|

Guvernul, după adoptarea rectificării de buget: Se asigură derularea Programului „Start-up Nation Romania”. Domeniile în care se alocă sume suplimentare

baniPrima rectificare a bugetului pentru 2017 a fost aprobată miercuri de Guvern. Prin aceasta, se sigură plata majorărilor salariale pentru diferite categorii de personal din sistemul bugetar aprobate în acest an, extinderea acordării bursei studenților pe toată durata anului universitar, derularea Programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii ”Start-up Nation-România şi altele, transmite Executivul.

Potrivit Guvernului, rectificarea bugetară a fost aprobată „în condițiile înregistrării unei creșteri economice de 5,8% pe primul semestru, ceea ce a determinat o creștere a PIB cu 21,9 miliarde lei, conform estimărilor Comisiei Naționale de Prognoză, de la 815,2 miliarde lei la 837,1 miliarde lei.

Veniturile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu 1.060,7 milioane lei, cheltuielile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu 1.705,2 milioane lei, iar deficitul bugetar se menține la 2,96% din PIB, potrivit metodologiei cash”.

Executivul mai precizează că toate instituțiile publice au asigurate integral fondurile necesare pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare. De asemenea, prin rectificarea bugetară se asigură plata majorărilor salariale pentru diferite categorii de personal din sistemul bugetar aprobate în acest an, extinderea acordării bursei studenților pe toată durata anului universitar, derularea Programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii ”Start-up Nation-România”, începerea selecției beneficiarilor de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie, plata în avans a fondurilor de sprijin pentru agricultori.

Prin rectificarea bugetului pentru acest an se asigură fonduri suplimentare, după cum urmează:

Sumele suplimentare alocate bugetelor locale, per sold, sunt în sumă de 680,1 milioane lei, în principal, pentru:

– plata salariilor, sporurilor, indemnizațiilor cadrelor didactice din învățământul preuniversitar – 350 milioane lei

– finanțarea cheltuielilor centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap – 87,8 milioane lei

– plata indemnizațiilor însoțitorilor persoanelor cu handicap – 110,9 milioane lei

– finanțarea Programului pentru școli (prin care se distribuie preșcolarilor și elevilor din clasele I-VIII fructe, legume, lactate și produse de panificație) – 75,0 milioane lei

– susținerea sistemului de protecție a copilului – 78 milioane lei

– servicii de salvamar – 2,4 milioane lei

Ministerului Sănătății  i-a fost asigurată suplimentar  suma de 431 milioane lei pentru plata personalului, în principal pentru personalul medical din unitățile sanitare.

La Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au fost majorate fondurile cu 1,8 miliarde pentru schemele de plăți directe pe suprafață. Aceste sume vor  asigura integral plata în avans pentru înființarea culturilor în anul 2018. Totodată, se va asigura cofinanțarea proiectelor depuse în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 finanțate din FEADR, mai precizează Guvernul.

La Ministerul Afacerilor Interne s-au alocat suplimentar 1,2 miliarde lei pentru:

– asigurarea drepturilor salariale și de pensii militare de stat polițiștilor

– asigurarea mentenanței în vederea menținerii în stare operațională a aeronavelor

– achiziția de echipamente de protecție pentru polițiști

La Ministerul Mediului de Afaceri, Comerț si Antreprenoriat s-au alocat suplimentar, în completarea fondurilor europene (500 de milioane lei) pentru Programul Start-up Nation, suma de 250 milioane lei.

La Ministerul Muncii și Justiției Sociale s-a asigurat suma de 795 milioane lei aferentă pensiilor și drepturilor de asisteță socială.

La Ministerul Finanțelor Publice – Acțiuni Generale s-a asigurat suma de 2.464 milioane lei pentru prefinanțarea de la bugetul de stat în cazul indisponibilității temporare a fondurilor europene.

Rectificarea bugetară nu generează influențe asupra bugetului Ministerului Apărării Naționale.

Potrivit Fuvernului, diminuările bugetare au fost operate, în principal, de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (-1.980 milioane lei), Ministerul Transporturilor (-6.249,1 milioane lei), Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (-303,4 milioane lei), în principal din sumele aferente proiectelor cu finanțare din fonduri europene,  motivat de aprobarea cu întârziere a bugetului pe anul 2017, întârzierea procedurilor de achiziție, ceea ce a condus la un grad redus al execuției bugetare pe primele 8 luni din acest an.

„La ministerele la care au fost operate diminuări ale creditelor bugetare nu au fost reduse corespunzător și creditele de angajament, astfel încât să nu fie afectat  procesul de contractare a proiectelor finanțate din fonduri europene și a lucrărilor de investiții. Diminuarea are în vedere doar creditele bugetare (cash) ce nu mai pot fi utilizate în următoarele 4 luni.

De asemenea, în bugetul Ministerului Finanțelor – Acțiuni generale, au fost incluse credite de angajament în sumă de 638 milioane lei pentru Programul „Ajutoare de stat pentru finanțarea proiectelor pentru investiții”, în vederea demarării procesului de selecție a beneficiarilor de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor cu impact major în economie”, potrivit Guvernului.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=594926



avatar Publicat de pe 13 septembrie 2017 şi actualizat pe 13 septembrie 2017.
Publicat în ACTUALITATE, SOCIAL.

Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!

Adaugă un comentariu


Publicitate

loading...

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Comentate recent

  • Andreea Mezei: Buna seara. Preturile chiriilor nu le-am pus de la mine. Sunt luate de pe site-urile agentiilor...
  • eu: Buna. De ce Doamne va place sa exagerati? Daca tot va dati pareri despre imobiliare, inchiriati-mi si mie...
  • Havaiuleanul: Domnule Bopa, da ce doriti domnule, totul pe gratis? Cum domnule sa alergi pe havaje fara sa...
  • Popa: Hotie pe fata. Cum sa ceri pt. cursa populara (Cursa populara Selgors) de 2,8km, 50lei taxa de inscriere?!...
  • Milu: Care meteorologi? Habar n-aveau de ce se intampla, probabil sistemele de avertizare meteo nici macar nu erau...

VIDEO / TESTUL de SINCERITATE pe Alba24.ro: Omul care a transformat ”Mica Romă” într-o perlă a județului

Publicitate

Publicitate

Cosmin Calin Raul - Design si Fotografie

Alba24 pe site-ul tau

HOROSCOPUL ZILEI