Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Guvern: Vor avea loc discuții cu reprezentanții Consiliului Concurenței despre piaţa RCA. Patronatele din transporturi: protestele vor continua

Publicat

TIRuri Guvernul a anunţat miercuri că va discuta cu Consiliul Concurenţei privind piaţa asigurărilor RCA, după ce s-a întâlnit cu reprezentanţii Uniunii Naționale a Transportatorilor din România (UNTRR) şi cei ai Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Patronatele din transporturi transmit însă că nu s-a ajuns la nicio concluzie şi că protestele vor continua.

Viceprim-miniștrii Vasile Dîncu și Costin Borc s-au întâlnit miercuri, 3 august, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Uniunii Naționale a Transportatorilor din România (UNTRR) pentru a discuta situația tarifelor de primă RCA, la solicitarea transportatorilor rutieri de marfă și de persoane. La întâlnire au participat și reprezentanți ai Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), transmite Guvernul, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, problemele ridicate de reprezentanții UNTRR au vizat nivelul tarifelor RCA și piața asigurărilor pe acest segment.

“Oficialii guvernamentali și-au arătat deschiderea la dialog pentru găsirea unor soluții optime la aspectele semnalate de transportatori. În acest sens, în perioada următoare vor fi centralizate și analizate mai multe date furnizate de ASF și, de asemenea, vor avea loc discuții și cu reprezentanții Consiliului Concurenței legate de piața asigurărilor RCA”, se arată în comunicat.

Tot miercuri, patronatele din transporturile rutiere – UNTRR, COTAR, ARTRI, APTE 2002, APULUM au transmis că se declară dezamăgite de rezultatele întâlnirii avute cu reprezentanții Guvernului și Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), “întrucât nu s-a ajuns la nicio concluzie, prin urmare dacă vor exista proteste spontane, de la blocat de drumuri, frontiere sau la simplul mers cu 30 km/h de către fiecare camion o oră pe zi, generând mari blocaje de trafic, autoritățile să nu fie surprinse”.

Transportatorii susţin că “reprezentanții Guvernului au precizat că vor face o analiză precisă pe datele furnizate de ASF și Consiliul Concurenței, însă nu pot preciza un termen exact când această analiză va fi finalizată și nici nu pot spune care vor fi soluțiile pe termen scurt pentru rezolvarea crizei de pe piața RCA și normalizarea tarifelor”.

Astfel, patronatele din transporturile rutiere vor organiza o întâlnire pentru a decide data unui protest la nivel național.

Aceştia spun că “situația transportatorilor rutieri a devenit extrem de critică. Majoritatea operatorilor de transport sunt aduși la faliment, după ce tarifele de primă pentru transportul comercial de marfă și persoane s-au majorat cu peste 300% față de anul precedent și cu peste 500% față de anul 2014. Astfel, o poliță RCA pentru un autotractor – clasa B0 a ajuns în acest moment la prețul de 22.000 lei pe an față de 4.000 lei în 2014”.

Reamintesc că ASF spune că “frecvența daunei este de 15% în cazul capetelor tractor și că dauna medie este de 18.560 lei. Astfel, la fiecare 6,3 prime de 20.000 de lei, asigurătorii încasează 126.000 de lei și plătesc 18.560 lei, restul de peste 107.000 lei rămânând în buzunarul asigurătorilor și al ASF”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax