Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

În WEEKEND: Alba Iulia Music & Film Festival. Filme, concerte și invitați speciali. PROGRAMUL COMPLET

Publicat

20729511_1464064297040607_3960803752869085223_n Singurul festival de film din Alba Iulia revine, după un an de pauză, cu o nouă ediție, care se anunță a fi cea mai complexă de până acum. Oferta de filme și concerte cu care festivalul și-a obișnuit publicul va fi completată anul acesta de invitați internaționali, spectaculoase reprezentații stradale și o mulțime de activități inedite.

Alba Iulia Music & Film Festival se deschide vineri, 8 septembrie, cu un spectacol de teatru și animație stradală al celebrei trupe Compagnie des Quidams, din Franța. Figuri luminoase de patru metri înălțime, puse în mișcare de animatori, vor lumina Piața Cetății și se vor înlănțui într-o coregrafie unică. Maiestuoase, dar în același timp stranii, personajele spectacolului „Herbert’s dream” par desprinse dintr-o lume fantastică, dar o lume foarte ușor de descoperit pentru publicul festivalului!

Festivalul este un excelent prilej de a (re)descoperi Alba Iulia atât pentru localnici, cât și pentru publicul venit din alte orașe. Anul acesta, filmele vor fi proiectate în cele mai frumoase locuri din cetatea Alba Carolina. Proiecții în aer liber vor avea loc în Piața Cetății, în Piața Vestică, dar și într-o „sufragerie urbană” care va fi amenajată chiar între zidurile fortificației în zilele de weekend. În plus, pe traseul dintre Piața Cetății și Piața Vestică vor avea loc zilnic spectacole de stradă. Artiști din mai multe trupe vor organiza animații stradale, spectacole inedite de teatru și mici reprezentanții muzicale.

După zile atât de animate, fiecare seară de festival va aduce și prilejuri de relaxare: un lounge special amenajat ne va permite să ne bucurăm de muzică, savurând în același timp gustări și un pahar de vin.

Program_AIMFF_2017 Istoria și tehnologia vor merge mână în mână la Alba Iulia Music & Film Festival. Spectatorii vor avea ocazia să îmbrace costume de daci și de romani și să-și creeze suveniruri inedite: fotografii animate! O cameră foto instant va crea, dintr-o succesiune de imagini, o animație-suvenir pentru fiecare doritor.

Copiii sunt la rândul lor invitați de onoare: programul de educație cinematografică EducaTIFF aduce în festival filme special alese pentru cei mici, care pun în discuție teme specifice vârstei la care copiii își descoperă și dezvoltă propria personalitate. În plus, copiii între 10 și 14 ani sunt invitați la Casa de Cultură a Sindicatelor pentru a intra cu adevărat în lumea filmului: ei vor putea crea mici desene animate cu propriile personaje, învățând în acest fel cum se nasc poveștile lor preferate. Casa de Cultură a Sindicatelor devine în 2017 unul din spațiile importante ale festivalului, cu câte trei proiecții pe zi, atât pentru copii cât și pentru adulți.

Toate acestea completează oferta de filme cu care festivalul și-a obișnuit publicul, având în program pelicule de referință pentru cinematografia românească și internațională, dar și unele din cele mai bune titluri lansate recent pe marele ecran. Spectatorii vor avea și în acest an ocazia să se întâlnească și să interacționeze cu invitații speciali ai festivalului: actori, regizori sau producători de film vor veni la Alba Iulia în perioada evenimentului.

Alba Iulia Music & Film Festival este prezentat de TIFF, în organizarea Asociației Film și Cultură Urbană (AFCU) și a Primăriei Municipiului Alba Iulia, cu susținerea Azets Insight.

PROGRAM:

Vineri, 8 septembrie

Casa de Cultură a Sindicatelor- Sala Mică

15.00: Sânge de Lapon, regia: Amanda Kernell 108 minute, (15+)

18.00: Scurtemtraje.116 minute

20.15: Nebune de fericire, regia Paolo Virzi. 116 minute

Piața Cetății

19.00: Scena Tango

20.30: Deschiderea Oficială

Compagnie Des Quidams ”Herbert`s Dream”- Teatru Stradal

Piața Vestică

21.00: Dumnezeu să ne ierte, regia Rodrigo Sorogoyen. 124 minute

Grădina Cetății Aleea SF. Capistrano

20.30: Planeta Petrila, regia Andrei Dăscălescu. 80 minute

22.30: Social Lounge- DJ Electroclown

Ravelinul Elisabeta

12.00: Întâlniri

Expoziție „Obiect- Instalație”

12.00-13.00: Scurtmetraje ecperimente Upstaris

Sâmbătă, 9 septembrie 

Caponiera

10.00: Atelier EtucaTIFF

Casa de Cultură a Sindicatelor

10.00: Regele Piticilor, regia: Matthisa Lang. 90 minute (12+)

17.00: Dalida, regia Lisa Azuelos. 124 minute

20.00: Proiecție interactivă: Revoluție în Maribor

regia Maple Razsa, Mliton Guillen. 85 minute

moderator: Tibi Codorean

Piața Cetății

18.00: Matei Crețiu Codreanu- Jam Session (SAX)

20.30: Cine-concert: Omul care nu a râns niciodată, LIVE Diallele (Franța)

Piața Vestică

19.30: Concert Jazz – Eyot (Serbia)

21.00: Povestea Iubirii, regia Radu Mihaileanu. 134 minute

Invitat special: actrița Simona Maican

Grădina Cetății Aleea Sf. Capistrano

18.30: Jamaga- Jam Session

20.30: Film Food

Totul despre grătarul Argentinean. 102 minute

22.30: Social Lounge- DJ Paul Adrian

Ravelinul Elisabeta

11.00-23.00: Scurtmetraje experimente Upstairs

Duminică, 1 septembrie

Caponiera

10.00: Atelier EducaTIFF

Casa de Cultură a Sindicatelor

10.00: EducaTiff: Profesorul Broască, regia Anna van derHelde. 86 minute

17.00: Ultimul Căldărar. 59 minute

Invitat special: regizorul Cosmin Bumbuț

18.30: Toate nopțile albe, regia Michal Marczak. 100 minute

20.30: (M)Ucenicul, regia Kirill Serebrenikov. 118 minute

Piața Cetății

18.30: Skepsis- Teatru stradal interactic

Amprenta Ionesciană. 40 minute

20.30: Eveniment Stela Popescu

Nea Mărin Miliardarul, regia Sergiu Nicolaescu. 88 minute

Proiectat în prezența actriței Stela Popescu

Piața Vestică

17.30: Teatrul de Păpuși Prichindel

Capra cu trei iesi. 40 minute

21.00: Breaking News, regia Iulia Rugină. 81 minute

Grădina Cetății Aleea Sf. Capistrano

18.00: Întâlnire cu publicul

Stela Popescu și Irina Margareta Nistor

20.30: Living Room Cinema

Complet străin, regia Paolo Genovese. 97 minute

22.30: Social Lounge- Dj Andrei Puiu

Ravelinul Elisabeta

18.00: Corp și spațiu- Spectacol de dans

11.00-22.00- Scurtmetraje experimentate Upstairs

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax