Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

INFORMARE METEO: FURTUNI, averse, grindină şi vijelii, până LUNI noaptea. Zonele vizate

Publicat

nori furtuna 3 Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că în acest weekend vremea va fi mai răcoroasă şi vor fi furtuni, grindină, vijelii şi ploi torenţiale.

De sâmbătă 15 iulie, ora 14.00 până luni, 17 iulie, ora 3.00, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și, pe arii restrânse, grindină și intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp și pe spații restrânse 35-40 l/mp.

În a doua parte a zilei de sâmbătă, 15 iulie și în prima parte a nopții de sâmbătă spre duminică astfel de fenomene vor fi frecvente în regiunile nordice, nord-estice și centrale, precum și în zonele de deal și de munte și se vor semnala local în restul teritoriului.

Duminică, 16 iulie, temporar va ploua, iar în cea mai mare parte a țării vremea va fi răcoroasă.

sursa: meteoromania.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax