Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Gradul de absorbție a fondurilor europene coordonate de ADR Centru a depășit 82% pe POR, iar pe POSCCE a fost de circa 93%

Publicat

Foto-sediu-ADR_Centru În Regiunea Centru, prin toate programele operaționale de finanțare europeană nerambursabilă, derulate la nivel regional în perioada 2007-2013, au fost implementate peste 12.000 proiecte, a căror valoare totală este de peste 6 miliarde euro, din care au fost atrase fonduri nerambursabile de peste 3,7 miliarde euro, transmite ADR Centru.

Între anii 2007-2015, ADR Centru a coordonat implementarea Programului Operațional Regional și a unor componente din cadrul Programul Operațional Sectorial pentru Creșterea Competitivității Economice.

Ca urmare a activității Agenției, în toate județele Regiunii Centru se pot vedea acum proiectele de dezvoltare locală și regională realizate cu finanțare europeană, de care beneficiază toți locuitorii regiunii, dar și turiştii care o vizitează, se văd acum rezultatele concrete ale proiectelor de îmbunătățire a drumurilor, a infrastructurii școlare, de sănătate sau turistică, precum și ale proiectelor de dezvoltare a orașelor și a mediului de afaceri, implementate prin ADR Centru. Aceste proiecte depășesc ca număr cifra de 1300 și au o valoare totală de peste 1,1 miliarde euro, fiind finanțate în principal pe POR 2007-2013, dar și pe POS CCE. Unul dintre aspectele foarte importante se referă la gradul de absorbție al fondurilor europene. În Regiunea Centru, pe Programul Operațional Regional, 2007-2013, acest grad de absorbție a depășit 82%, iar pe programul de competitivitate, POSCCE, absorbția fondurilor alocate a depășit 93%.

La data de 31 decembrie 2016 situația în cadrul Programului Operațional Regional REGIO 2007-2013 la nivelul Regiunii Centru (ce include și proiectele de Asistență tehnică), a fost următoarea:

– 1200 proiecte depuse;

– 491 proiecte contractate;

– 76 proiecte în lista de rezervă;

– 5 proiecte în implementare, declarate nefuncționale, cu termen de finalizare 31 decembrie 2018;

– 62 proiecte reziliate;

– 432 proiecte finalizate;

– 394,75 milioane euro cheltuiți;

– 82,03% grad de absorbție a fondurilor alocate (1 euro = 4,4505 lei).

Detalii despre situația exactă a absorbției și proiectelor contractate se regăsesc pe pagina web www.regio-adrcentru.ro.

Au trecut zece ani de la aderarea României la Uniunea Europeană și am parcurs împreună prima perioadă de programare financiară a fondurilor europene post-aderare. În acești ani fiecare cetățean al Regiunii Centru a putut vedea, auzi sau citi despre Regio și fondurile investite în fiecare județ, adică Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mures și Sibiu. Pe parcursul acestor ani, comunicarea dintre ADR Centru și partenerii noștri, beneficiarii proiectelor europene, a fost reciprocă și fiecare parte a încercat să răspundă cât mai bine solicitărilor uneori prea birocratice și cu toții ne-am adaptat mesajul nevoilor cetățenilor. Subliniez aceste aspecte deoarece această experiență ne-a susținut mereu în a fi pe primele locuri la nivel național, în domeniul dezvoltării regionale. În același timp, deja avem peste 370 proiecte depuse pe noul Program Operațional Regional și vom finanța mai multe domenii, iar rezultatele obținute până acum ne mobilizează să atragem cât mai multe fonduri pentru dezvoltare la nivel regional”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax