Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

În weekend: Elevi de la Colegiul „HCC” Alba Iulia participă la cea mai mare mare competiţie de robotică din România. Provocare pentru XEO

Publicat

XEO HCC robotica 800 de elevi din 33 de orașe se vor întrece pentru două zile în cea mai amplă competiție de robotică organizată în România. Printre ei, şi echipa de la Colegiul Naţional “HCC” din Alba Iulia, cu roboţelul XEO.

Echipele de liceeni înscriși au proiectat, construit și programat câte un robot care se încadrează în tema globală anuală stabilită de FIRST International.

În weekendul 25-26 martie 2017, la Sala Polivalentă din București vor fi organizate jocuri complexe în echipe, în urma cărora vor fi desemnați câștigătorii campionatului și echipele care vor participa la Campionatul Mondial de Robotică din St. Louis, SUA, din aprilie.

Publicul are acces gratuit la eveniment, între orele 8.00 și 17.00, în fiecare dintre cele două zile ale evenimentului, transmit organizatorii.

Pe parcursul ultimelor luni, pregătindu-se pentru campionat, îndrumați de mentori și antrenori, elevii au fost încurajați să își dezvolte abilități din domeniul științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii. Aceștia au învățat importanța muncii în echipă și a inovației, precum și să aplice principii de inginerie în domeniul roboticii, într-un mediu competitive, potrivit surselor citate.

Competiţia din capitală aduce conceptul First Tech Challenge în România. Dincolo de întrecerea între roboții construiți de echipele participante, elevii și-au promovat echipa și au câștigat notorietate în comunitățile lor.

Robotul XEO, construit de echipa de la Colegiul „HCC” Alba Iulia are capacitatea de a prelua mingi şi de a le arunca la o ţintă fixă. De altfel, tematica concursului este participarea la un joc complex în echipe, pe o suprafaţa plană delimitată. Echipele au primit câte un kit de robotică şi au acces la hub-ul de Robotică de la Universitatea Politehnica Bucureşti.

Creierul roboțelului este un telefon mobil cu sistem de operare android. Roboțelul trebuie să aibă autonomie și să poată fi coordonat și printr-un alt telefon mobil similar.

Vezi şi VIDEO: Un roboțel construit de o echipă de la Colegiul Naţional ”Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia, participant la cea mare competiţie de robotică din România

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax