Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

În WEEKEND: Royal Crown Trophy 2015. Peste 900 de câini din 15 țări participă la Alba Iulia, la cel mai important eveniment chinologic

Publicat

alba carolina cup dog show 2014 În acest an, competiţia va reuni la Alba Iulia peste 900 de “campioni în lesă” de pe tot continentul european. Ajuns la a VI-a ediție, evenimentul organizat de Asociația Chinologică Alba alături de Primăria municipiului Alba Iulia, oferă șansa proprietarilor de câini de rasă, de orice dimensiune și de orice vârstă, să-și evalueze cei mai buni prieteni și să se distreze într-o atmosferă inedită, în Cealaltă Capitală. În afara handler-ilor, la Alba Iulia vor fi prezenți retaileri importanți din industria animalelor de companie, arbitri internaționali și reprezentanți ai asociațiilor chinologice din Romania și Europa.

Expoziția Chinologică se desfășoară în perioada 15-16 august, pe Latura de Nord a Cetății Alba Crolina (Piața Toboșarului).

Arbitrii din cadrul evenimentului provin din Argentina, Italia, Franța, Israel, Slovenia și România.

Iubitorii de animale din Alba Iulia vor avea șansa să urmăreasca evoluțiile în 6 ringuri a peste 100 de rase canine. Pe parcursul a 2 zile se vor derula diverse probe în care arbitrii vor evalua frumusețea, capacitatea de lucru a câinilor, indicatori fizici, personalitatea animalelor, dar si potențialul handler-ilor de a relaționa cu cainele. La finalul fiecărei zile se vor premia cel mai frumos câine al zilei (Best In Show), iar la finalul zilei a doua va fi ales Supreme Best In Show – câștigătorul celor două zile. Dincolo de competiția convențională, iubitorii de câini vor avea șansa să discute cu profesioniști din domeniu despre tot ce-i interesează și îi aproprie în pasiunea lor comună: diete, antrenamente, întreținere, medicină veterinară etc. Evenimentul are menirea de a arăta tuturor capacitățile extraordinare pe care le au companionii noștri cu patru picioare, adaptați unui stil de viață umanizat, modelat cu atenție și dragoste de către proprietarii lor.

Expoziția chinologică de la Alba Iulia este singura din România aflată Sub Înalt Patronaj Regal prin bunăvoința Alteței Sale Regale Principesa Maria a României și este cu intrare gratuită pentru public.

Evenimentul include și un târg de adopții pentru căței metiși organizat de Primăria municipiului Alba Iulia în colaborare cu Asociația Arche Noah Transilvania. Acesta este singurul ONG din județul Alba care a înființat, exclusiv din fonduri proprii, un Centru de adopții pentru câinii fără stăpân, care funcționează în localitatea Vințu de Jos, str. Lucian Blaga nr. 64. De la deschidere și până în prezent aici au fost găzduiți peste 110 câini abandonați, pentru mai mult de jumătate dintre ei găsindu-și stăpâni, în Alba și zonele limitrofe, dar și în străinătate (Germania).

PROGRAM:

Sâmbătă, 15 august 2015

Ora 9.00 Expoziție națională – câini de toate rasele

Ora 10.00 Expoziție de câini Rasa Boxer German

Ora 11.00 Târg de adopții

Ora 16.00 Expoziție internațională – câini de toate rasele

Ora 19.00 Program special – Best In Show (Cel Mai Frumos Câine al Expoziției)

Duminică, 16 august 2015

Ora 9.00 Expoziție internațională – câini de toate rasele

Ora 11.00 Târg de adopții

Ora 13.00 Demonstrații de dresaj

Ora 14.00 Program special – Best In Show (Cel Mai Frumos Câine al Expoziției) și Supreme Best In Show

Alba Iulia figurează în calendarul competițional oficial al Federației Chinologice Internaționale din anul 2010.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax