărbătesc din Biia

– Sava Negrean Brudaşcu

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax