Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Încă doi pescari ce „și-au uitat permisele acasă” au fost amendați de jandarmi pe malul râului Târnava Mare

Publicat

Încă doi pescari fără permise, din Blaj, au fost sancţionaţi contravenţional după ce au fost surprinşi de un echipaj de jandarmerie în timpce încercau să prindă pește pe malul râului Târnava Mare. 

Aflat într-o misiune organizată pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, un echipaj de jandarmerie a depistat marţi, 19 februarie doi bărbaţi care pescuiau fără a deţine permis de pescuit. Cei doi se aflau pe malul râului Târnava Mare, pe raza municipiului Blaj şi au încercat să motiveze lipsa documentului amintit prin faptul că… îl uitaseră acasă. Identificaţi ca fiind Nicolae D. (51 de ani) şi Daniel Ş. (37 de ani) aceştia au fost sancţionaţi contravenţional conform prevederilor legale.

„Încă o dată supunem atenţiei cetăţenilor faptul că, pentru a avea acces la resursele acvatice vii, trebuie să deţină permis de pescuit, iar neprezentarea acestuia organelor de control constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 300 şi 600 de lei. În plus, atenţionăm cu privire la faptul că acţiunile de prevenire şi combatere a braconajului piscicol vor continua şi în perioada următoare, iar împotriva celor care vor fi depistaţi săvârşind fapte susceptibile a fi contravenţii sau infracţiuni – aşa cum sunt reglementate de O.U.G. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura – vor fi luate măsurile legale impuse de actul normativ menţionat”, au transmis jandarmii.

FOTO: Arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax