Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO-VIDEO: Promoția 63 a Colegiului Militar Liceal „Mihai Viteazul”, la ultimul apel. Emoții și lacrimi în ochi pentru absolvenți

Publicat

YouTube video

Elevii claselor a XII-a de la Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul” au trecut, miercuri, seara, prin momente pline de emoţie, la ultimul apel din cei patru ani de liceu. De această dată, viitorii militari au înlocuit tradiționalul răspuns „prezent” pe care-l ofereau la apeluri și au răspuns „absolvent” din tot sufletul atunci când își auzeau numele  și ridicau torțele ce le țineau în mâini. 

Cu torțe în mâini, în ținuta de elev al Colegiului Militar Liceal„Mihai Viteazul”, fiecare tânăr a reușit să își stăpânească emoțiile. Odată cu apropierea de finalul evenimentului, au apărut și lacrimile din ochii celor care au fost colegi, camarazi, prieteni, care au împărțit zâmbete și momente vesele, dar și câteva clipe în care tot plutonul ducea greul pentru o faptă lipsită de maturitate a câtorva colegi.

Pentru acești elevi ai claselor a XII-a, urmează examenul de bacalaureat și admiterea în unitățile superioare de învățământ militar.

La eveniment au asistat peste 300 de părinți, rude sau prieteni ai elevilor. Finalul a atins cote maxime: toți elevii claselor a XII-a s-au prins într-o horă și, cu lacrimi în ochi, au rostit numele de familie al fiecăruia, urmat de urale.

FOTO-VIDEO: Cătălin CRĂCIUN

YouTube video

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax