Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: Ziua Mondială a Turismului la Alba Iulia. Gală de premiere a Concursului „Amenajare Camping” și lansare de carte

Publicat

DSC_0211 Ziua Mondială a Turismului s-a sărbătorit la Alba Iulia printr-o Gală de premiere a concursului de arhitectură „Amenajare Camping” și lansarea cărții „Valorificarea turistică a patrimoniului material și imaterial al județului Alba”. Concursul se află la cea de-a doua ediție. Spre deosebire de concursul de anul trecut, care a avut la bază propunerea de locuințe și pensiuni cu arhitectură contemporană, anul acesta s-a axat pe amenajarea a două campinguri. Unul a fost situat în comuna Șugag, Luncile Prigoanei, iar celălalt în zona comunei Rimetea. Ambele amplasamente au fost clare și cu coordonate care indicau exact locațiile, dar cu mențiunea că ambele terenuri sunt proprietatea primăriilor care,  la un moment dat, vor putea găsi resursele de amenajare ale acestora.

„Amenajare Camping” este un concurs de proiecte ce s-a adresat arhitecţilor, urbaniştilor, dar şi studenţilor. Concursul a vizat amenajarea campingurilor din Luncile Prigoanei, comuna Şugag şi din comuna Rimetea. Prin concurs s-a urmărit conştientizarea administraţiilor locale, a comunităţilor locale şi a profesioniştilor din domeniul arhitecturii şi urbanismului asupra necesităţii de a păstra identitatea acestor locuri, arătând că se poate face dezvoltare în armonie cu natura şi cu tradiţiile locale.

Stelian Fleschin, președintele Uniunii Arhitecților filiala Alba a spus că ”ca și anul trecut, am avut o participare bună, zic eu și de calitate, cu proiecte de calitate care ne-au dat multă bătaie de cap la jurizare. Însă până la urmă am răzbit și am reușit să selectăm, credem noi, pe niște criterii juste, proiectele prezentate”. Ulterior acesta a prezentat fiecare proiect în parte aducând la cunoștință publicului greutatea cu care s-au decis în acordarea premiilor. La Rimetea, nu s-au acordat premiile I și II, ci doar premiul III și Mențiune.

DSC_0220 Vă prezentăm mai jos câștigătorii:

– în Luncile Prigoanei de la Șugag

Premiul I: Dr. Arh. Adrian Moleavin din Iași și Alina-Gabriela Catrina din București
Premiul II: Arh. Raluca Zaharia și coautorii Arh. Diana Ileana Radu, Anamaria Valcoreanu, Maria Lucia Iulia Manițiu din București
Premiul III: DR. Arh. Nicolae Mihnea Simiraș

– la Rimetea

Premiul III: Arh. Mădălin Smaranda Cheregi și Arh. Tiberiu Vlad Bucur
Mențiune: Arh. George Fozocos şi arh. Laurentiu Komaromi-Gheorghe

La finalul evenimentului, a avul loc lansarea cărții ”Valorificarea turistică a patrimoniului material şi imaterial din judeţul Alba”. Aceasta îl are ca autor pe inginerul Alexandru Borza, fiul renumitului academician Alkexandru Borza. Este un istoric al dezvoltării turismului cultural pe meleagurile judeţului Alba aducând în atenţia publică trasee culturale importante şi patrimoniul material şi imaterial aflat de-a lungul acestor trasee. Ediţia este ingrijită şi actualizată de către prof. univ. dr. Nicolae Lupu de la Academia de studii economice din Bucureşti.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax