Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Fuziunea Dreptei | Simedru: „Vom face un mare partid”. Viceprimari schimbați, acolo unde noua alianță deține majoritate în consiliile locale

Publicat

„Până acum, alianțele au fost foarte nocive, mai ales pentru noi, liberalii. Din acest motiv, am hotărât să fuzionăm și să facem un mare partid de dreapta”. Aceasta este declarația deputatului PNL de Alba, Dan Coriolan Simedru, prezent, joi, în conferință de presă. Potrivit acestuia, în structura noului partid, dreapta deține aproape 50% din oamenii din administrația României, iar noua formulă va avea, cel mai probabil, consecințe și la nivel local. Liderii partidelor de dreapta din Alba nu au stabilit încă o întâlnire pentru discuții, însă în contextul noilor majorități din consiliile locale, după ce se va discuta cu primarii, ar putea avea loc modificări la nivelul viceprimarilor.

„Alianțele politice în România nu sunt serioase. Oamenii politici români nu își pot ține cuvântul și nu pot să nu fie partizani cu oamenii propriilor partide. Până acum, alianțele au fost foarte nocive, mai ales pentru noi, liberalii. Noi fiind în alianță, l-am dus pe Constantinescu la Cotroceni, pe Ciorbea și pe Radu Vasile și pe Isărescu la Guvern și noi nu ne-am ales decât cu huiduieli și cu ponoasele Guvernului. Prin alianță l-am dus pe Traian Băsescu la Cotroceni. Noi am fost marii perdanți ai alegerilor din 2008. Tot prin alianță l-am dus pe Victor Ponta la Guvern, pentru ca acum să ne arunce afară și, într-un mod inocent, să ne întrebe de ce fugim. Din acest motiv, am hotărât să fuzionăm și să facem un mare partid de dreapta. Fuziunea se va face în etape. Nu vă pot spune nici numele noului partid, nici modalitatea în care se va face fuziunea și nici dacă se va face până la prezidențiale. Cert este că s-a decis ca cele două partide, de acum încolo, să colaboreze ca și cum ar fi unul singur, să constituie majorități la nivel local, să colaboreze la nivel parlamentar”, a declarat deputatul Simedru.

Din noul partid de dreapta nu va face parte și PMP, partidul patronat de președintele Traian Băsescu, însă partidele mai mici de dreapta, cum ar fi Forța Civică, ar putea fi preluate prin absorbție, potrivit parlamentarului.

„Traian Băsescu nu participă la această construcție politică. PMP a arătat că este un partid marginal care nu reprezintă niciun interes politic. Putem discuta cu partide de dreapta mai mici, care vor fi introduse în alianţă prin absorbţie. Este motivul pentru care cred că Mihai Răzvan Ungureanu a trecut pe la sediul PNL, dar nu a discutat și nu va discuta nimeni cu Traian Băsescu”, a mai spus Simedru.

Statistica noului partid de dreapta în administrația locală

În noua formulă, partidul de dreapta deține aproape 50% din administrația locală din România, iar, în județul Alba, aceștia vor avea o majoritate clară, atât în consiliile locale, cât și la Consiliul Județean.

„Statistic, noul partid de dreapta are 15 președinți de Consiliu Județean, 35 de vicepreședinți de Consiliu Județean, peste 1.600 de primari și tot cam atâția viceprimari, mult mai mulți consilieri locali. Practic, are aproape 50% din administrația locală a României, peste PSD.

În județul Alba, noua alianță are trei parlamentari din șapte (cel mai mare număr de parlamentari), președintele Consiliului Județean și cei doi vicepreședinți, 68 din cei 78 de primari”, a spus Simedru.

Până în prezent, nu au avut loc discuții între liderii PDL și PNL din Alba, însă, în contextul noilor majorități, este foarte posibil să aibă loc schimbări în funcție în rândul viceprimarilor. În cazul în care o astfel de decizie va fi luată la Alba Iulia, locul actualului viceprimar PP-DD, Dorin Șerdean, ar putea fi luat de unul dintre consilierii locali liberali.

„Nu s-a stabilit dacă vor fi schimbați și viceprimari. În mod normal, noi trebuie să administrăm local în interesul cetățenilor iar aceste schimbări de funcții să se facă doar acolo unde s-au dovedit incompatibilități. Nu am discutat aceste amănunte. În județul Alba, forțele politice au fost destul de echilibrate. Au avut loc tot felul de combinații locale: PNL cu PDL, PSD cu PDL etc. Vom sta de vorbă cu fiecare primar și vom decide în folosul cetățenilor”, a mai spus Simedru.

Simedru: „Conflictele locale între PDL și PNL trebuie anulate pentru că interesul politic este major”

„Noi am avut conflicte politice și la nivel național și la nivel local. S-a decis ieri să nu ne mai uităm în trecut, ne orientăm spre viitor și sunt convins că aceste conflicte vor fi anulate pentru că interesul politic este major. Trebuie să construim acest partid de dreapta puternic, care este colacul de salvare a României”, a declarat Simedru.

De altfel, și Florin Roman a făcut precizări despre colaborarea sa cu primarul Mircea Hava, în contextul noului partid PNL-PDL, menționând că toate conflictele din trecut vor trebui depășite, indiferent cât ar fi fost de puternice: „Nu cred că va fi cazul ca un proiect național, care își propune să se debaraseze de Traian Băsescu și să se opună ciumei roșii-partidul stat PSD, să se împiedice în orgoliile personale ale unor oameni. E mult prea mare miza pentru viitorul țării”, a postat Roman pe Facebook.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

7 Comentarii

7 Comentarii

  1. copy

    joi, 29.05.2014 at 13:59

    Asta a iesit din cufarul cu molii sa ne explice el cum e cu fuziunea. N-o sa-l intrebe nimeni pe el ca nu-l suporta nimeni

  2. SI TU

    joi, 29.05.2014 at 17:49

    Bai ******** incepe cu pres de la Vintu de jos care e un ******** exact ca tine si el si consilieri lui TTIICCC

  3. manga

    joi, 29.05.2014 at 17:49

    orice in loc de psd, numai sa nu o dati in extremisme de dreapta, ca atunci ar fi nasol. oricum, daca iese ponta presedinte, plec din țară!

    • SI TU

      joi, 29.05.2014 at 17:53

      Esti liber taica ceau pa

    • ijdaiwjfef

      vineri, 30.05.2014 at 19:37

      incepe de acum !!!!! :))))

  4. SI TU

    joi, 29.05.2014 at 17:52

    Degeaba e morcovit primaru LIBERAL nu face doua cepe degerate ii vai si amar de el nu leaga doua fraze e cel mai slab PRIMAR DIN VINT e un ****** ca toti liberali

  5. SI TU

    joi, 29.05.2014 at 17:58

    Bai SIMEDRULE AI UITAT CINE TEA SCOS DEPUTAT AM MUNCIT COT LA COT SI ACUM TE CREZI MARE ,O SA MAI VINA SI ALTE OCAZI SI ATUNCEA SA TE VEDEM DACA PORTOCALA O SA TE SPRIJINE CUM TEA SPRIJINIT TRANDAFIRI RUSINE RUSINE RUSINE.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax