|

INTERVIU / Alba se află în prima treime a clasamentului național al îmbolnăvirilor de cancer. Medicul oncolog Răzvan Curcă: Nu avem nici un serviciu de radioterapie

dr. razvan curcaLa ușa medicului oncolog Răzvan Curcă este, în general, plin de lume. La ora 8 seara, mai sunt încă pacienți care așteaptă să fie primiți de acesta; oamenii își povestesc unii altora ”experiențele”: un amestec de speranță și deznădejde. E oarecum ușor să simți asta. Distincția Young Medical Oncologist Award obținută de la Societatea Europeană de Oncologie Medicală (ESMO) este doar unul dintre motivele pentru care doctorul Curcă este considerat unul dintre cei mai buni  medici oncologi din Europa de Est. Doctoratul în ştiinţe medicale și cursurile de pregătire în Marea Britanie, Ungaria, Austria, Suedia sau Malta și alte țări sunt alte motive pentru care oamenii își pun speranțe în el, deși nu lasă pe nimeni să înțeleagă că ar putea face minuni. Cu tot programul său încărcat, doctorul Răzvan Curcă, a acceptat un scurt dialog cu alba24.ro, despre problemele pe care le ridică această boală în județul Alba.

Reporter: Domnule doctor, potrivit datelor pe care le cunoaștem, în România apar anual peste 75.000 de noi cazuri de cancer. Cât de bolnavă este populația județului Alba, din acest punct de vedere, sau altfel spus, care este situația la Alba, față de media națională?

Răzvan Curcă: Alba este undeva în prima treime a clasamentului național în functie de incidența cancerului după datele din ultimii 10 ani, acesta fiind condus de municipiul București și județele din vestul țării.

oncologie alba iuliaR.: Care sunt tipurile cele mai frecvente la noi în județ?

R.C.: În Alba se înregistrează constant peste 1.000 de cazuri, din 2004 încoace. Spre exemplu, în 2015 s-au înregistrat 1198 de cazuri. Cele mai multe cazuri sunt de cancer pulmonar și colorectal. Bărbații sunt mai afectați de cancerul pulmonar, colorectal și de prostată iar femeile de cel mamar, colorectal și de col uterin.

R.: Din experiența dumneavoastră, există zone ale județului Alba afectate mai grav, unde incidența cazurilor este mai mare?

R.C.: Concentrarea mai mare este în zonele urbane. Cel puțin așa arată statisticile ultimilor ani.

dr razvan curcaR.: Pentru că ați amintit de statistici, se pare că numărul de îmbolnăviri a crescut foarte mult în ultimii 26 de ani. Se poate vorbi de o cauză pentru care numărul de bolnavi a crescut față de situația din anii 80-90?

R.C.: Cauzele sunt multiple. În primul rând, sunt metode mai bune de diagnostic.

R.: Adică înainte nu era întotdeauna identificat atât de ușor ca fiind cancer?

R.C.: Da, se poate spune asta. O altă cauză este legată de îmbătrânirea populației în condițiile în care frecvența cancerului crește odată cu vârsta, de dieta de tip occidental (fast food), de expunerea crescută la ultraviolete, de exemplu la solarii, dar e vorba și de diminuarea stratului de ozon, etc.

R.: Se poate preveni această situație? Ce ar trebui să facă oamenii?

R.C.: Primul lucru pe care l-aș recomanda oamenilor ar fi să nu fumeze, iar dacă fumează, să se lase de fumat. Apoi, să adopte un stil de viață sănătos; dieta care ar trebui să conțină cât mai multe fructe și legume proaspete, cât mai puține grăsimi animale (saturate), să practice un sport sau măcar să facă mișcare regulat, să nu consume exagerat de mult alcool. De asemenea, aș insista să evite expunerea la ultraviolete: trebuie să folosească cremă de protecție solară. În ceea ce privește expunerea recreațională la saloanele de bronzat, trebuie exclusă. Un alt aspect: trebuie ca oamenii să se protejeze de substanțele cunoscute ca și carcinogene (inductoare de cancer) la locul de muncă.

R.: Din punct de vedere al tratamentelor disponibile în România (și în Alba), cum ați califica situația în raport cu alte țări Europene?

R.C.: Din păcate aici stăm destul de prost, în sensul că decalajul față de restul Europei s-a accentuat în ultimii 8 ani. De exemplu, timp de 7 ani nu a mai fost compensat niciun medicament nou în oncologie, deși au fost înregistrate de către Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) câteva zeci. Doar în 2015 au intrat pe programul de oncologie 5 medicamente, iar acum din decembrie 2016 încă 12. Dar decalajul se mărește, iar accesul la ultimele terapii imunologice din oncologie este încă un deziderat. În plus, avem o mare problemă cu accesul la radioterapie, în sensul că furnizorii publici și privați din țară pot satisface doar aproximativ 40% din necesarul la nivel național. În județul Alba nu avem încă niciun serviciu de radioterapie, deși m-am străduit mult să înființez unul, dar fără succes până acum.

 

URL scurt: http://alba24.ro/?p=541774



avatar Publicat de pe 6 ianuarie 2017 şi actualizat pe 6 ianuarie 2017.
Publicat în ACTUALITATE, BREAKING NEWS, INTERVIU, Oameni, SOCIAL.
Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!

3 comentarii pentru “INTERVIU / Alba se află în prima treime a clasamentului național al îmbolnăvirilor de cancer. Medicul oncolog Răzvan Curcă: Nu avem nici un serviciu de radioterapie”

  1. felicitari domnule doctor. Tineti,o tot asa!!!!

  2. Adevărul Gol-goluț
    avatar

    Un nenorocit cu aere de mare salvator care ia ,,plicul” bietilor bolnavi! Celor care-l laudati, va doresc din tot sufletul meu necăjit să vă ferească Dumnezeu sa-i aflati adevarata fata!

  3. Despre poluarea criminală de la Sebeș, nici un cuvințel. Medicii se fac complicii poluatorilor dacă nu au curajul să vorbească și mai ales, să facă publice statisticile, ținute secrete pentru a proteja poluatorii. De altfel domnul dr. Răzvan Curcă a avut de a face cu amenințările multinaționalei, care ne servește zilnic cu formaldehidă, pulberi în suspensie, oxizi de azot, ozon troposferic etc și de atunci este foarte cuminte.

Adaugă un comentariu

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate



Publicitate

Publicitate

Comentate recent

  • Apocalipsa lui Rika: foate bine, nu este loc de parcare in zona ! primaria trebuie sa faca si parcari !
  • Mihai: De ce cenzurati imaginile? Ma refer la ascunderea numerelor de inmatriculare.
  • Apocalipsa lui Rika: dam si noi o linie pe capota ? sau ceva acid de baterie pe caroserie ?
  • Apocalipsa lui Rika: sa ne c…m pe apia ! unde aruncam cloabele de la pomi taiati si frunze uscate ? ma p.. inca...
  • Apocalipsa lui Rika: Este voie tractor neinmatriculat si fara permis ! daca are avocat bun scapa razand !

Alba24 pe site-ul tau

HOROSCOPUL ZILEI