Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO-VIDEO: Reconstituirea portului popular tradițional din Gârda de Sus, prezentată cu spectacol, diplome şi lansare de carte

Publicat

YouTube video

DSC_0027 Locuitorii din Gârda de Sus, alături de autorităţi locale şi judeţene au marcat, duminică, evenimentul de finalizare a proiectului de reconstituire a portului tradiţional al satului din secolul al XIX-lea.A fost prezentat un film documentar, cu pașii reconstituirii costumelor şi o carte privind evoluția portului tradițional în zonă. De asemenea, au fost înmânate diplome de excelenţă celor implicaţi în proiect.

Proiectul cultural „Reconstituirea portului tradițional din Gârda de Sus, Alba – restituire parțială a patrimoniului imaterial local” a fost inițiat de Asociația Artă și Tradiții Meșteșugărești Alba – ATMA și finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Evenimentul de finalizare a acestuia a fost organizat la Căminul Cultural din localitate.

Scopul acestui proiect a fost de a crește respectul și responsabilitatea față de patrimoniul imaterial local și național, precum și stimularea meșteșugului țesutului și cusutului tradițional, prin creșterea numărului celor care doresc să confecționeze și să dețină costume tradiționale.

În ultimii ani, Gârda de Sus a devenit o atracție pentru turiști, implementarea acestui proiect de reconstituire a portului tradițional a fost necesar pentru cunoașterea și promovarea identității locale. Proiectul a fost implementat cu prijinul Muzeului Etnografic al Transilvaniei și al Serviciului de Conservare și Promovare al Culturii Tradiționale din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Rezultatele proiectului constau în reconstituirea portului tradițional de sărbătoare (femeiesc și bărbătesc), realizarea unui film documentar, în care sunt prezentați pașii reconstituirii costumelor și a tehnicilor tradiționale, precum și publicarea unei cărți privind evoluția portului tradițional de la Gârda de Sus.

Toți cei prezenți la eveniment în comuna Gârda de Sus au aflat că factorii geografici și sociali au determinat, în urmă cu aproximativ 100 de ani, ca strămoșii lor să poarte un alt port, cel de sorginte sibiană. Participanții au avut bucuria să redescopere portul străvechi de sărbătoare al satului, femeiesc și bărbătesc, reconstituit, după tehnicile vechi ale țesutului și cusutului, de către meșterul popular Aurelia Matei, păstrătoare a meșteșugurilor și tradițiilor locale.

La realizarea acestor costume au colaborat meșterii populari Maria și Gheorghe Ciufudean (cojocari) din Blaj, Lucreția Gordeș (țesătoare) din Feneș, Danciu Iulia (țesătoare) din Lăzești și Carmen Balea (opinci) din Cugir.

Cei care au avut o contribuție deosebită în implementarea acestui proiect au primit din partea organizatorilor diplome de excelență, fiind înmânate de Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, prezent la acest eveniment. În acest context, a avut loc lansarea cărții (autori Petruța Pop și Ioan Augustin Goia) și a filmului etnografic „Portul tradițional din Gârda de Sus”.

YouTube video

Acest proiect nu este la prima ediție, recuperarea portului realizându-se în ultimii doi ani, atât pe Târnava Mică, la Pănade, cât și pe Secașe, la Cergăul Mare. Organizatorii au invitat la acest eveniment și membrii echipei din 2012, de la Pănade, Maria Zereș și Ioan Mihălțan, îmbrăcați în portul reconstituit, pentru ca locuitorii să cunoască și comoara lor de preț, portul strămoșesc.

Ei nu au venit singuri, ci însoțiți de rapsodul Gheorghe Zereș, care a oferit celor prezenți un mănunchi de cântece de pe Târnave. În cadrul spectacolului ce a urmat, susținut de Ansamblul Brădeana din Sohodol, condus de Alin Joldeș, au evoluat și interpreții Nicolae Plută și Marinela Baba, aceștia oferind publicului un program folcloric de neuitat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax